#deconspiration | Explore Tumblr Posts and Blogs

autiponi · 9 months

Text

Art Of Universe Prologue

"The world is already a strange place to us. But what if it were created by a strange, artistic force?"

London was awakened by the first waves of warm morning sunshine.

As is the case every morning, a crowd of people with rather miserable faces walked slowly along the streets to work or school.

However, one person stood out from the crowd. This was Amelia, better known to everyone as Blackjack. The young scientist was in a terrible hurry, but instead of heading for the university where she taught robotics as usual, she was heading for the official Multiverse building.

It was not the first time she had to go there, she needed a pass for inter-dimensional travel. It was necessary to broaden the scope of her research, and in doing so she would be able to learn something new about the world 'on the other side', which her dead father and mother were mildly obsessed with, at least according to her grandfather's stories.

This obsession was not unfounded. Technically, they were the ones who had invented the way to make such a journey, but despite this fact, the average person on the street continued to think that it was just because of the university where her parents had once studied; it was never explained to Blackjack why this was so. As a result, she had to go through the same procedures to get a pass as any other citizen.

-Here it is. All filthy, but still an official building.

With a more relaxed step, she walked down the long corridor; unlike what she usually saw outside, the centre of the corridor was neat and clean, and from the windows there was a view of the beautiful city centre. Blackjack, however, was bothered by something else, and that was the card she had to fill in, she had done it for probably the hundredth time, but for some reason it was always rejected. She never understood why, after all, every piece of information she put out there had been checked over a million times by her. But she always had to humbly accept defeat and wait for the next date when she could apply for a permit. In this case, however, she already had the feeling that if she had another one rejection, she would have to have a slightly different conversation with the people who work here.

...

After an hour of waiting, it was finally her turn. She walked up to the counter and, in a rather subdued tone of voice, said hello to the familiar expedient of what she had been seeing for a good four years now.

-Hello again, how can I help you?

The Expedient smiled pitifully and, without waiting for Amelia's reply, opened a cupboard with sheets of paper to fill in.

-I want to fill in a multiverse pass card, nothing new. -I understand, so please fill in the card at table number one and we'll see what we can do. Maybe I'll prepare a cake for your next visit? -...I don't think you'll need to, if Grace.

It didn't take long to fill in the card, after all she knew all the questions perfectly, the longer it took her to reread them to make sure she got everything right. There was already a strong confusion in her mind, she felt that the problem was not in this card, but somewhere outside. After all, she had the knowledge and the scientific status. Something didn't feel right and she felt that something was wrong. Despite such thoughts, she put them aside for a moment and stood gracefully as she walked towards the booth with the finished card. She had to succeed today.

Better to think positive, right? That's what Blackjack told herself as she handed the Expedient a piece of paper.

Her eyes moved slowly from paragraph to paragraph of the text. It was slow, very slow, worse than usual. It made Blackjack feel hopeful, but she also felt her heart leaping into her throat. Perhaps this was their moment? Maybe all those theories about deconspiration were unfounded? She gently consoled herself in spirit, but then...

-Refusal. Not competent enough to get a pass. Better luck next time.

-What the FUCK do you mean by that?!

Blackjack lost her temper and pounded her fist on the booth table. This was enough to attract the attention of anyone.

-MRS. AMELIA PLEASE BE QUIET AND CALM DOWN! -You're making fun of me!? I've been coming here for four years and you are telling me again that this rejection is in any way justified?! What the hell is going on here?!

Without turning back to the fact of the general observation of onlookers, Blackjack began to pour out her frustrations on the expedient miraculously refraining from unnecessary insults.

-FIRST OF ALL, PLEASE DO NOT SHOUT, YOU ARE SUPPOSED TO KEEP THE OFFICE QUIET! SIT DOWN AND TALK TO ME CALMLY!

The clerk was clearly louder than Blackjack, but she just nodded and sat down in one of the chairs next to her.

-there you go, satisfied? Now tell me, you... very understanding woman, why is there this damned rejection? -As you probably know from theory, there are other people in the multiverse who are very close to your genes- -And to put it simply, they are me, but from another world. Great, so what? -This should interest you, because the amount of criminal offenses that are on the accounts of every such single persona what is you, is surprisingly high. And at the same time, the majority of such comes from travelling between worlds. -And you're going to tell ME that I can't cross this world just because I'm theoretically the same as some savage that I don't even know? -These are the guidelines, the only thing I would suggest to you is to have a third party as a 'guardian'. This person will bear the possible consequences, as if something had happened in other worlds. -Don't make fun of me, no one would make such a deal. -Normally I would suggest close family for this, but... -...Finish with that, will you?

Blackjack got up from her chair in a huff. But then she felt someone touch her arm.

-Im sorry?

She noticed that it was a man who approached the counter unnoticed by them.

-I was waiting for Amelie at the entrance.... But then I heard her scream, so I decided to see what was happening. At the same time, I allowed myself to listen to your conversation, and I want to be her "guardian".

Blackjack was completely taken aback, but seeing this as an opportunity, she did not immediately refuse and just watched the situation unfold. Expedient, equally shocked, looked at the man in mild disbelief.

-Are you fully aware that any misdemeanour or problems caused by Miss Amelie are your responsibility, and could result in major problems and costs? -I'm fully aware of this and I know Amelia won't do anything wrong, on the card itself I'm guessing all is well? -Yes... it was always fine.

Blackjack felt like killing the expedient with her eyes. However, she ignored this and handed the man the documents to confirming such a decision, which he quickly signed in her shock without hesitation.

-And Mrs Amelia agrees that Mr... "Mike" to take responsibility for you, in case of legal problems in the multiverse?

She didn't know what to say at this point, on the one hand she wanted to say yes, but on the other hand she felt she needed to know more about this alleged Mike she had seen with her eyes for the first time in her life.

-...I guess? -All right. Then, wait a moment and I will bring the pass.

The expedient walked like a penguin to the door and quickly shut it behind her. This was the perfect opportunity for Blackjack to ask Mike some important questions and she wasn't going to miss it.

-...Why have you done this for me? And how do you know my name? I don't think we've met...

Mike looked like he was out of this world. The man was considerably taller than Blackjack, and behind his hat she could see a mechanical eye patch that emitted a contrasting red light.

-You don't know me, but I know you... you've grown a lot since I saw you... I'm an old friend of your father's.

Mike looked at Blackjack with a gentle smile, revealing his eyes a little more from under his hat. There was something about them, warm and yet cold as ice.

-I understand... but that still doesn't explain why you're here. Why did you wait for me?

Blackjack asked, analyzing the situation. Even though the man's face was very familiar to her, she did not see him as just an acquaintance of her parents from a long time ago. He seemed to her to be someone... closer, and at the same time very alien.

-I've actually been looking for you for a very long time. You see... I have some unfinished business with your father that I'd like to take care of... .... and I need someone who's practically the same as him. I think in this case it is a good idea to look for his own daughter... treat it as a job, you will gain a lot from it and not only money... as far as I know... you also need knowledge, and then you will get that too. -...What if I refuse? I already have a job, I have responsibilities and I have my research. I don't feel that in this case bothering yet with some 'old father issue' is so necessary and important for me. -I don't want to force you into anything. We can cancel the pass now, go our separate ways and pretend it never happened. Or we can work together to our mutual benefit? Your choice.

By this time the receptionist had managed to return to them with the pass in her hands. It was beautiful and downright golden, Blackjack had what she had wanted for years practically at her fingertips.

-This is your pass to travel in the multiverse... congratulations. Is there anything else you need?

Blackjack looked first at Mike, and then at the pass...

-...No, thank you very much.

She took the pass from the receptionist's hand. She looked at it and felt like she was dreaming.

-Thank you for your cooperation with UMM. We wish you successful travels.

Mike left the office with Blackjack. She let him take her home so she could talk to him and answer some questions.

...

-Have you been following me? You mentioned that you had been looking for me for a long time.

-No, or rather not really. I only followed you to the office this morning. That doesn't mean I don't know more about you. -I understand... What is this 'unfinished business'? And why is my father involved? It's strange, my grandfather would have told me. - Because no one else in your family knew about it. At the moment I can't give you too much more detail.... this much I can confess for the moment, that... your "job" will not be very easy. -... Wow, that doesn't give me more questions than answers at all. -I promise to tell you more in time. -You know, I'll trust you more if you tell me more now, and preferably everything.... But let's just say I'll hold you to your word. -From my side, you really have nothing to fear. I would not hurt the daughter of the person I respected more than anyone. Trust me. -...If not you, then who should I fear? Blackjack looked at Mike somewhat puzzled. He was clearly blown away by this question. -Well... this job, to be honest.... won't be particularly safe. You'll have to hide often, be in the shadows, take something important or even kill inconvenient people for our business.... I don't want to beat around the bush on this one. Mike adjusted his hat slightly while looking intently at Blackjack. She was clearly puzzled by his words and looked at him in disbelief. -...Are you some kind of mafioso? And supposedly my father too? WHAT?! Hearing this he laughed softly. -No... don't exaggerate. More like a mercenary for a better cause, what we did is important for the whole world. On another note, you had more to do with the mafia than I did. -...What do you mean? -...Consider that I know a little more than you think. Or simply because I at least know what happened to your hand. Mike pointed to Blackjack's hand. It was electric, designed and created by herself. -Those are the old days... I'm not going to go back to that again.

-I honestly think differently, especially knowing you're James' daughter, I know you'd be perfect for our decon. You're a tough girl. -I will find out how you know such details if you don't tell me.

-Trust me, you will find out in your own time, I promise. With those words out of their mouths, they realised they were already at the gate of Amelia's house. Blackjack stopped and looked at Mike as she opened the gate. -...Let us say that I trust in this matter. When do we start this... "work"?

-Preferably tomorrow! Be on the phone in the morning and wait for the details.

-Yeah, sure. And don't call me Amelia, but Blackjack, it scares me the way you call me by my first name.

Without saying goodbye, she entered the house and locked the door. She had had enough excitement for one day; she did not even notice that it was past midday. -..Albedo, pickup. As she shouted, a screen on rails by the door to her studio flicked on. Albedo was a project of Blackjack and her friend Jeremy. It is an artificial intelligence that learns with its own mind, and is a household helper and companion. It turned on the lights everywhere and came to Blackjack. -Good morning Ms Amelia! did you manage to make the pass today? In case of a negative answer, I already have cold Whiskey and sad rock songs prepared.

-No, there's no need. I made it.

-OH, GREAT! But... you don't look happy though. More like terrified.

- Because... you know, I got it, but in a slightly different way than I would have expected. Blackjack walked towards the kitchen. The Albedo screen moved behind her along the rails from one side to the other.

-What do you mean?

-I don't know how to explain it to you.... it's complicated. She poured water into the kettle and prepared a bag of tea, trying to figure out how to explain the potential mob and the strange man to the machine. -...Let's just say that I have a strange deal going with a guy who claims to be a friend of my father's. But the way he is and the way he talks, I associate him more with the Mafia.

-I hope you're not suggesting that he's going to risk you life again! In that case I'll have to do the security protocol!

-No... at least I hope not. Don't worry, it'll be fine! She poured water into a cup and gently stirred the tea with sugar.

She felt that she had lied a little to Albedo about her safety. However, she didn't want the man to worry too much about her, after all, the machine still thought and cared about her safety.

So she looked at Albedo's screen with a reassuring, warm smile. -But hey, I finally got a pass! We can do the winning protocol!

-You got it, Amelia!

youtube

Her favourite metal music began to play from the speakers. Blackjack herself sat triumphantly in an armchair, enjoying her tea and firing up the games console. She decided to relax before tomorrow without worrying too much about Mike or anything else. At least for now. -Will you please arrange for me to go on paid leave for the next two months, Albedo?

-I already did, Amelia, in case of success or failure it'll come in handy anyway.

-Thanks Alb, now turn on your game plugin, we're going to be here all day!

-I knew you would say that. ...

When she went to bed that night, she could not stop thinking about the next day.

She felt that meeting Mike could change her life forever, but she still didn't know how. Then she looked at the moon, then at the stars, and realised that it wasn't only the negative things that were waiting for her, but also many scientific discoveries, and other worlds that wanted to learn about her technology and science. This definitely calmed her down, and she was able to sleep peacefully for the last time.

Hello! Im Poni and thank for read prologue for my webcomic!

I hope you enjoyed it! And I hope it drew you in! I'll be posting it's next chapters as soon as possible, and as soon as I can!

I also have a website for art of universe, I think it's worth a look too!

That's all from me for now, see you there!

#art #character art #digitalart #aou #artofuniverse #my art #artists on tumblr #digital art #webcomics #webcomic #website #story #original art #original character #original poem #original novel #Youtube

6 notes · View notes

lady-nightmare · 3 years

Text

The more I read about BOA the more it looks like thier bosses fucked up royally.

#poland #polska #antiterrorists #BOA #protests #strajk kobiet #deconspiration #now who do you should blame?

0 notes

britney62 · 3 years

Text

Ok so I was thinking and thinking and thinking and the outcome I got was the following:

"LOL Kevin Day probably got so much crap for his last name and was called Kevin Night so many times pffft-"

"Then the abbreviation would be K. Night, wouldn't it?"

"K. Night. Knight. As in, one who fights for the King."

And then my brain short-circuited. Has this been discussed before??? Is it intentional?? Did I just deconspire Nora??!???!??!?

I. AM. CONFUSED.

33 notes · View notes

theothersarshi · 5 years

Text

The researcher who wrote this book likes building up drama. Paraphrasing, he’s like:

- “this guy was watched by the intelligence services” - “but only for a few years, and then there was a 2-year gap and then they watched him again” - “What happened?” - “so I ran into this other source that had this name” - “and who was a civilian working with the intelligence services” - “he seemed to have the same background and ideas” - “I searched SO HARD for this guy’s identity” - “I compared their opinions” - “the evidence PILED UP” - “I asked the intelligence services to deconspire the source and tell me if this was the same guy” - “but they DID NOT until Februrary 2008″ - “I decided to compare things AGAIN!” - “so much evidence, but how to be SURE?!” - “stylistically, it seemed to be the same guy” - “they had the same obsessions, except for a one very minor difference in this precise point” - “it would make sense for him to be the same guy” - “I asked for the files again, to study them and see if I was right” - “and I got one they hadn’t showed me before - it had ALL the aliases of this guy” - “and I saw his real name! It was the same guy! AHA!”

Dude, my man, you already knew it was him when you started writing this non-fiction book that’s posing as academic and objective, why are we suddenly reading your diary?

3 notes · View notes

news24hrou · 5 years

Photo

Soția lui Dincă a distrus probe! Familia criminalului din Caracal s-a comportat bizar în timpul audierilor! Au început să "deconspire" anumite lucruri. Familia lui Dincă audiată nouă ore! Soția a distrus probe https://ift.tt/30r91pN

0 notes

grugq · 7 years

Link

operational details for how to do Zersetzung attacks against groups and break them down. This is really great stuff. Very rare to get actual operational manuals from secret police.

Quote:

Proven forms of decomposition are:

systematic discrediting of public reputation, prestige and prestige on the basis of interconnected true, verifiable, discrediting and untrue, credible, irrefutable and therefore also discrediting statements;

systematic organization of professional and social failures to undermine the self-confidence of individuals;

purposeful undermining of beliefs in connection with certain ideals, models, etc., and the generation of doubts in personal perspective;

creating suspicions and mutual suspicions within groups, groupings and organizations;

creating and exploiting rivalries within groups, groups and organizations through the targeted exploitation of personal weaknesses of individual members;

employment of groups, groups and organizations with their internal problems with the aim of restricting their hostile-negative actions;

local and temporal restraint or restriction of the mutual relations of the members of a group, grouping or organization on the basis of applicable statutory provisions, eg by means of employment, allocation of locally located jobs, etc.

When implementing decomposition measures, reliable, proven IMs suitable for solving these tasks are to be used.

Proven methods and methods of decomposition are:

the introduction or use of IM, as the courier of the head office, the trustworthiness of the head of the group, the superordinate persons, the representatives of the relevant authorities in the field of operations, other persons of contact, etc .;

the use of anonymous or pseudonyms, telegrams, telephone calls, etc .; Compromising photos, eg of encountered or anticipated encounters;

the targeted dissemination of rumors about certain persons of a group, group or organization;

targeted indiscretions or the pre-emptying of a deconspiration of defense measures by the MfS;

the summons of persons to state services or social organizations with credible or unbelievable justification.

These means and methods are to be applied, expanded and further developed creatively and differentiated according to the concrete conditions of the respective operational process.

#stasi #zersetzung #counterintelligence

9 notes · View notes

rudyroth79 · 5 years

Text

Am mai scris odată că nimic nu funcționează la Teatrul Ghesher ca serviciul de relații publice; am avut dreptate. Premiera spectacolului ”Recurs” a avut loc pe 28 martie, dar cu cel puțin o lună înainte orașul era împânzit de uriașe panouri anunțând noua montare a teatrului; nu puteai să faci un pas nicăieri fără să-ți atragă privirea reclama înfățișând o femeie tânără, într-un capoțel alb de mătase, zăcând pe jos, cu părul despletit…

Spectacolul este, spre amarnica mea bucurie, o dramatizare, dramatizarea unui roman polițist, scris, aflu asta acum, de specialistul israelian numărul unu în proză de factură detectivă, comparat adesea cu John Grisham. Se numește Liad Shoham, e un om încă tânăr (încă n-a împlinit 50 de ani), e avocat la bază și încă își mai practică profesiunea, ceea ce înseamnă că găsește mult material autentic pentru literatură în activitatea lui cotidiană. A debutat relativ târziu, după studii superioare la Londra. Între 2001 și 2018 a publicat cincisprezece cărți, printre care două cărți pentru copii, transformate în seriale de televiziune și e tradus în cinci limbi europene. Scrierile lui au devenit toate bestsellers. E coautor, împreună cu Uzi Weil, al dramatizării romanului său din 2010 ”Recurs”.

”Câteva ore după ce trupul neînsuflețit al unei femei tinere a fost găsit la Tel Aviv pe țărmul mării, poliția îl arestează pe Ygael Lavi, funcționar în Ministerul Apărării, văduv și tată a doi copii. Lavi e învinuit de asasinat și condamnat la închisoare pe viață. Șaisprezece ani mai târziu, fiica lui, convinsă că tatăl ei era nevinovat, cere ca procesul lui să fie rejudecat în recurs. Avocatul Roby Bergher a văzut de-acum cam tot ce se poate vedea în meseria lui. Cu o vechime de douăzeci și cinci de ani în meserie, el își cunoaște clienții, cunoaște poliția și tribunalele. El știe că în Israel au avut loc foarte puține procese în recurs și nici acelea nu s-au terminat cu recunoașterea nevinovăției condamnatului. După ce studiază dosarul, el mai e și sigur că mărturiile care au dus la condamnarea lui Ygael Lavi nu-i lasă nici o șansă. Atunci de ce se angajează Bergher să se ocupe de dosar? Ce-l îndeamnă să se lupte cu un sistem mai puternic decât el și să se confrunte cu factori care răsar din toate părțile și încearcă să lovească în el, pentru ca minciunile și secretele să rămână acolo unde sunt îngropate? Cum se leagă toate astea de cariera lui care șchioapătă și de legătura lui secretă cu o femeie, o legătură în care se află ca bărbat divorțat? Recurs e un roman de tensiune fascinant despre viața și munca unui avocat și despre felul în care el se confruntă cu un aparat care e menit să asigure respectarea strictă a legii, dar care se întâmplă să comită erori și să sufere eșecuri.”

Am tradus de pe Internet prezentarea romanului lui Liad Shoham, o prezentare care se străduiește să nu devină spoiler. Nu consider că mă cobor la nivelul unui spoiler dacă scriu că bravul Bergher va trece precis, până la urmă, peste toate obstacolele și va învinge în dificila misiune pe care și-a asumat-o – cine a citit la viața lui măcar două sau trei romane polițiste, știe că povestea nu se poate termina altfel. Totu-i bine când se sfârșește cu bine, chiar dacă un om a stat șaisprezece ani nevinovat la pușcărie, când atâția criminali hălăduiesc în libertate…

Am avut surpriza să asist chiar la premiera dramatizării care se joacă la Teatrul Ghesher. Am avut și surpriza să citesc în caietul-program un rezumat neașteptat al acțiunii, scris însă cu aceeași binecuvântată grijă să nu devină spoiler:

”Eli Nahum, un polițist detectiv în pragul ieșirii la pensie, sosește la locul crimei, un apartament care demască legătura dintre tânăra femeie ucisă și doi frați – unul e un om de afaceri prosper, care se ocupă de high-tech, iar celălalt e un actor ratat. Oare va reuși polițistul detectiv să dezlege misterul asasinatului – ultimul act al carierei lui?

E o poveste despre o investigație exhaustivă, despre gelozie între frați, o poveste despre îmbătrânire, despre o disperată încercare de a descoperi adevărul care nu se lasă dezvăluit cu ușurință.”

Ei, acum vă e limpede despre ce e vorba în piesă?

Încercând în continuare să nu mă cobor la nivelul unui spoiler, mai adaug că detectivul, în afară de faptul că e un profesionist strălucit, care-și practică meseria cu patimă, a trecut la viața lui printr-o cumplită dramă – și-a pierdut fiica într-un accident de automobil, de care se consideră vinovat, deși ”vina” lui e cu totul indirectă, de fapt n-are nici o vină. Au trecut mulți ani de atunci, dar Eli Nahum stă de vorbă, iar și iar, cu amintirea fiicei pierdute, întrupată în spectacol de o actriță. Pe lângă asta, detectivul nostru are la serviciu o colaboratoare devotată, Inbal, cu care întreține relații de flirt inocent.

Cei doi frați au o mamă care este o cață exemplară, iar unul dintre ei are un fiu, Tom.

De ce vă furnizez toate amănuntele astea? Ca să nu credeți – Doamne ferește! – că, în ora și jumătate fără pauză cât durează spectacolul, personajele lui figurează doar într-o nespus de încâlcită istorie polițistă. Nu, ele sunt prevăzute cu biografii, cu psihologie, cu caractere complexe și cu destule contradicții lăuntrice, marcate de fel de fel de drame, pe lângă cea principală care este implicarea aproape a tuturor într-o crimă. Un transplant de măduvă a oaselor între rude, operație efectuată, poate pe șest, la o clinică particulară din România, este una dintre aceste drame…

Mai mult n-am să deconspir privitor la subiectul piesei, în afară de amănuntul că în dramatizarea romanului nevinovatul stă la gherlă numai cinci ani și nu șaisprezece, și în afară de faptul că motivațiile, foarte-foarte adânci, ale diverselor atitudini adoptate de eroii piesei, nu sunt întotdeauna întru totul logice, ceea ce, vă rog să-mi permiteți observația, nu se întâmplă nici la Georges Simenon și nici la James Hadley Chase…

Când intri în sală, pe scenă te întâmpină, pe toată oglinda scenei, o compoziție sofisticată de panouri cenușii rectangulare. În cursul desfășurării spectacolului aceste panouri se ridică sau coboară, sau glisează lateral, descoperind de fiecare dată în spatele lor, în adâncime, chiar și la etaj, câte un loc de joc, marcat doar printr-un strict necesar de mobilier, pe un fundal monocrom, foarte frumos luminat (Keren Granek). Acest principiu scenografic (decorul – Michael Kramenko) este (aparent) simplu, dar e foarte sugestiv și foarte expresiv sub raport estetic; o masă și un scaun, de pildă, plasate într-un vid produc un efect straniu, foarte puternic, prin contrastul dintre deplina lor materialitate și spațiul gol, aproape nereal, dimprejur. Costumele (Yehudit Aharon) se înscriu în acest peisaj scenic cu totală exactitate caracterologică. De ce era nevoie ca Eli Nahum să se folosească, până la pensionare, de o perucă, asta e o întrebare care trebuie adresată realizatorilor spectacolului.

Începutul spectacolului este însoțit de muzică, după care încep, pe panourile cenușii, proiecțiile video (imaginea și montajul – Eldad Bouganim). De când n-am mai văzut proiecții video într-un spectacol de teatru? Chiar mi-era dor de ele! Iar peisajele Tel Avivului nocturn contribuie, vezi mata, considerabil la crearea unei atmosfere autentice în spectacol, chiar dacă sonorul imaginilor video nu e fără cusur, chiar dacă întâlnirea pe scenă a episoadelor filmate o dată pentru totdeauna, cu scenele jucate ”pe viu” are în ea ceva silit, ceva artificial, ceva fals. Procedee tipice artei cinematografice, ca, de exemplu, reluarea anumitor imagini în chip de leit-motive (cuțitul care se înalță în aer, înainte de a se împlânta de două ori în trupul atacat), sunt puse aici în slujba Thaliei.

În imaginile video (da, da, chiar și în scenele filmate!) se vede lămurit ceea ce, de-a lungul spectacolului, îi supără foarte tare pe mulți specialiști, probabil mai mult decât supără publicul plătitor – actorii Teatrului Ghesher (care nu joacă într-o sală de dimensiunile unei săli de congrese) se slujesc toți de neck-uri, ori de lavaliere, după cum doriți să le numiți. Puteți gândi despre mine orice poftiți – eu unul cred că nevoia de amplificare a vocilor provine din lipsa de antrenament vocal a actorilor. Ce făceau marii actori din trecut, pe vremea când aceste neck-uri și aceste lavaliere nu aveau cum să existe? Cum de se făceau auziți? Iar să filmezi în close-up actori cu microfoane lipite de obraz mi se pare o necuviință, mi se pare ceva hidos, nu o simplă scăpare.

Spectacolul începe, așadar, pe muzică (a compus-o, foarte adecvat, Itzhaki Franco), și începe cu o conversație, pe video, între personajul lui Eli Nahum și fosta lui soție, Alma (Sarit Vino-Elad, plină de emoție și izbutind să emoționeze); Alma se află undeva foarte departe. Care e funcția dramaturgică a acestei conversații, ca și a uneia ulterioare, tot cu ea, am explicat mai înainte.

Crima este și ea filmată, foarte ”oț”, din unghiul de vedere al asasinului, cât să nu aflăm cine e ucigașul sau cât să fim împinși pe o pistă falsă, și, cum spuneam, ea revine – pe video – de mai multe ori, destul de sâcâitor (victima – Lena Fraifeld), în cursul spectacolului.

Bun, și cei șapte actori care apar pe scenă în carne și oase? Pe actori se ține orice spectacol, fie că e bun, fie că e prost. Cei doi frați sunt interpretați de către Miki Leon și de Ghilad Kletter, amândoi foarte exacți în caracterizarea personajelor lor contrastante, ale căror caractere sunt, precum ați înțeles deja, mult mai puțin complicate decât vor să pară și mult mai aproape de clișee cunoscute ale romanului polițist, care, la cel mai înalt nivel al lui, cunoaște și el ambiția complexității psihologice surprinzătoare a personajelor sale. Karin Seruya, în rolul colaboratoarei lui Eli Nahum, Inbal, și Roni Einav, în rolul fiicei răposate cu care stă de vorbă tatăl ei (iar apoi în rolul celei de-a doua soții a unuia dintre frați), sunt, cum se spune, foarte corecte și foarte convingătoare în rolurile lor. La fel e și Hillel Kapon, în rolul lui Tom, fiul unuia dintre cei doi frați și nepotul celuilalt. Mama celor doi (Fira Kanter) a parvenit, în acest remarcabil context, să mă irite – ”compoziția” ei în rolul nesuferitei cațe e mult prea apăsată ca să pară firească.

În centrul spectacolului se află, firește, Doron Tavori în rolul detectivului Eli Nahum. E știut și răsștiut, și de foarte multă vreme, că Doron Tavori este un actor strălucit, niciodată neautentic, în nici un spectacol în care e distribuit. E minunat și în rolul din acest spectacol, unde transmite tulburător pasiunea profesională arzătoare a personajului său, ca și ambiția obsesivă a acestuia de a nu se da bătut și de a afla cu orice preț adevărul. Actorul exprimă pasiune, exprimă îndoieli, exprimă ambiție, exprimă suferință – totul cu un simț fabulos al măsurii. Atitudinile caracteristice ale trupului și gesturile artistului sunt gândite și elaborate cu grijă și se înscriu cu absolută naturalețe în jocul lui. Chiar și manevrarea inutilei și prosteștii peruci cu care a fost înzestrat devine la Doron Tavori o manevră necesară, și elegantă.

Spectacolul cu ”Recurs”, pus în scenă cu remarcabilă pricepere de tânărul Amir I. Wolf, va face, n-am nici cea mai mică îndoială, o serie foarte-foarte lungă la Teatrul Ghesher, înainte de a fi reluat, peste niște ani, ca unul dintre spectacolele legendare, mitologice ale teatrului. Pe de-o parte, el merită pe deplin lucrul ăsta, fiindcă, precum spuneam, e al naibii de bine făcut, cu talent și profesionalitate (chiar și în defectele lui!), iar pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb pentru ce toată investiția de energie și de bani a teatrului într-un asemenea spectacol care, una peste alta, oricât de bine cusut, nu depășește cu nimic clișeele tradiționale ale spectacolelor cu piese ”polițiste”. Un actor de talia lui Doron Tavori ar trebui să joace, așa cum i s-a mai întâmplat de-lungul anilor, mari roluri din marea dramaturgie universală, poate chiar un rege Lear, și nu dramaturgie de stereotipuri de calibrul ”Recursului”.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

”«Recurs» la Teatrul Ghesher” de Gheorghe Miletineanu Am mai scris odată că nimic nu funcționează la Teatrul Ghesher ca serviciul de relații publice; am avut dreptate.

#cronica de teatru leviathan.ro #cultură #Diaspora #Gheorghe Miletineanu #Israel #literatură #proză #români de pretutindeni #societas #teatru #Teatrul Ghesher din Tel Aviv #Tel Aviv

0 notes

spanacblog · 5 years

Text

CE DARNIC ESTE TVR-UL!...

CE DARNIC ESTE TVR-UL!…

Recent ,deputatul Iulian B.(din motive lesne de inteles nu-i deconspir numele si nici partidul)a facut public sumele pe care le iau de la TVR… invitatii de la emisiunile lui Cristache:numai anul acesta , I.Cristoiu ,spre exemplu,a incasat 9500 de euro, Pieleanu 8000,I. Dinescu (poetul infractorilor SOV, Patriciu, Dragnea) 15.000 (…obositul celalalt de la ,,Ca?avencu” nu apare inca pe lista, dar…

View On WordPress

0 notes

jurnalbucuresti-blog · 7 years

Text

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2se3Ybz

contributors.ro : De ce nu pot fi colegă cu Dan Andronic

Brindusa Armanca

Când se autointitulează sau e numit de alții jurnalist, Dan Andronic este azi subiectul unei imposturi. Biografia sa profesională începe într-adevăr în presă, chiar la Evenimentul zilei, unde tatăl său era caricaturist și continuă o vreme prin diverse redacții de ziar și televiziune, ca redactor sau manager de presă. În 2001 a descoperit o ocupație mult mai profitabilă: consultant politic. Și-a făcut firmă împreună cu Bogdan Teodorescu și s-a înfipt consilier de imagine pe lângă Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, exersând săritura calului pe tabla de șah a politicii autohtone: PSD, PNL, PDL, apoi de la capăt. A fost directorul mai multor campanii electorale eșuate, dar piața consilierilor politici nu l-a exclus. Dimpotrivă, a fondat în 2006, împreună cu israelienii, dintre care numele lui Tal Silberstein este de notorietate ca parte a dosarului de corupție Truică/Prințul Paul, o firmă mare de consultanță sub numele de First One Communication. Ce este de neacceptat în consultanță și PR, așa cum atestă și standardele Asociației Române de Relații Publice, printre ai cărei membri se numără și Andronic, este mixajul funcțiilor de consultant și jurnalist, încălcând etica ambelor profesii. International Communication Consultancy Organization – ICCO a adoptat Carta de la Stockholm și Carta Transparenței Media care impun standarde și separații clare, cerând independență, integritate, responsabilitate consultanților:”Consultanții în comunicare nu pot avea interese care compromit rolul lor ca independenți”, se arată în Stockholm Charter.

Dan Andronic a păstrat drapajul de consilier politic, rămânând apropiat de Traian Băsescu și Elena Udrea, a încercat la alegerile recente și în politică pe listele PMP pentru Camera Deputaților, unde a eșuat. S-a ”încuscrit” cu mai mulți politicieni și oameni de afaceri penali ca Șerban Mihăilescu zis ”Micky Șpagă”, Dan Ioan Popescu sau Nicolae Dumitru ”Niro”, și-a făcut nuntă, botez și concedii cu ei, a obținut privilegii. Cârdășia cu Sebastian Ghiță, pe care gurile rele zic că l-a vizitat la Belgrad înainte de a fi prins, nu miră pe nimeni. A ales astfel să compromită cam tot ce începuse: meseria de consultant, dar și meseria de jurnalist. Ca patron de presă (e o nebuloasă cum a ajuns) s-a definit singur:”Sunt cel mai prost patron de presă!”. Declarație autoironică și pretext pentru a-i ataca pe jurnaliștii care au părăsit barca suspectă a ziarului. Au plecat in corpore de la EvZ editorialiști și redactori colțoși, care au văzut încotro e dirijat ziarul, intrat în jocuri politice murdare, de partea penalilor care se zbat să răpună justiția și măsurile anticorupție. Băgat până în gât cu penalii, Dan Andronic a ajuns și el pe banca acuzaților în dosarul ”Ferma Băneasa” instrumentat de DNA. Cercetat, inițial a anunțat că se retrage din presă. Nu numai că n-a făcut-o, dar a pornit o campanie uriașă de presă, sub acoperirea libertății de exprimare, folosindu-l catapultă pe trahanachele presei românești, Ion Cristoiu, împotriva justiției, a șefei DNA, a jurnaliștilor care susțin justiția imparțială. Pe aceștia a încercat să-i discrediteze insinuând că sunt ”jurnaliști cu epoleți”. Știa că legea este astfel făcută încât să nu se poată deconspira nimic, cum nici fostul președinte Băsescu nu a putut să îl deconspire oficial pe premierul ”acoperit” Ponta. Dintre jurnaliștii incriminați, Sorina Matei a anunțat că îl acționează în instanță pe Dan Cătălin Andronic ”pentru acte de denigrare și discreditare personală și profesională săvârșite prin comunicarea publică a unor informații mincinoase și defăimătoare”afectându-i onoarea, demnitatea, reputația şi imaginea. Asta ar trebui să facă toți jurnaliștii care țin la meseria lor și la imaginea de oameni onești: Dan Tapalagă, Liviu Avram, Ondine Gherghuț, Mircea Marian, Attila Biro, Ionel Stoica, Alex Costache, Cristian Câmpeanu ș.a. Cele mai noi episoade ale campaniei se referă la arhiva SIPA, praf în ochi pentru a demonstra că justiția e compromisă, în beneficiul său și al penalilor de rang înalt. Judecătorul Cristi Danileț a făcut o plângere la parchet pentru a se cerceta sursa unor documente secrete folosite de Andronic în afara prevederilor legale. Atacul la Monica Macovei, adică tocmai la ministrul care a desființat SIPA, serviciul secret al justiției, este halucinant. Cei care au folosit acest instrument pentru a influența sentințe nu sunt întrebați.”Dan Andronic face parte din tagma jurnaliștilor care se freacă de politicieni cum se freacă pechinezul de picioarele oaspeților. Cei din tagma asta nu slujesc partide, ci oameni din partide, nu sprijină ideologii, ci cauze ale unor găști… Printre picături, insistă s-o facă pe imparțialul ca om de presă. .. Cert e că a ajuns la o asemenea intimitate cu impostura încât aceasta îl trimite să doarmă pe canapea când vine acasă fără urme de politician pe gulerul cămășii”, scria Mihai Radu în 2015 în Cațavencii. Vedeți, de asta nu pot fi colegă ca jurnalistă cu Dan Andronic.

Articol apărut în revista ”22”

#colega cu dan andronic #contributors.ro #revista 22

0 notes