pablo-25

[pablo-25]

✌️

Mai plâng și bărbații uneori. Mai suferă și ei în tăcere.

- El suferă în tăcere. Dar bărbații nu plâng. Pe bărbați nu-i doare. Bărbații sunt imuni la despărțiri. Pe dracu! Să va ia naiba, cu toată educația voastră de doi bani! Pe el îl doare. Pe noptieră îi stau antidepresivele. Și, încearcă să o uite în plimbările târzii, în alte brațe, cu alta care îi este atât de străină. Ar vrea să șteargă totul cu un burete. Ar vrea să țipe în gura mare că nu e așa de ușor să rupi din tine ceea ce ți-a aparținut, ceea ce a fost un tot întreg, ceea ce a curs prin vene, ceea ce a fost o parte din minte și inimă. Ar vrea să strige că are și el o inimă care a iubit ca o proastă și el s-a schimbat în timp de dragul celei pe care a iubit-o. Dar el își ascunde lacrimile. El se îneacă în alcool şi ar putea pierde controlul. Ar pleca de tot. S-ar preface că nimic nu s-a întâmplat. Ar căuta pe cineva care să-i fie colacul de salvare. Ar încerca să o înlocuiască. Dar nu poate. Adoarme târziu cu a lui singurătate. Și, tare ar mai dori pe cineva care să-l susțină. Ar dori pe cineva lângă care să se simtă slab. Însă, în oameni e greu de crezut, iar bărbații nu plâng și pe ei nu-i doare.

[pablo-25]

Ce s-a intamplat cu noi?

Ți-am spus sa nu-mi dai follow, dar tu încet m-ai urmărit. Pe urma ne-am imprietenit, dar nu pe Facebook.  Încet, încet mi-ai apreciat felul meu nebun de-a fi și nu pozele postate.  Mesaje îmi trimiteai dar nu pe WhatsApp cum ma așteptam. Imi trimiteai din când în când o ploaie pe strada mea. Atât de rece și de trista ca și tine. În schimb eu îți puneam pe cer un curcubeu. Atât de plin de viață și colorat.      Face  Time- ul îl înlocuiam cu întâlniri. Nu era necesar un google maps pentru ca mereu găseam drumul unul spre altul. Acum ne despart 1031 de km.  Am avut și un foc, dar nu pe snapchat.  Ci în inima mea mocnea încet. În prezent ne urmărim pe toate rețetele de socializare, dar la ce folos dacă noi nu mai vorbim? Nu ma mai urmezi de mult dar ma ai la follow, prietenia s-a pierdut a rămas cea de pe Facebook. Focul din inima l-am stins de mult cu doua lacrimi din trecut, dar continuam sa facem zile.

[pablo-25]

Cât adevăr ✌️✌️

câteodată nu vreau să văd pe nimeni, nu vreau să vorbesc cu nimeni și nici să răspund la mesaje.

@arhitectul

[pablo-25]

Cred c-am încercat prea mult să văd binele în oameni, binele care de obicei nici n-a existat!

[pablo-25]

Și-am împietrit tot,

Pentru sfârșitul ăsta n-am fost pregatit,

Și timpul s-a oprit,

Mi s-a înegrit din nou sufletul,

Nu-mi trebuie pansamente pe rana ce sângerează,

S-a coagulat și ultima picatură ce stătea să cadă,

Se cicatrizează încă o rană,

A treia, ultima așchie ce-mi putrezește în carne,

Nu-s facut să dau iubirea oricui,

Pun punctul pe i, chiar dacă văd în ceață

Devin o umbra, chiar daca soarele nu bate,

Cad în gol, chiar dacă stau întins pe sol.

[pablo-25]

Niciodată nu am ținut cu forța pe nimeni lângă mine. Nici prieteni, nici relații. Poate din această cauză am lângă mine puține persoane pe care le pot numi "prieteni". Nu văd sensul.

Dacă vrei să pleci, pleacă. De mult am ajuns la

concluzia că nimeni nu este indispensabil.

Important este să ştii că odată ce ai plecat, nu te vei mai întoarce niciodată.

[pablo-25]

Cam cât de greu e totul când nu simți nimic? Nici o emoție. Și cam cât de ușor e totul când nu simți nimic. Nici o emoție.

Știi, momentul ăla în care te-ai rătăcit de atât de mult timp încât te-ai resemnat? În care ești, fuck it, aia e. Să mă mănânce urșii. Te-ai panicat, te-ai învârtit în cerc zile, luni, ani cu o urmă de speranță acolo, în străfundurile minții. Și cu toate că încercai, only God knows how much you tried, nu găseai calea înapoi...

Poate asta a fost problema in the first place, că voiai să te întorci.

Am început să simt din nou în ultimele luni. Durere, fericire, tristețe, iubire, dezamăgire, regăsire, recunoștință, acceptare. E copleșitor. După o perioadă în care n-am simțit nimic, în care... parcă n-am fost în propriul corp, în care am trăit viața altcuiva și pe care acum nu mi-o mai aduc aminte... să simt atât de multe gradual și totuși dintr-o dată e... copleșitor. Sfâșietor.

[pablo-25]

Trecutul e mut,

Azi, doar eu și atât,

Unde ai îngropat zilele în care-mi promiteai,

Că tu n-ai să faci ce fac ei,

Brusc, n-ai să dispari.

Unde ai îngropat jumătate din mine,

Ai luat-o cu tine, dar nu-ți aparține,

Azi sunt goluri prin mine,

Nu-s bine.

[pablo-25]

Uneori îmi este atât de dor de tine sau poate nu, chiar nu mai știu...

M-am rătăcit printr-un labirint imens de vise atât de reci și rele

Și-aș da timpul înapoi, să rătăcim împreună din nou prin pustiu,

Dar timpul nostru-i mort, s-a pierdut de mult printre stele.

Nici nu știu dacă timpul nostru a existat vreodată;

Poate doar am fost orbită de iluzia unui sentiment incert,

Dar în prezentul meu tu oricum nu mai ești, așa ai crezut tu că-i corect

Ca eu să fiu cu o altă ea, iar tu cu un  alt băiat . Uneori îmi este atât de dor de tine sau poate nu, chiar nu mai știu...

M-am rătăcit printr-un labirint imens de vise atât de reci și rele

Și-aș da timpul înapoi, să rătăcim împreună din nou prin pustiu,

Dar timpul nostru-i mort, s-a pierdut de mult printre stele.

Nici nu știu dacă timpul nostru a existat vreodată;

Poate doar am fost orbit de iluzia unui sentiment incert,

Dar în prezentul meu tu oricum nu mai ești, așa ai crezut tu că-i corect

Ca eu să fiu cu o altă ea, iar tu cu un  alt el