#nu din popor | Explore Tumblr Posts and Blogs

rygacripto · 2 years

Text

Personalitate marcantă a neamului românesc, Nicolae Bălcescu reprezintă un model de vieţuire şi comportament prin puterea sa de a se dărui şi de a sluji cu abnegaţie poporul căruia îi aparţinea. A străbătut întreaga Europă, din pusta maghiară până pe Tamisa, din biroul lui Lamartines de la Paris, pe malurile Bosforului în condiţiile vitrege ale secolului al XIX-lea, sacrificându-şi averea, sănătatea şi în cele din urmă hristica sa viaţă, la doar 33 de ani.

Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, în mahalaua Boteanu pe 29 iunie 1819, fiind al patrulea din cei 5 copii ai Zincăi Bălcescu. Prima educaţie a primit-o în cadrul familiei, de la un arhimandrit grec, astfel încât, în 1832, atunci când se înscrie la Colegiul de la Sf. Sava s-a remarcat prin cunoştiinţele sale vaste în mai multe domenii: matematică, trigonometrie, istorie, limbi străine.

În 1838 se înrolează în armată primind gradul de iuncăr, fiind repartizat în escadronul de cavalerie. În 1840 se implică în mişcarea revoluţionară condusă de Dimitrie (Mitică) Filipescu. Este prins, arestat şi condamnat pentru “tulburarea liniştii obştii”. În închisoarea de la Mărgineni, din cauza condiţiilor mizere se înbolnăveşte de tuberculoză, boală ce avea să îi fie fatală 10 ani mai târziu.

Ieşit din închisoare, împreună cu Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Boliac pun bazele societăţii secrete de tip francmasonic “Frăţia”, societate care a jucat principalul rol în organizarea revoluţiei paşoptiste. “Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul, viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă barbar şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirurilor”, avea să spună Nicolae Bălcescu, coredactor al Magazinului istoric pentru Dacia.

Nicolae Bălcescu a avut un rol fruntaş în declanşarea revoluţiei muntene, a desfăşurării şi a constituirii programului său. A insistat pentru introducerea şi punerea în practică a punctului 13 (împroprietărirea ţăranilor) al Proclamaţiei de la Islaz. În timpul revoluţiei a deţinut în primă fază postul de ministru de externe, apoi a fost numit unul din cei patru secretari ai guvernului provizoriu. Pe parcursul scurtei perioade a guvernului revoluţionar a desfăşurat o intensă activitate publicistică, s-a ocupat de problema comisarilor de propagandă, a întreprins o vizită diplomatică la Constantinopol pentru recunoaşterea revoluţiei. A avut principalul rol în negocierile româno-maghiare dintre Avram Iancu şi Lajos Kossuth, reuşind să aducă cele două tabere la un compromis.

Intervenţia trupelor otomane a pus capăt revoluţiei, Nicolae Bălcescu fiind nevoit să ia calea exilului pentru totdeauna. S-a stabilit lângă Paris, unde a lucrat intens la opera sa “Românii supt Mihai Voevod-Viteazul”. Atât la Paris cât şi la Londra a încercat să obţină sprijinul marilor puteri în favoarea Principatelor Române. A participat la acţiunile secrete pentru crearea unui front comun revoluţionar al popoarelor asuprite.

Grav bolnav în 1852 a încercat să revină în ţară. A sosit cu vaporul la Nicopole, unde nu I s-a permis accesul pe teritoriul ţării. Şi-a revăzut familia după care s-a îndreptat spre sudul Italiei pentru căutarea unei clime mai blânde. La 29 noiembrie 1852, o lună după sosirea la Palermo, Nicolae Bălcescu se stingea din viaţă într-o cameră a hotelului Alla Trinacria, trupul fiindu-I înhumat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor.

Nicolae Bălcescu se înscrie în galeria marilor personalităţi ale naţiunii române, fiind un vizionar printre fruntaşii generaţiei care a condus la constituirea României moderne la 1859 şi mai târziu la proclamarea Statului Naţional Unitar Român în 1918.

#nicolae balcescu

5 notes · View notes

cmosneagu · 3 days

Text

Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societătii si ai Bisericii, care si-au învârtosat inimile mai rău decât evreii https://c.aparatorul.md/9gwj5

0 notes

inprimalinie · 2 months

Text

Lavrincic, director SIMEX: Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor precum și întregului popor rus

Directorul comercial al companiei SC SIMEX SA a transmis un mesaj puternic după tragedia petrecută la Crocus City Hall din Moscova, subliniind că nu este nimic mai de preț decât pacea, prietenia, respectul și relațiile comerciale dintre popoare. Georgiana Arsene Gabriel Antoniu Lavrincic a declarat că în complexul comercial «CROCUS» din Moscova, unde a fost atacul terorist, compania SIMEX a…

View On WordPress

#atentat terorist Crocus City Hall #Gabriel Antoniu Lavrincic #GeorgianaArsene #Georgiana Arsene #Rusia

0 notes

nicolae · 3 months

Text

Indiferenţa

Petru Ababii Email: [email protected] s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova Indiferenţa a fost şi este un atribut caracteristic omului tuturor timpurilor. Persistă ideea că ea îl ocroteşte pe om de rele şi-i asigură o viaţă satisfăcătoare şi liniştită. Dar să fie indiferenţa atât de inocentă, paşnică şi mulţumitoare? S-ar părea că indiferenţa este îndreptată de la persoană către altă persoană, adică faţă de cineva sau faţă de ceva. Însă la o analiză mai atentă vom descoperi, că omul indiferent este un egoist, poate cel mai egoist dintre toţi oamenii pentru că, cât ar părea de paradoxal, el porneşte în primul rând în definitiv împotriva fiinţei sale. Căci, nu vom putea descoperi un indiferent, care să nu se îngrijoreze în cât de mică măsură de bunăstarea proprie. Cei mai mulţi dintre ei fac acest lucru cu multă stăruinţă şi cu foarte multă pasiune. În prim planul omului indiferent se găseşte Eu-l, nu în forma unui egocentrism luminat, care presupune ocrotirea şi înmulţirea valorilor sale spirituale, ci sub forma unui egocentrism întunecat, caracterizat prin satisfacerea preponderentă pe contul său sau al altora a tuturor plăcerilor corpului. Ori, a te îngriji de suflet înseamnă, în acelaşi timp, a te îngriji şi de trup, dar numai în măsura în care acesta să servească drept un lăcaş bun de viaţă pentru el. Însă indiferentul se preocupă de trupul său mai mult decât îi este necesar sufletului, făcând ca trupul să devină un lăcaş rău pentru acesta. Din acest motiv el este un egoist incurabil, deoarece, slujindu-şi trupul, nu numai că nu se îngrijeşte şi de suflet, dar dinpotrivă, îl neglijează şi îl înstrăinează. Prin acest fapt egoismul devine agresiv şi prin urmare şi intolerant, căci omul va căuta să-şi satisfacă plăcerile corpului, bazându-se nu numai pe bunurile şi aptitudinile proprii, dar în primul rând pe seama bunurilor semenilor săi, silindu-i într-un fel sau altul să i le cedeze. Astfel fiind un egoist faţă de sine, indiferentul se transformă şi într-un egoist şi faţă de cei care-l înconjoară. În acelaşi timp, a răspunde la toate plăcerile trupului înseamnă a trece peste necesităţile stricte ale acestuia, şi a deveni şi orgolios, sau pe seama propriei fiinţe, care este astfel suprasolicitată, şi în consecinţă impusă să sufere, sau pe seama altor oameni, făcându-i şi pe aceştea să îndure pe nedrept. În felul acesta orgoliul se dovedeşte a fi o împovărare a trupului, dar şi a sufletului cu tot felul de suferinţe, care sunt consecinţele păcatelor săvârşite de omul indiferent. Fiind, deci, şi un orgolios indiferentul este în acelaşi timp şi o fiinţă coruptă, căci el impune sufletul să slujească trupul încărcat cu păcate, folosind fără merite calităţile statornice ale lui. Concomitent el poate corupe şi pe cei din jurul său, deoarece indiferenţa este foarte molipsitoare. În sfârşit, indiferentul este un soi de trădător în esenţă pasiv, deoarece el aduce ofrandă sufletul pe altarul plăcerilor corpului, îngrădind în mod brutal funcţiile lui purificatoare. Prin aceasta omul indiferent îl trădează pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, indiferenţa transformă personalitatea umană într-un individ oarecare. Prin ea omul nu mai constituie o diferenţă în raport cu mulţimea de indivizi purtători de acelaşi viciu, ci o fiinţă nediferenţiată, adică indiferentă. Indiferenţii alcătuiesc cel mai numeros „popor” de pe Pământ. Ei au transformat istoria din una paşnică în una plină de teroare. Prin indiferenţă răul lucrează pe pământ şi în lume, fiind folosit şi manipulat după bunul plac de cei mai orgolioşi, egoişti, corupţi şi trădători de valori spirituale dintre indiferenţi - căpeteniile lor. Fiind indiferent, omul săvârşeşte unul dintre cele mai mari păcate îndreptate împotriva propriei persoane, pentru că el include caracteristicile cele mai negative pe care le poartă cu sine indiferenţa: egoismul, orgoliul, corupţia şi trădarea. Iată de ce indiferenţa roade ca un cari fiinţa umană, îngrădindu-i mişcarea înainte Privind în jur vom vedea o mare de indiferenţă. Şi să ne mai mirăm de ce r. Moldova este cel mai sărac stat din Europa? Pentru a vă convinge cât de răspândită este ea, închipuiţi-vă pe străzile localităţii D-re o demonstraţie la care să participe câteva sute, sau cel puţin câteva zeci de oameni, lozincile cărora să fie următoarele: „ Jos corupţia din justiţie!, , „Jos mâniile de pe istoria adevărată a românilor şi limbii române !”; sau ce ar fi şi mai şi „ Încetaţi războiul din Ucraina!„ ; „Opriţi încălzirea globală a climei!”; „ Jos dictatura comunistă din Coreea de Nord şi din Cuba!” etc. Nu vă puteţi închipui ? Nici eu. Read the full article

0 notes

nicolaeion · 4 months

Text

Despre "sfânta" Rusie

Trăind în cea mai mare și bogată țară din lume (peste 17 milioane km2, beneficiind din abundență de absolut toate resursele naturale imaginabile), rușii vor să ne convingă de rezonabilitatea și dreptatea judecății lor, ei, care în ciuda tuturor acestora, trăiesc încă în lumea a 3-a. Ei au creat un mutant pe nume Ucraina, iar acum vor să-l doboare. În ambele cazuri au crezut că au dreptate, în ambele greșesc. În loc să-și angreneze poporul pe o cale a educației și dezvoltării reale, Putin, marele conducător, îl introduce într-o nouă eră a sărăciei și izolării diplomatice. Rusia a devenit din nou marea sperietoare a Europei, repetând greșelile de marketing ale bolșevicilor. Rușii se plâng de bazele NATO, dar înfrângerile de care au parte se petrec la un cu totul al nivel - la nivel de marketing. Americanii te cuceresc cu numeroasele brand-uri, cu stilul lor de viață consumerist și cu democrația lor dirijată. Rușii în schimb au rămas la strategia pumnului: îți băgăm pumnul în gură ca să faci cum vrem noi. Ori această strategie nu mai funcționează în lumea de azi, și, de fapt, nu a funcționat niciodată pe termen lung. Îmi amintesc când, în anii trecuți, oficiali (!) ai rușilor declarau cu emfază că în câteva zile ajung cu tancul la București, și, toate aceste declarații stupide, în contextul unor banale neînțelegeri diplomatice. Aceasta este diplomația rusească a pumnului în gură. Între timp, sute de mii de oameni morți, de ambele părți, pentru un război din care singurul câștigător este, încă de la început, SUA și Occidentul. Putin ori este cel mai mare ipocrit, ori este cel mai mare prost. Chiar dacă Rusia va câștiga războiul, nu va mai avea niciodată aliat în vest, iar fără aliat în vest, rușii ar fi vorbit azi germana.

Prin mediile noastre ortodoxe, mai retrograde, circulă încă ideea sfintei Rusii care luptă împotriva balaurului occidental al haosului moral. Numai că rușii înșiși sunt un haos moral. Cu noi numai ortodox nu s-au purtat, de la începutul relațiilor cu țările române și pâna azi. Frăția ortodoxă ruso-română există doar în mintea unor exaltați, neavând niciun fundament real. Ori de câte ori au avut ocazia, rușii ne-au tratat ca pe niște păgâni, fiind ei înșiși, de fapt, păgânii. Pilda se află înaintea ochilor noștrii: Basarabia - un stat abrutizat, eșuat, rusificat, unde cultura română a fost călcată în picioare secole la rând. Așa cum au făcut-o de atâtea ori, rușii au inventat o nouă nație, un nou popor, după chipul și asemănarea rușilor. Aceasta este lumea rusofilă: asimilarea prin abrutizare, menținerea prin prostie. Excelența este atinsă atunci când, cei călăriți de ruși în acest fel, năzuiesc tot la aceștia ca la niște salvatori, căci "tot înainte era mai bine".

Scriu toate acestea nu de pe poziția unui rusofob, ci de pe poziția unui creștin-ortodox. Scriu cu durerea sufletească pe care acest mare vecin al nostru ne-a cauzat-o de atâtea ori, datorită unei mândrii drăcești - aceea de a cuceri lumea întreagă, de a revendica tot. Astfel de poftă diavolească nu poate lăsa în urmă decât ruină și dezolare, iar, în cele din urmă, căderea agresorului însuși. Scriu cu durere sufletească gândindu-mă la toți sfinții ruși, și la oamenii cumsecade care încă mai viețuiesc printre edificiile umbroase ale țarismului ignorant și comunismului criminal. Dar, acești sfinți ne surprind cum ne surprind florile crescute în colțurile strâduțelor murdare și abadonate, înghesuite de pereții ciuntiți, ai unor palate odată glorioase. Căci acolo unde abundă păcatul, harul abundă mai mult (după cum spune sfântul Pavel).

#ortodoxie #rusia #ucraina

0 notes

dininimapentrumine · 6 months

Text

Un gând bun din Scriptură

Ascultați-Mă, voi cari cunoașteți neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor. Isaia 51:7 Indiferent de ce spun cei din jurul nostru, noi suntem poporul lui Dumnezeu! APARȚINEM lui Dumnezeu, ALERGĂM la ADĂPOSTUL ARIPILOR Sale! Nu ne TEMEM! NU ne TRĂDĂM Stăpânul! TRĂIM intens lângă Dumnezeu, pentru Dumnezeu… Nu TREMURĂM de…

View On WordPress

0 notes

romanasuloriginal · 6 months

Text

În inima Europei, România se mândrește c... #Romania https://romanasul.ro/povestea-nespusa-a-artizanatului-traditional-romanesc-o-calatorie-prin-mestesugurile-romaniei/?feed_id=251&_unique_id=655201e1dac3c

#Cultura #artizanat_tradițional #artizani #Maramureș #meșteșuguri_românești #moștenire_culturală #olărit #patrimoniu_cultural #sculptură_în_lemn #țesături_Transilvania #tradiții_românești

0 notes

nimrod-the-rebel · 7 months

Text

Un popor aparte

Nu aceia dintre noi care pretindem, fără de niciun scrupul, a fi oglinda României de azi, orbi, de fapt, la slăbiciunile, infirmitățile, lașitățile și Ingustimile noastre sufleteşti ce ne caracterizează, suntem tara, ci vai! doar cioburile ei sfărâmate de istorie. Și tocmai de aceea destinul acestui popor românesc în fața eternității nu se declină prin mutilările noastre sufletești contemporane, prin felul minor prin care am fost reeducați să ne percepem ca neam și propria condiție de român sau prin ofensiva continuă și copleșitoare a celor care au fost angajați să-și insulte și să-și trădeze originea. Nu! Din fericire pentru acest rest de popor care a mai rămas, destinul acestui neam se ridică dincolo de noi și de vremurile crunte care ne-ncătușează din nou fără de milă, cu fața spre acele vârfuri de demnitate românească îngropate sub brazda sfântă a țării și care sunt, de fapt, sămânța binecuvântată a reînvierii noastre.

Căci tocmai împotriva acestor demnități românești se duce războiul de azi, ca și cum România ar trebui distrusă în însăși esența sa. Parcă cineva nevăzut se grăbește cu noi, impingându-ne spre un liman sufletesc în care răbdarea nu mai devine o virtute ci o sinucidere, hrănind pe ascuns și încurajand pe față o subspecie de om menită să ia locul românului autentic. Ai sentimentul tragic că se dorește cu tot dinadinsul ca țara asta să fie locuită de un alt popor. O generație de robi moderni fără memorie şi încercați pururea de dorințe. Vorbitori ai aceleiași limbi să fim, dar purtătorii unui alt suflet! Țara aceasta o simplă regiune să fie, iar sufletul ei, un neant! Un simplu reflex al mediului să fie conștiința noastră, o tresărire continuă în fața conjuncturii, o spaimă neîntreruptă în fața vieții! Căci alt fel de teroare decât cea comunistă a apărut la orizontul țării! O tensiune "nivelator-civilizatorie" se imprimă zilnic în fibra noastră, ca și cum cineva ar dori cu tot dinadinsul să ne ardă în mod definitiv și în mod absolut rădăcinile firești ale ființei.

Se dorește o mutație! Un român minor! Și pentru aceasta marginile degenerate ale societății sunt aduse-n centru. Ele trebuie să devină în timp presiunea imensă a masei populare asupra calității de a fi om și, mai ales, asupra aceleia de a fi român. Se plantează zilnic mii de confuzii pe pământul sufletesc curat al acestei țări. Se fac tabere de dezorientare politică, socială si morală a omului. Sunt antrenați și promovați lideri care să ducă țara în mod premeditat spre nicăieri. Forța obiectivă a numărului mare, inferior exercitată pe canalele așa-zis democratice, vor asasina de la sine orice inițiativă de calitate sau bună intenție. Și, astfel, cei ce ne execută în taină vor fi acoperiți organic de noua natură a societății.

Căci în felul acesta normalitatea o să moară de la sine ca o specie rară incapabilă să se adapteze la noul glas al mulțimii. Și totuși, cu acest popor se întâmplă ceva! Ceva ca un răspuns dat de natură omului „atotbiruitor", stupid și atât de plin de sine. Ca un început de trezire. O clarificare sufletească își face loc încet, încet, in ființa lui. Trezirea aceasta însă nu este datorată, așa cum s-ar fi așteptat oricine în asemenea situații limită, unui lider sau unei idei, unei doctrine ce ar putea coagula în jurul ei o solidaritate socială. Nu! Nicidecum! Este o trezire organică din interiorul și din adâncul sufletesc al acestui popor.

O trezire organică și colectivă! Căci o tăcută și neștiută comuniune a început să refacă lanțul de rezistență nevăzut al țării. Nu o ideologie ridică această țară ci ceva ca un suflu ce îi străbate ființa, fără ca ea să știe deocamdată de unde vine.

Se spune că atunci când cerul era acoperit de nori negri de ploaie, dacii aveau obiceiul să tragă-n ei cu săgeți, ca să-i alunge. Nicio săgeată de-a lor nu a ajuns până la nori, dar pesemne că dorința lor de senin sufletesc ne-a ajuns pe noi, cei de azi. Este ceva ca o stare ce a cuprins ființa adânc răbdătoare a românului. Și ce ciudat? La vremuri noi, acest popor, spre mirarea tuturor, nu va scoate oameni noi, ci oameni vechi, adică pe aceia pe care vremurile rele n-au putut să-i înfrângă. Iar din acest răspuns neașteptat se va reface astăzi țara!

Dan Puric - Suflet românesc

#România #Dan Puric

0 notes

bartholomaus · 1 year

Text

Citate despre situația românilor în preajma anilor 1790-1821. Din relatări, scrisori, amintiri, rapoarte diplomatice, jurnale de călătorie, atât ale călătorilor străini cât și ale localnicilor. Toate aceste texte au fost publicate de mult și sunt binecunoscute istoricilor și cercetătorilor. Dar rareori ajung în compilații și articole ușor accesibile publicului larg. Aceste fapte se întâmplau cu circa 7-8 generații în urmă. Foarte recent! :

” Nenorociţii ţărani români au fost atât de cumplit chinuiţi, încât mulţi au fugit în Transilvania. S-au văzut ispravnici aşezând femeile pe cărbuni şi biciuind copii” Alexandre de LANGERON

” in 1815, sub domnia lui Caragea, un zapciu a venit Ia o biata femeie al cărui bărbat era plecat și i-a cerut bani. Sărmana neavând și neputând mulțumi lăcomia tâlharului, acesta și-a pus slujbașii s-o prindă și au întins-o cu burta la pământ. Cum era însărcinată, au avut grijă să-i facă o gaura pentru a-i pune acolo burta; apoi au inceput s-o bată cu atata cruzime, încât a rămas moartă pe loc. Ce s-a intamplat cu zapciul? A fost adus Ia București, condamnat la o amendă și la țintuirea, timp de doua ceasuri, a urechii la stâlp, și de acolo s-a întors neîndoios Ia alte mârșăvii. Cine nu ar tresări auzind de asemenea atrocitati?” Laurençon

„...legau copii tineri, de câte unsprezece şi doisprezece ani, spate la spate, afară sub văzduh, în vreme de iarnă şi, turnând apă peste dânşii, se lipea de îngheţa ticăloasele trupuri, şi era o jalnică privire văzandu-se pieile rupte şi sângerate când în silă se deslipea trupurile şi părinţii lor erau siliţi să-şi vândă tot, până şi boul ce-i scotea hrana din pământ, ca să scape pe copiii lor de cumplitele tiranii. Pe alţii ii căznea cu bătăi, cu fumuri şi cu groaznice închisori friguroase şi puturoase, nemâncaţi şi neadăpaţi” Naum Râmniceanu

”Acei care nu aveau de unde să dea banii ceruti erau închiși în pivniță și afumați cu fum de ardei roșu, iar in timp de iarnă erau legati desculti afară și li se turna apă pe picioare.” Dimitrie Macedonski

” Aceste nedrepte urmări şi nepomenite peste tot pământul i-au adus pe ticăloşii lăcuitori întru aşa stare, încât întrând cinevaş într-acele locuri, unde să numesc sate, nu va vedea nici biserică, nici casă, nici gard împrejurul căsii, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu sămănăturile omului pentru hrana familiii lui, şi, în scurt, nimică; ci numai nişte odăi în pământ, ce le zic bordeie, unde întrând cinevaş, nu are a vedea alta decât o gaură numai în pământ, încât poate încăpea, cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrii (...).Şi când aceştea, din norocire, prindea de veste când vinea în satul lor zapciu, polcovnicu, căpitanu, mumbaşir isprăvnicesc, mumbaşir domnesc, fugea atât ei, cât şi muierile lor, şi copiii care putea fugi, prin păduri şi pe munţi, întocmai ca dobitoacele cele sălbatice, când le gonesc vânătorii cu câinii.” Dinicu Golescu

Dar această adâncă amorţeală care apasă şi îndobitoceşte o naţiune valahă întreagă nu este o boală ivită pe neaşteptate care cuprinde un popor deodată; ea este urmarea unui despotism de

lungă durată care seacă încetul cu încetul toate izvoarele vieţii, care opreşte, în cele din urmă, toate îmboldirile sufletului şi sfârşeşte prin a produce o apatie generală şi fatală

-Călători străini despre Ţările Romane. Volumul X. Partea I. 2000. pp. 153-154

” Ţăranii sunt nepăsători şi fac parte dintr-o rasă sfioasă, foarte ascultătoare şi supusă faţă de străini, neavând, în faţă, decât cuceritori şi stăpâni arbitrari, din generaţie în generaţie. Sărăcia şi asuprirea sunt vizibile în înfăţişarea lor [a ţăranilor] şi nu pot să cred că trupele care au fost recrutate dintre localnici(...) au putut fi altceva decât nişte bande prădătoare pline de laşitate, devastările comise de ele văzându-se în orice loc..” Hope, Trevor J.

”Oamenii nu prea avea bani, fiind in mijlocul ernii, tărgurile iarna nu era să vânză oamenii vite, vremea de coasă şi de sapă nu era să lucreze, să căştige bani, să plătească, bucate încă nu prea era să vănză; ci numai o seamă de oameni care mai avea putere să plătiia

Iar slujbaşii închidea oamenii şi mueri prin coşeri şi ii inneca cu fumuri de gunoi şi cu ardei ii afuma şi ii ţinea închişi ziua şi noaptea flăminzi, să dea bani. Pe alţii ii lega cu măinile îndărăt şi cu spatele de garduri şi-i bătea cu bicele; pre alţii legaţi ii băga cu picioarele goale in zăpadă geroasă. Aşa chinuia pe creştini. O, amar de bieţii creştini, că plăngea şi să văeta şi săracele văduve ţipa de ger, dar nu era milostivire la varvarii de slujbaşi, că avea urechile astupate ca aspidele şi ca vrăjmaşii ucidea oamenii” . Dionisie Ecleziarhul

” Numai ţăranii, adevăraţii fii ai patriei, erau români, şi suferiau, supt jugul cel mai barbar, jafurile, prăzile şi desmoştenirile de pământurile lor; lăcuitorii satelor, adevăratul arbore al naţionalităţii române, erau reduşi la ultima extremitate a celei mai spăimântătoare miserii; şi limba omenească anevoie ar afla expresii spre a descrie grozăviile şi muncile Ia care erau supuşi aceşti martiri, în acea epocă de sinistră memorie încât, nemairămâindu-i nicio speranţă, Românul întra în codru şi se făcea tâlhar, sau trece a Dunărea şi fugia în Ţara Turcească, după cum se vede pe toata întindere a malului drept al Dunării, de Ia Vârciorova şi până la Marea Neagră, mulţime de sate româneşti, care se află mai în bună stare şi trăind o viaţă cu mult mai fericită decât rudele şi fraţii lor cei rămaşi în Moldavia şi România.”Intr'această stare se afla Principatele, când Tudor Vladimirescu a ridicat stindardul revoluţiei la 1821.” Cioranu

Nici o descriere nu se poate apropia de adevar când zugrăvesti pe slujbasii din Tara Romaneasca. (...) Toate slujbele se cumpără [în Ţara Românească], adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără să fii pedepsit. Fiecare slujbă îmbogăţeşte în scurt timp pe acel care o capătă şi după un an trebuie s-o părăsească şi s-o lase altuia – căci acesta e încă unul din abuzurile acestui guvern [valah] monstruos – ca un dregător să nu rămână niciodată mai mult de un an într-o slujbă oarecare; atunci acesta vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux tot atât de deşănţat pe cât de prost gust, risipeşte repede rodul jafurilor sale şi, după doi ani de trândăvie, mai cumpără o slujbă şi se îmbogăţeşte din nou, pentru ca să se întoarcă în capitală, spre a desfăşura acelaşi lux. Iată cercul vicios al boierilor din Ţara Românească” Alexandre de LANGERON

”Acesti ispravnici sunt despoți in jurisdicția lor si niciodată nu se tem de o ancheta care totdeauna este ocolită, nici de vreo pedeapsă care este in permanență evitată, datorita venalitații mai marilor lor. Ei iau pe fată si fară rușne de la fiecare țăran, obiectele de gospodarie, vitele, banii. Fiecare familie trebuie sa platească Divanului un bir oarecare; ispravnicul îl îndoiește, îl impătrește, îl înzecește fără a fi autorizat de nici o lege sau ordin și împarte aceasta sumă cu membrii Divanului. Daca țăranul îndrăznește sa se împotrivească acestor groaznice extorcari sau să se

plângă, este băgat la închisoare, despuiat, bătut și supus unor cazne meștesugite în urma cărora adeseori iși pierde viața sau printr-un rafinament de cruzime al călăilor săi, iși vede soția și copiii chinuiti in fața sa (notă: Aceasta se întampla zilnic. Multora din cititorilor mei le va veni greu sa creadă posibile atatea atrocitați, dar daca ar cunoaște moravurile asiatice și pe cele ale boierilor, uimirea lor ar înceta)

SITUATIA IN VREMEA LUI CARAGEA

”Tudor Vladimirescu împreună cu boierii și țăranii români au fost animați să pornească o revoltă generală împotriva dominației otomane din Europa de Sud-Est. Țara Românească și Moldova ajunseseră într-o stare foarte grea. Am putea spune că se întorseseră acele vremuri groaznice din timpul năvălirilor barbare. Suferințele românilor erau foarte mari (...) Puseseră biruri pe boi, cai, oi, porci, grâu, porumb, vin, ba chiar și pe cenușa din vatră și pe fumul ce ieșea pe coșul casei. Din pricina aceasta, românii ajunseseră în timpul domniilor fanariote, în cea mai neagră sărăcie, iar când nu plăteau, erau chinuiți mai rău decât Hristos. Li se puneau juguri de gât și-i băteau până la sânge. Erau spânzurați cu picioarele în sus și afumați cu ardei iute sau iarna dezbrăcau copii mici în pielea goală și-i târau prin zăpadă. De la o vreme, aceste suferințe au întrecut răbdarea și mulți tineri voinici au luat calea codrului”

-----

În continuarea postării de ieri. Diferite fragmente ale mărturiilor celor ce au trecut prin țările române în preajma anilor 1800. Majoritatea au fost publicate de seria ”Călători străini prin țările române” dar sunt și din alte publicații mai vechi, editate de N.Iorga, Hurmuzaki și alții.

” Ţăranii valahi care locuiesc spre hotarul Transilvaniei au posibilitatea de a scăpa de jugul aspru al domnilor fanarioţi, iar emigraţiile sunt foarte însemnate şi trebuie să provoace chiar reclamaţii din partea domnilor, adresate guvernului imperial de la Viena.”

”...ţăranul valah nu se hrăneşte decât cu porumb, care, măcinat şi fiert în apă sau frământat în chip de pâine, îi oferă, o hrană pe cât de grea, pe atât de vătămătoare. La aceasta, el adaugă icre, ceapă, usturoi, foarte rar ceva peşte sărat, niciodată carne. Mă cutremur şi acum când mă gândesc la mizeria acestor bieţi oameni, ei mor de foame şi domnii, mulţumiţi să scoată banii care cad în partea lor, nu se ostenesc să încurajeze munca supuşilor lor şi să folosească generozitatea pământului; ei nu se gândesc că un pământ roditor lucrat cu grijă este izvorul principal de fericire al popoarelor.”

Cele mai necesare şi mai uşor de adus îmbunătăţiri țării constau în

construirea de drumuri şi poduri, înlăturarea morilor de apă pentru ca acestea să nu împiedice navigaţia pe râuri, ca în prezent, precum şi introducerea unor noi unelte de lucru, ca şi de instalaţii industriale utile ţăranilor, precum şi fierăstraiele hidraulice, care să prevină risipa inutilă a cherestelei, făcută cu obiceiul prin care se tăia cu securea numai o singură scândură din fiecare copac. Această ţară frumoasă, al cărei pământ şi climă dau naştere unei producţii luxuriante, a fost supusă de soartă unei puteri, care, datorită nevoilor Porţii, dacă nu a lăcomiei domnilor, stoarce fără milă băştinaşii şi smulge belşug chiar de la izvorul său, silind adesea pe nenorocitul român să fugă în munţi, unde, un timp măcar, scapă de cruzimile ce le întâmpină din partea unei cârmuiri tiranice, care îi pedepseşte pe locuitori pentru lipsurile pricinuite tocmai de asupririle acelei cârmuiri”

”De-abia găseşti un drum printre aceste păduri atât de dese. [În Ţara Românească] nu sunt nici poduri, nici şosele. Cele mai multe râuri trebuie să fie trecute fie înot, fie cu barca, sau pe plute, care sunt totdeauna în stare proastă”

”...după o ploaie trecătoare, drumurile valahe ajung de neumblat, transformandu-se într-o tină moale. La un sfert de leghe de capitală, spre exemplu, trăsurile se înfundă în noroi şi la poalele munţilor ţăranul, după ce şi-a deshămat caii, aşteaptă răbdător să se zvânte drumul”

”Clerul e compus din popi sau preoti de mir și calugări. Mitropolitii sunt numiti pe viata de domn . Ei prezideaza Divanul. Sunt înlocuitori de drept in lipsa domnilor, pană la sosirea caimacamului. (...) Nu intrețin decat slabe legături cu patriarhul de la Constantinopol, a carui suprematie o recunosc doar in titlu. Veniturile lor sunt foarte mari. Numărul mănăstirilor de călugari și de călugarite este excesiv față de nevoile populatiei țării. (...). Preotii sunt disprețuiți și cufundați in mizerie; adesea schimba parohia de cate cinci ori on pe an. Boierii le dau slujba cu chirie ca unor muncitori. Episcopii, doi in Țara Românească trei în Moldova, sunt totdeauna aleși dintre calugări, formând de asemenea soborul metropolitan; cu putine exceptii, toti impartașesc ignoranța și prejudecatile poporului. Meritul lor e de a întreține la acest neam nenorocit și asuprit speranțele și temerile inspirate de o religie redusă în întregime la practici exterioare și mai ales la posturi dese și severe, pe care se sprijină morala poporului și care contribuie la împăcarea lui cu soarta.”

”Moldova e mai bogată in cai și vite cornute, Țara Românească în oi. Caii, cu exceptia unor tinuturi din Moldova, sunt mici, dar vioi, mânji buni pentru cavalerie. Boii din Moldova sunt recunoscuti pentru mărimea lor (...) Numărul porcilor e imens, mai ales în Țara Românească; taranii omoară adesea purceii nou născuți, cum se ucid la not puii de pisică sau de câine. Totuși oricat de mare ar fi numărul vitelor, e prea mic in comparație cu întinderea pășunilor pe care le folosesc numeroase cirezi de boi, de cai și turme de oi ale locuitorilor din Transilvania.

Păduri întinse acoperă atat munții cat o parte din câmpie; dar nu sunt exploatate, ci devastate. Ulitele din București și din Iași chiar cele ale orașelor de provincie, acoperite cu bârne în loc de pavaj, consuma o cantitate uriașă de lemn de stejar din cel mai prețios. Tăierile acute la cererea Porții atrag după ele abuzuri care ar fi de neconceput in Europa, dar care sunt firești sub o cârmuire ignorantă și coruptă. Lemnul e scump la oraș din cauza greutatii transportului și lipsa lui domnește in mijlocul abundenței.”

”Este greu sa gasești in Europa un cler mai neștiutor, mai superstițios mai dedat desfrâului decat cel din Țara Românească. Întalnirile for obișnuite, după slujba bisericeasca sunt la cârciumi în locurile de perdiție. Domnul mitropolit Igantie, care din nefericire pentru aceasta tară, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut să curme aceste abuzuri înființând la București un seminar. Împrejurările l-au silit sa plece în 1812 și planul lui n-a fost urmat.”

Viena furnizează Țării Românești un mare număr de calești, dintre cele mai elegante trăsuri închise, mobile si sticlărie. Cred ca in raport cu populația, sunt puține în Europa orașele unde să se găsească un număr atât de mare de echipaje de calești ca la Bucuresti. Fiecare negustoraș si-l avea pe al sau si boierii și le reînnoiau tot la 2-3 ani.

”București este reședința domnitorului. El iși tine aici Curtea și are un palat destul de frumos. Restul boierilor, foarte bădărani și neștiutori de carte, traiesc în mare lux și au apucături pe jumatate orientale, pe jumatate nemtești. Nevestele lor fac mare risipă de găteli și podoabe și le place, in special, sa vorbeasca nemteste. (...)

Toate vitele moarte, pisicile și câinii sunt aruncați în garlă, iar dintre aceștia din urma un număr foarte mare. Pe malurile gârlei s-au aciuiat câini salbatici, numiti caini de Dâmbovița și care dau mult de lucru locuitorilor”

”Dacă în Țara Românească iarna n-a fost bogată în evenimente militare, in schimb a fost bogată în intrigi. Bucureștii sunt vor fi totdeauna focarul cel mai activ și cel mai necurat. Boierii din Țara Românească sunt vestiți, chiar printre fanarioți, pentru imoralitatea, lacomia, pentru aplecarea și talentul lor spre intrigă.”

”O altă consecință, (...) este ca aerul amânduror capitalelor este în mod fatal stricat de miasmele <ce emana> din noroaiele și apele stătătoare care se adund sub podinile ulițelor. Din aceasta cauza orasele București si Iași au ajuns locuri nesănătoase și locuitorii sunt veșnic bantuiti de friguri și alte boli”

”Egumenii mănăstirilor sunt schimbați foarte des, și este numit cel ce dă mai mulți bani; la fel si protopopii de prin județe. In Țara Românească există numeroase mănăstiri; aproape jumätate din pamântul țării aparține, ca venit, mănăstirilor, care au și tigani robi. (...). Exista mănăstiri care au venituri de mii lei venit anual de pe moșia care le aparține. Aceste mănăstiri, atât de bogate în venituri, sunt atât de dărăpănate, că unele n-au nici acoperiș, și cu cât o mănăstire are un venit mai mare, cu atit ea are datorii mai mari. (...) Prin toate târgurile și satele există foarte numeroși preoți. În unele sate, alcatuite dintr-o sută de colibe, se întâmplă sa fie cite 15 preoți, din care cea mai mare parte sint neștiutori de carte: ei sunt hirotonisiți din rândurile sătenilor simpli, numai pentru a aduce venituri mitropolitului, deoarece, dupa obiceiurile din Țara Românească, de la toate persoanele care fac parte din cler se strânge o dare în folosul mitropolitului.”

Notă de final: Citind aceste texte și multe, multe altele, am sentimentul că nu fanarioții, nu turcii, nu istoria ticăloasă a fost/ este de vină....

PS Ilustrația articolului nu are legătură cu textele. Textele sunt mai vechi de 1837 și din diverse surse. Gravura e opera lui Auguste Raffet, parte din cartea lui Anatole Demidoff ”Voyage dans la Russie méridionale & la Crimée par la Hongrie, la Valachie & la Moldavie” 1837

2 notes · View notes