#aparate medicale folosite la domiciliu

[medicaladvertorial]

Ce aparate medicale sunt cel mai frecvent folosite la domiciliu?

Cu siguranta, nimeni nu are pretentia de a inlocui ajutorul specializat al unui medic in materie de probleme de sanatate. Cu toate acestea, tehnologia moderna a dus la eficientizarea monitorizarii starii pacientilor la domiciliul, cu o serie de aparate care inregistreaza diversi parametri esentiali in diagnosticul si tratamentul unor afectiuni. Acestea nu inlocuiesc experienta medicului, insa pot oferi pacientului informatii ca ceva nu este in regula cu starea sa si ar trebui sa mearga la o consultatie. Totodata, dispozitive medicale precum un pulsoximetru au fost de mare ajutor in semnalarea cazurilor grave de infectare cu Covid 19, saturatia mica a oxigenului indicand de obicei afectarea plamanilor si necesitatea spitalizarii si intubarii pacientilor.

Ce indica un pulsoximetru?

Saturatia de oxigen este un parametru esential al functionarii plamanilor. Cand oamenii respira aer, plamanii transmit oxigen in vase de sange minuscule numite capilare. La randul lor, aceste capilare trimit sange bogat in oxigen catre inima, care apoi il pompeaza prin artere catre restul corpului. Pulsoximetrul masoara cat oxigen este circulat prin sange.

Aparatul este fixat pe o parte a corpului, de obicei un varf de deget. Dispozitivul emite lumina care trece prin unghie, piele, tesut si sânge. Pe cealalta parte a degetului, un senzor detecteaza si masoara cantitatea de lumina care trece prin deget fara a fi absorbita de tesut si sange. Folosind aceasta masurătoare, dispozitivul calculează saturatia de oxigen a sangelui.

Ce aparate ar trebui sa existe in casele pacientilor cronici?

Med-Tehnica.ro ofera o gama diversa de aparatura medicala, dintre care si dispozitive care se pot utiliza la domiciliu. Pentru pacientii care sufera de afectiuni cardiace, se pot achizitiona tensiometre digitale, usor de folosit, care inregistreaza cu precizie valorile minime si maxime ale tensiunii arteriale, precum si pulsul persoanelor. Acestea sunt dotate cu senzori fini, cu senzori de miscare si de detectie a pozitiei incorecte a aparatului pe mana si pot fi usor citite pe display-ul electronic.

Pulsoximetru | tensiometre | Med-Tehnica.ro

Pentru administrarea usoara a medicatiei in cazul unor afectiuni respiratorii se recomanda nebulizatoare, care transforma lichidul din medicamente in vapori eficienti si asigura o dozare confortabila a substantelor pe caile respiratorii superioare. Dispozitivele medicale folosite la domiciliu nu inlocuiesc vizita la medic, insa ii pot furniza acestuia informatii valoroase despre evolutia bolii, despre eficienta tratamentului si despre perioadele critice si legatura acestora cu anumite evenimente din viata pacientului.

#Pulsoximetru #tensiometre #dispozitive medicale #aparate medicale folosite la domiciliu #nebulizatoare

[mesagerulneamt]

”Vreau să demonstrez că soției mele i s-a făcut o nedreptate. A fost pensionată cu gradul 1 de invaliditate, iar comisia de la DGASPC Neamț a încadrat-o la gradul 2. Am făcut contestație la comisia superioară de la București și ne-a fost respinsă. Am cerut o reevaluare, în regim de urgență, la sfârșitul lunii mai 2017, și am primit un nou certificat, cu încadrare la handicap grav și cu drept de asistent personal, pe 20 septembrie. Ea a murit în ziua de 3. Nu i-a mai folosit la nimic. Atunci când trăia trebuia să fie luată în seamă! Pentru că a primit doar 240 de lei, față de 360, cât i s-ar fi cuvenit de drept. Și trebuia să beneficieze și de însoțitor. Pentru ea, acum nu mai contează, dar măcar vreau să atrag atenția public și sper să țină cont de demersul meu membrii acestei comisii și să nu mai greșească față de alți oameni. Eu, oricum, voi da instituția în judecată și voi cere daune morale. Nu m-am hotărât în privința sumei, dar mă gândesc la 50.000 de lei”.

Cristian Florea și-a pierdut soția, după un chin de 3 ani, timp în care femeia a fost operată de trei ori, de fiecare dată medicii extirpând câte un organ intern sau părți din intestin, afectate de cancer. Încă de la început, din 2014, după prima intervenție, a fost pensionată, pentru că nu mai putea munci. Și ea, și soțul au acceptat, inițial, încadrarea de handicap accentuat și nu grav, pentru că, totuși, nu se simțea atât de rău. Pe măsură ce starea i s-a agravat, a inițiat demersurile pentru reevaluare. Când a contestat încadrarea inițială, n-a atașat, însă, documentele medicale care să ateste degradarea stării de sănătate. Prin urmare, comisia superioară de la București, forul care analiza certificatele eliberate în teritoriu și putea dispune în privința acestora, a decis că încadrarea este corectă. Abia la solicitarea de reevaluare, dna Florea a atașat rapoartele medicale care au permis încadrarea ei în categoria ”handicap grav”. Pentru ea, a fost mult prea târziu.

Nu este un caz singular. Astfel de exemple, de oameni care mor până li se schimbă încadrarea, sunt relativ frecvente la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

* ”Indemnizația de handicap nu este un ajutor social”

Marțea și joia, pe holurile DGASPC se adună zeci de persoane. Vin ”la comisie”, și, în ciuda faptului că au programare scrisă, cu data și ora, se adună toți cu noaptea în cap. Programul începe la 7.30, dar femeia de serviciu vine mai devreme, descuie și-i lasă să intre în hol, pentru că afara deja sunt temperaturi neprietenoase.

#gallery-0-7 { margin: auto; } #gallery-0-7 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 20%; } #gallery-0-7 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-7 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Statul la coadă le-a intrat în sânge unora, de zeci de ani, și așa înțeleg ei să-și petreacă ziua de comisie. Alții, cu afecțiuni psihice, nu percep noțiunea de programare, iar o a treia categorie este reprezentată de oameni pentru care așteptarea în fața cabinetului este singura formă de socializare. Sunt atât de emoționați, încât nici nu dorm cu o noapte înainte, gândindu-se despre ce să vorbească. Pietrenii s-au mai educat în timp, însă cei care vin din alte localități depind de mijloacele de transport în comun și preferă să ia primul microbuz din zi, de obicei cel cu navetiști, care circulă foarte dimineață. Un grup de oameni amărâți, fiecare cu povestea lui și cu felul lui de a-și accepta soarta, nu este o priveliște îmbucurătoare pentru nimeni. Dar, cel puțin, nu mai vin aparținători care să-și care rudele imobilizate, chinuindu-le îngrozitor, doar ca să vadă ”dom’ doctor” că sunt la fel de paralizate ca acum un an sau doi.

”Am discutat cu asistenții sociali de la primăriile de comune și le-am solicitat să nu mai facă lucrul ăsta, pentru că e inuman. Avem echipe care merg la domiciliu și nu există niciun motiv să aducă aici o persoană imobilizată sau cu mari dificultăți de deplasare”, spune Marlena Panduru, directorul adjunct al DGASPC Neamț.

În momentul de față, în evidențele instituției, sunt aproape 20.000 de persoane cu handicap. Odată cu limitarea atribuțiilor comisiei superioare, care nu mai are decât rol de verificare și control, contestațiile se depun direct la instanță. Numărul proceselor crește de la o zi la alta.

dr. Leonard Chirițescu

”Sistemul – care funcționează corect în proporție de 80% -, va avea o mare problemă”, este de părere dr. Leonard Chirițescu, președintele comisiei de evaluare. ”Judecătorul, oricât ar cere un punct de vedere medical, nu va putea integra perfect suferințele medicale cu starea socială a pacientului și cu toate celelalte elemente. Comisia superioară era alcătuită din specialiști reali în domeniul dizabilităților. Nu știu care a fost rațiunea pentru care i s-au limitat atribuțiile. Mai ales în condițiile în care foarte multă lume confundă inabilitatea de a munci cu dizabilitatea. Inabilitatea de a munci se adresează comisiei de expertiză din cadrul spitalului, unde sunt experți ai capacității de muncă.

Pierderea capacității de muncă nu este același lucru cu handicapul, care are legi proprii și criterii proprii. Noi înțelegem suferința celor care nu mai pot munci, dar indemnizația de handicap nu este un fel de ajutor social.

Încadrarea în grad de handicap se stabilește prin consens al comisie. Suntem 5 persoane, care ne raportăm la criterii. Niște criterii foarte clare, care nu lasă loc de interpretare. Sunt foarte multe persoane cu afecțiuni oncologice care solicită încadrarea în grad de handicap, dar cancerele se încadrează doar dacă sunt inoperabile, în faza de generalizare sau cu determinări secundare, la distanță, sau recidive. De exemplu, un cancer de sân, cu masetocmie, nu se încadrează. Cancerul rectal, cum avea doamna Florea, dacă s-a rezolvat prin excizia segmentului și nu are recidivă locală sau la distanță, este neîncadrabil. Dar ea a avut colostomă, anus contra naturii, și s-a încadrat. Însă în gradul accentuat, nu grav”.

* ”Au fost situații când au deschis ușa persoanele care figurau în acte ca fiind imobilizate la pat”

Cei mai mulți din oamenii care bat la ușile comisiei de evaluare, după ce depun un dosar complet, cu tot felul de documente medicale, nu înțeleg sau nu cunosc legea. Nu știu că o boală de inimă sau o afecțiune psihică, descoperită la un tânăr cu vârsta sub 26 de ani, este considerată handicap, în vreme ce, dacă este diagnosticată la o persoană cu vârsta de 50 de ani, de exemplu, este doar boală. De aici, apar nemulțumirile, frustrările și, implicit, reclamațiile.

Marlena Panduru

”Fiecare dintre cei care vin la noi cu documente că au cel puțin două boli, de exemplu o afecțiune cardiacă și un diabet incipient, consideră că trebuie să beneficieze de indemnizație de handicap”, declară Marlena Panduru. ”Nu este așa. Încadrarea depinde de mai mulți factori. Ancheta socială ne dă elemente definitorii. Aflăm despre statusul persoanei, dacă se poate îngriji, dacă-și poate prepara hrana și face cumpărăturile, dacă-și poate gestiona propriile venituri, dacă poate utiliza un mijloc de transport sau dacă poate comunica și în ce fel.

Eu consider că sistemul este corect. Nu este ușor să dai un verdict.

Există o colaborare între psiholog, asistent social și medic, pentru că sunt anumite elemente, pe care asistentul social sau psihologul le identifică la domiciliu, și vin foarte bine în sprijinul medicului pentru încadrare în grad. Legea ne impune niște termene. De la primirea dosarului, avem 60 de zile pentru soluționare. Sunt primării care au asistenți sociali deosebiți, cu care colaborăm real. Dar am avut și cazuri când s-au dus echipele noastre pe teren, la domiciliile unor persoane despre care scria că sunt iomobilizate la pat, și le-au deschis ușa persoanele în cauză. Și, atunci, este firesc să fim și noi nemulțumiți. De regulă, se consemnează în raport și se atenționează primăria, iar acolo unde este cazul, și medicul de familie să aibă mai multă atenție în elaborarea documentelor”.

Între beneficiarii sistemului, cei care socializează dimineața, așteptându-și rândul la comisie, se duce, de multe ori, o luptă surdă. Fiecare ar vrea să fie încadrat în cel mai grav grad, ca să primească bani mai mulți, considerând că i se cuvin. Indemnizațiile cele mai mari, în jur de 1.000 de lei pe lună, revin celor cu probleme serioase de acuitate vizuală. Și, pentru că presiunea asupra comisiilor era mai accentuată din partea acestei categorii, legea stipulează ca persoanele cu probleme de vedere să prezinte două referate, de la doi medici specialiști diferiți. În cazul în care diferențele dintre diagnostice sunt foarte mari, se cere un raport de la un specialist dintr-o clinică universitară. La fel se procedează, însă, și în cazul cancerelor. Mai ales când pacienții sunt externați și, pe scrisoarea medicală, doctorul care i-a operat scrie cuvântul care le taie, din start, posibilitatea de a fi încadrați într-un grad de handicap: ”ameliorat”. Este nevoie de un raport medical de detaliu și, adesea, pacientul abia externat de la Cluj, de exemplu, este trimis la o nouă examinare, la București.

”Una dintre problemele care trebuie corectate este limitarea încercărilor să nu le spunem, pompos, de fraudă, ci de încadrare fabricată, încadrarea de plastic”, a precizat doctorul Chirițescu.

Comisia de la Neamț are în componență 2 medici, președintele și un reprezentant al DSP (dr. Carmen Dumitrescu), un psiholog (Manuela Linu) și un asistent social, ambii din afara instituției, și un reprezentant al ONG-urilor (Daniel Humă). Membrii comisiei nu văd omul, ci analizează dosarele și stabilesc verdictul. Și, adesea, sunt ținta reproșurilor și reclamațiilor din partea aparținătorilor.

”Noi îi înțelegem”, spune Marlena Panduru. ”Frustrările, nemulțumirile, acea oboseală psihică sunt mai grele pentru aparținător, noi știm asta. Te lupți cu o boală pe care n-o cunoști, ești într-o relație emoțională cu persoana respectivă și, atunci, faci tot posibilul, jignești, lovești, izbești și acuzi. Astea, la noi, sunt la ordinea zilei, dar trecem peste ele. Știm că, în spatele unor cuvinte aruncate într-un moment de furie, îndreptățită pe de o parte, este foarte multă suferință. Și să nu uităm că se întâmplă, uneori, la o vârstă la care nu te aștepți. Există, însă, și oameni care-și duc boala cu foarte multă demnitate. Cum este domnul Humă, care face parte din comisie, sau colega noastră, Ancuța Cazamir”.

* ”Mi-ar face plăcere să văd mai multe articole despre implicarea noastră”

Daniel Humă

Daniel Humă are 49 de ani și are dublă calitate: beneficiar al sistemului, pentru că se află în scaun cu rotile, și membru în comisia de evaluare. În timpul unui accident rutier, petrecut în 1990, a suferit un traumatism vertebro-medular. La început, a avut tetraplegie, cu timpul a reușit să recupereze mâinile. Picioarele, însă, nu. Circulă cu o mașină adaptată, vine singur la serviciu, înoată, joacă baschet, este căsătorit, se implică în activitățile fundației Motivation.

”Mă simt un om întreg. La început, a fost o perioadă de negare a situației, dar, ulterior, am realizat că trebuie să-mi depășesc limitele și barierele. Pentru mulți, impedimentul este determinarea. Până la urmă, este o chestiune de alegere. Eu am ales să mă implic. Am început, la Motivation, prin oferirea de fotolii rulante celor care aveau nevoie. Ulterior, am organizat diverse activități, dar ne-am axat și pe reorientarea profesională. Nu-mi place să constat că ignoranța este prezentă și acum. M-a lovit cineva din spate, când mergea cu mașina pe strada Fermelor, altcineva a făcut o fotografie și a apărut o știre pe un ziar on line. Comentariile erau că, în accident, a fost implicată o persoană cu handicap, mașina mea are un semn în spate, dar, de fapt, nu se știe pentru că, în ziua de astăzi, toți își pot pune pe mașini tot felul de semne. M-am uitat cum o imagine a generat atâtea comentarii, unele umilitoare la adresa unei persoane cu handicap. E un motiv care te face să lupți. Dar e adevărat că mi-ar face plăcere să văd mai curând articole despre implicarea noastră, decât despre ceea ce este umilitor”.

Despre activitatea sa în cadrul comisiei, Daniel Humă spune că, uneori, are un rol ingrat, pentru că este tentat să facă o evaluare în favoarea omului. E mai bine, însă, acum, spre deosebire de perioada 2000, pentru că nu vede omul. Citește un dosar, raportează datele la criteriile psiho-medico-sociale din lege, se consultă cu ceilalți membri și stabilesc, împreună, ”verdictul”. Este convins că sistemul evaluării este ok, iar echipa care se află în spate constituie un avantaj. Mai ales că oamenii vin în număr din ce în ce mai mare, pe măsură ce află că ar putea primi o indemnizație dacă au un diabet cu complicații sau o boală cardiacă severă. Mulți au trecut și de barierele mentale, care, până acum, îi țineau departe de astfel de servicii, numai ca să nu-i afle satul și să nu le spună ”handicapați”. Acum, banii se primesc în cont, discret, nu află nimeni și nu mai este așa o expunere ca acum 20 de ani.

* ”Sunt puțini oameni care reușesc să fie frumoși după ce-i atinge boala”

Ancuța Cazamir

Ancuța Cazamir este psiholog. Are 35 de ani și face parte din mecanismul din spatele constituirii unui dosar. De la vârsta de 13 ani, este bolnavă de distrofie musculară progresivă. Nu poate ridica mâinile decât până la un anumit nivel și nu se poate ridica singură de pe scaun. Face câțiva pași, sprijinită, dar își pierde extrem de ușor echilibrul. În fiecare dimineață, la 7.30 este la serviciu. La 12, în pauza lui de masă, vine soțul, să o ducă la toaletă. Și mai vine la 16.30, când o ia acasă.

”Pe serviciu, sunt cam 25 de evaluări pe zi, iar noi sunt suntem puțini. Este obositor, este greu, mă duc acasă încărcată, pentru că fiecare om intră aici cu energia proprie, fiecare are drama lui, nimeni nu vine aici de bine.

Probabil aici, la noi, se deschid, unul mai plânge, altul mai povestește și nu poți să le lași chiar pe toate aici când pleci acasă. La început, eram în stare să plâng cu ei, să-i iau de mână și să-i îmbrățișez. Cu timpul, înveți să te aperi, pentru că, luând din problemele fiecăruia, încărcătura este foarte mare.

Dar fac asta cu empatie, cu drag, nu degeaba mi-am ales meseria asta. Și nu cred că întâmplător am ajuns aici. Nu doar eu, ci fiecare dintre colegii mei. Suntem speciali și formăm o echipă cu toții, chiar dacă, în fapt, facem echipă câte doi pentru evaluare. Sunt oameni care impresionează prin felul lor de a fi, sunt foarte puțini cei care reușesc să fie frumoși după ce-i atinge boala. Să găsească motivația ca să meargă mai departe. Pe oameni ca ei îmi vine să-i îmbrățișez în continuare”.

Ancuța lucrează de 10 ani la DGASPC. De 3 ani și 5 luni, este mămica unei fetițe care constituie tot universul ei. De fiecare dată când vorbește despre Maia, spune ”Mare e Dumnezeu!”. A stat 9 luni în pat, ca să reușească să ducă sarcina la termen și e tare mândră de efortul ei. A meritat. E fericită! Nu vrea să se gândească la viitor. Va face tot ce ține de ea, pentru ca boala să nu progreseze până va ajunge să nu se mai deplaseze deloc. Acum este încadrată în gradul 1 grav, cu asistent personal. Soțul ei lucrează și nu a putut să-l angajeze ca însoțitor, deși el face asta în fiecare zi.

”Eu zic că lipsa personalului este punctul slab al sistemului, încărcătura este foarte mare și presiunea la fel. Încercăm să facem cât de repede putem, ca să nu existe nemulțumiri din partea beneficiarilor, dar se pare că nu reușim să-i mulțumim pe toți. Eu muncesc cât pentru doi, dar nu sunt singura. Nu terminăm odată cu evaluările. Când pleacă oamenii acasă, noi mai avem jumătate de zi în care trebuie să ne facem fișele, să scoatem rapoartele, să semnăm, să numerotăm și apoi să ducem dosarele în comisie.

#gallery-0-8 { margin: auto; } #gallery-0-8 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-8 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-8 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Dulapul cu destine

Mai vin și dosare care nu sunt complete și tot noi  facem comunicări și le trimitem oamenilor acasă. Apoi, sunt oameni care nu se prezintă la data programării și trebuie sunați, trebuie vorbit la primăria din localitate de domiciliu. Noi încercăm să facem ce-i mai bine pentru om… Am auzit de domnul Florea și-l înțeleg, inclusiv sau mai ales din punct de vedere psihologic. Durerea unei pierderi e foarte mare, poate așa știe el să meargă mai departe”.

Cristina MIRCEA

”Judecătorii” huliți de oamenii cu handicap ”Vreau să demonstrez că soției mele i s-a făcut o nedreptate. A fost pensionată cu gradul 1 de invaliditate, iar comisia de la DGASPC Neamț a încadrat-o la gradul 2.

#ancuta cazamir #comisie #daniel huma #DGASPC Neamt #dr leonard chiritescu #marlena panduru #motivation romania #persoane cu handicap