necrosyse

[necrosyse]

Si asa, ce ti-am oferit a fost un act de speranta si de credinta. Pentru ce? Pentru un viitor incert. A fost nascut din pur curaj si nesabuinta.

[necrosyse]

Greutatea si profunzimea de azi a iubirii, e adancimea cicatatricii de maine.

[necrosyse]

Si noapte de noapte, imi bantuiti gandurile si visele. Ma sufocati in somn, imi bagi ghearele adanc in gat si-mi fortezi venin in sange. Tremur, urlu, transpir, sangerez, disper.

Noapte de noapte.

Sa-mi retraiesc cele mai intunecate momente, sa le fiu protagonista din nou. Si din nou. Si din nou. O bucla temporala infernala.

Noapte de noapte.

Imi torturezi toata fiinta, ma aduci in pragul delirului, in pragul de a-mi mutila toata existenta din cauza groazei, fricii.

[necrosyse]

si-mi pare rau ca ma bag atat de des in capul meu si ca nu mai stiu sa ies

sunt sub multe lopeti Sub multe gramezi de pamant

[necrosyse]

Si chiar daca pe ea o urasc. La tine mi-e teama sa ma gandesc. Despre tine inca nu pot sa vorbesc. Caci daca o fac, Daca o fac.

Sa stii, inca imi amintesc. Dar niciun cuvant nu rostesc. Despre ginul din vama, Si berea, jumatatea de bere. Ce am varsat-o pe o masa oarecare.

Printre nisip si muzica.

Imi amintesc si acel semn, Semnul de la "no n st op" Acel rasarit de dupa "bere si struguri" Pe stanca in fata marii, stinghere figuri. Avand pe cap o coroana de lauri.

Si spune-mi, sufletule pereche, Ce simti cand iti privesti coapsa? Cand imi scrie numele metaforic Imi simti oare lipsa? Ti-e absenta mea un dezastru haotic?

Ingerii au sunat din corn deasupra mea Au trezit ceva ce in mine dormea. Am stiut, te-am stiut. Departe, in durere si singura. In viitor, am plecat sa te caut in trecut.

De unde am plecat, De unde ai plecat. Am plecat sa te caut.

Si mai spune-mi, Sange ce-mi curge prin destin Mai stii sticla aia de vin Ce ai lasat-o in dulap. Cu lunile.

Si de asemenea, "Viata nu se termina atunci cand pierzi contactul cu prietenii din copilarie". Sa stii, n-am sa mint Am vazut si am tresarit Un moment. Si mi-am inchis ochii Caci in ai tai am pierit. Nu-i asa? Viata nu se termina atunci Dar poti sa pasesti pe carare O carare ingrozita si bantuita De numele meu gravat pe cruci. De sufletul meu ce inca se agita. Caci da, nu se termina, Dar nici nu continua.

[necrosyse]

Si te urasc, promit. Te urasc pentru cum mi-ai zambit. Te urasc pentru ca doar tu m-ai auzit. Ca m-ai auzit cum nimeni n-o facea. Ca doar tu imi cunosteai vocea.

Si chiar te urasc. Ca mi-ai fost puterea sa razbesc. Ca 4 ani, cica doar 3 ai fost Cel mai frumos, prost, adapost. Si ce urasc cel mai tare.

Sunt eu. Ma urasc pe mine, Caci oricat mi-as repeta, Ca nu te-as mai putea ierta. Si ca ai luat totul cu tine.

Nu pot.

Precum un blestem, fiinta depravata Ca-n fiecare colt sa fii gravata Sa ma bantui, tu, grozavie morala, Sa-mi fii infern pana la ultima petala. Pana la ultimu-mi "sperat rasarit".

Si asa, aseara, te-am zarit. Oniric, in intuneric, m-ai urmarit. Intr-o galerie cu amintiri m-ai gasit. Cu ochii tristi si grei M-ai intrebat:

De ce, de ce e din nou asa

M-a cuprins o groaza si disperare Ca dupa toate ce mi-ai facut Tot m-am inecat in lacrimi si durere Caci tu, tu ai plecat. Si in picioare m-ai calcat.

Iar eu, Probabil, Tot te-as ierta.

Si asa am aflat Ca niciodata n-o sa-ti scap. Promit, te urasc. Te urasc sincer si adevarat.

Dar, cred, ca totusi mi-ai ajuns un nimeni. Contradictie cordiala.

[necrosyse]

Mereu m-am intrebat, de ce secundele tale nu se risipesc, de ce, tu, om marsav si nesuferit, inca respiri. Si ea nu.

Uite ca azi mi-am dat seama. Se tine viata si nenorocirea cu ghearele de gatul tau. Bate-ti ultimele pacate-n cuie pentru tot. Arde-ti pielea, noapte de noapte, cu apa fiarta si purifica-te. Ironic, semnatura mortii ei se imprima si pe viata ta. Asa, ca sa nu uiti niciodata ce ai fost si cine ai fost. Nu ti-ar mai ajunge o viata sa cureti tot.

Sa nu poti sa zbieri ca te doare, sa nu stie nimeni. Asa cum ea, sanatoasa, n-a avut glas din cauza ta.

Cum poti sa iubesti pe cineva pe care n-ai cunoscut vreodata, cineva care te-a dorit atat de mult, te-a dorit chiar daca corpul ii suna ultimul clopot. Insa. Tu. Tu ai ajuns prea tarziu.

[necrosyse]

De ce urasc locul asta ascuns printre dealuri... Pentru ca poarta niste secrete. De cioburi patate-n sange si lasate sa fie uitate. Poarta in aer o groaza, ce ma apasa si nu ma lasa sa respir. O frica irationala, una predictiva a ce se poate intampla. Si ce s-a intamplat. O teama ce nu trece niciodata, o cicatrice dupa o rana urata.

[necrosyse]

Si cred ca inca-s acolo. Cred ca inca sunt in Iadul meu personal. In creatia subiectiva in care m-am exilat singura. Ca pedeapsa ca am vrut mai mult, ca am vrut ceva sofisticat si excentric. Ca pedeapsa ca am vrut si n-am avut. Ca n-am reusit sa am.

Si asa, noapte de noapte-mi otravesc sangele cu alcool, cat sa nu mai stiu. Sa nu mai simt. Sa uit cine sunt. Cine sunt? Un om bolnav, putred pana-n oase, stricat. Un esec. O abominatie. O grozavie morala. O oroare.

Probabil de asta asa mi-au fost primele zile, luni si ani. Probabil de asta am impietrit in frig. Precum se bate fierul cald, acele timpuri m-au forjat sa-mi accept pustiul. In alt timp, o sa am puterea sa plec. De tot.

[necrosyse]

Batuta-n cuie cu o scara mai jos decat centrul de interes al universului meu. De la momentul creatiei mele pana-n prezent. Victima primului tip de iubire pana la cel ce despica rationamentul.

Si stiu ca de viata mi-e scrisa la fel, o sa-mi repet paginile pline de rusine si regret, o sa-mi urasc viata si o sa blestem iubirea in timp ce scuip sange.

De ce mereu ceva sau cineva o sa fie mai important decat mine, nu mi-e dat sa stiu. Ce stiu sigur e ca mi-a deformat inima si mi-a schimbat sangele din vene. M-a invatat sa nu am incredere in cuvinte dulci spuse din iubire, caci indiferent cat de frumos mi-ar orchestra viata, in final, sunt mereu pe locul doi. Aproape suficient de buna.

Aproape suficient de buna, asta m-a ruinat si in fiecare zi ma impinge tot mai aproape de iesirea din labirint. Straight and fast.

Sunt o energie bolnava, abuzata, stricata si putreda. Mereu in fuga, cat de departe de orice simt ca m-ar putea rani, adancindu-ma-n vicii si lipsa de moralitati. Egoism ascuns sub altruism. Fire malitioasa cu un strop de empatie. Azi iti zambesc si te tin strans, maine te strapung si te las sa zaci.

[necrosyse]

Si am crezut ca-s pe drumul pavat cu marmura, despre care mi s-a zis ca-i rupt din paradis. Si am crezut ca acolo o sa ma duca. A crapat si din el au iesit spini, mi-au scris in piele si carne exilul. M-au inradacinat in Iad, inca o data, unde imi e locul. Ceva stricat, putred, nu are ce cauta langa o fiinta divina, celesta.

[necrosyse]

"Cu fiecare bataie, inima ti-a gravat numele in cutia toracica. Inauntru. Pe fiecare coasta. De nenumarate ori, unul peste altul. Sa nu te poata uita vreodata."

[necrosyse]

"Lupta interioara. Un duel sangeros intre Infern si iubire." Dragostea Persephonei putea sa-i fie salvarea. Spre deosebire de varianta preferata a mitului, in acest Univers, Persephone l-a tradat pe Hades si l-a omorat, insensibila. A lasat creaturile sa se incalzeasca in sangele lui si sa fie spalate de lacrimile lui. "Inainte sa aiba trup aceste suflete destinate, sa se caute in praf de stele, una alteia condamnate." Unul sa moara de mana celuilalt. Cel rece s-a topit in mana ei. "Cele doua suflete predestinate sa fie unul, iubirea le-a fosst preot si la botez si o sa le fie si la inmormantare." In acest caz, i-a fost calau zeului Infernului.

[necrosyse]

"N-o sa plec, nici de mi-ai scrie cu un ciob pe piele, ca-mi vei fi sfarsit."

[necrosyse]

Sunt un om al nimanui, caci ma bucur de ceea ce nu mi-e in sange. Sau poate ca imi e?

Sunt un om al nimanui, caci nu fac parte de undeva, caci nu am un ritm comun.

Sunt un om al nimanui, caci n-am un loc al meu, am doar, temporar, locul altora.

[necrosyse]

Si ai aparut. In locul ce era "al nostru", in "ziua noastra". Aveai sireturile facute cum m-am chinuit eu o ora sa ti le aranjez. Mi-a taiat in inima. Am stiut ca esti acolo de dinainte sa te vad, am stiut ca esti tu de dinainte sa te misti. Am stiut ca o sa fii aici. Te stiu, cum nu o sa te stie nimeni. Cum nu o sa te stii nici tu. Totusi, degeaba. E absurd si nemilos, sa-mi fii asa. Si nimic mai mult.

[necrosyse]

Ma uit la tine si nu inteleg. Imi esti o straina, o straina a carei contur il recunosc instant intr-o multime, o straina a carei ras ma face sa zambesc poate de dinainte sa-l aud, o straina pe care daca as vedea-o mi-ar provoca un gol in stomac si mi-ar face sa mi se taie picioarele. Imi esti o straina care atunci cand ma vede imi zambeste cu atat de mult regret, imi esti o straina a carei ochi se incalzesc cand ma vad, dar se si umezesc, imi esti o straina careia i se blocheaza cuvintele in gat, cand imi vorbeste.

De ce acum mi-e greu sa cred ca ai fost mereu in dreapta mea, daca-mi esti o straina rupta din suflet?

............................

Si a cazut zapada, pe solul ce trasarea in ritmul muzicii. Incet, incet, s-a colorat zapada. Cu o nenorocire. Cu ceva ce putea sa fie o tragedie. Precum tu, de unde erai, mi-ai cantat in blestem, cu un glas preafacator de necaz, precum voi toate mi-ati suflat cald intre zidurile mele firul atrocitatii. Cu ceva ce mi-a taiat picioarele si m-a impietrit. Cu un corp. In sange. Cu el, cu prietenul meu drag. Iar eu. Eu doar am inlemnit. N-am mai respirat. N-am mai fost. Sau poate am fost prea mult.