Tumgik
#jurnal de bucovina
jurnaldebucovina · 17 hours
Text
Primarul Violeta Ţăran anunţă că noua grădiniță din Berchișești va fi inaugurată a doua zi de Paște
Nu întâmplător am ales a doua zi a marii sărbători a Paștelui pentru a inaugura cel mai nou obiectiv de investiții din comuna noastră, Grădinița cu program normal. Copiii noștri sunt conectați încă de micuți la valorile spirituale și preceptele sănătoase ale credinței, astfel încât momentul reprezintă și o mulțumire adusă bunului Dumnezeu de către comunitatea noastră, pentru toate darurile pe…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
Vineri - 30 octombrie 2015. Sa cititi. Macar atat putem sa facem pentru ei. Sa nu ii uitam.
Victimele incendiului din Colectiv:
1. Mihai Alexandru, 34 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
2. Vlad Țelea, 37 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity
3. Cătălina Ioniță, 34 de ani, Arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București, prietena lui Mihai Alexandru
4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani, Chitarist în trupa Up to Eleven
5. Adrian Rugină, 38 de ani, Producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani, Editor de imagine la TVR
7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani, Manager la o agenție de publicitate din București
8. Claudiu Petre, 36 de ani, Sysadmin la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României
9. Maria Ion, 38 de ani, O femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul Colectiv
10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani, Elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv
11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani, Un mare pasionat de rock (formații favorite: Arch Enemy și Bucovina). Un suflet liber. Un chitarist excepțional, a făcut parte din formațiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents.
12. Anda Ioana Epure, 31 de ani, Din București
13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani, Arhitect din Brăila
14. Mihaela Vieru, 31 de ani, Din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu
15. Maria Vulcu, 30 de ani, Arhitect din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală
16. Valentina Florea, 27 de ani, Din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală
17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani, Din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București
18. Matei Gabriel, 42 de ani, Din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București
19. Radu Palada, 35 de ani, Din Câmpina, lucra în domeniul web marketing
20. Nelu Tilie, 47 de ani, Fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber
21. Diana Enache, 25 de ani, Din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică
22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani, Din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului
23. Ioan Tripa, 45 de ani, Din Oradea, arhitect
24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani, Bassist, originar din București, student anul II Master - Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie - Universitatea București; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză
25. Constantin Ignat, 40 de ani, Cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band
26. Valentin Fieraru, 25 de ani, Barman la Clubul Colectiv
27. Simona Livia Stan, 27 de ani, Din București, angajată la compania Oracle
1 noiembrie 2015
28. Liliana Gheorghe, 25 de ani, Studentă la Litere
29. Mimi Voicu, 31 de ani, Designer și costumier al trupei rock Goodbye to Gravity, angajată la compania Oracle
30. Alexandra Matache, 26 de ani, Din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București
2 noiembrie 2015
31. Costel Cârlicean, 44 de ani, Inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate
3 noiembrie 2015
32. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani, Angajată la compania Oracle
7 noiembrie 2015
33. Ionuț Costin Popescu, 32 de ani, Art Director & Co-fondator The Cell. Din Focșani
34. Daniel Ciobanu, 40 de ani, Cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu
35. Ionuț Maior, 27 de ani, Din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar
36. Tullia Ciotola, 20 de ani, O tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda
37. Florin Cristian Popescu, 35 de ani, Din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda
38. Adrian Popa, 29 de ani, Angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca
39. Alex Chelba, 33 de ani, Fotograf
40. Andra Elena Toader, 30 de ani, Din Bacău, fotografă, a murit la Spitalul Floreasca
41. Serian Mavi, 25 de ani, de origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni
8 noiembrie 2015
42. Ayberk Manci, 20 de ani, Cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca. Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a spus că el și prietena sa au ieșit din clubul Colectiv, au luat un taxi și au mers la spital. În taxi au zis că se simt bine. Dar când au ajuns la spital au început să urle de durere și au fost internați de urgență.
43. Alexandra Rădulescu, 26 de ani, Din Brașov, lucra ca barmaniță la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca
44. Matei Alexandru, 26 de ani, Din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși
45. Bogdan Enache, 41 de ani, Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția, așa că la doar o oră după decolare, avionul care îl transporta a făcut cale întoarsă spre aeroportul din Otopeni, pentru că el a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat mai mult timp în avion. A murit la scurt timp după ce avionul s-a reîntors în România
9 noiembrie 2015
46. Teodora Maftei, 36 de ani, Fotograf și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel
47. Liviu Zaharescu, 25 de ani, Din Brașov, fotograf pentru publicația online Let's Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București, a murit la Spitalul de Arși
10 noiembrie 2015
48. Tudor Golu, 28 de ani, Chitaristul trupei rock Axial Lead; a murit într-un spital din Birmingham
49. Elena Nițu, 18 ani, Din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool
11 noiembrie 2015
50. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani, A murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford
51. Alexandru Pascu, 33 de ani, Basistul trupei Goodbye to Gravity; a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța
12 noiembrie 2015
52. Mădălina Strugaru, 29 de ani, Prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca
53. Alex Aliman, 28 de ani, A murit la Spitalul Floreasca
54. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani, A murit la Spitalul Bagdasar-Arseni
13 noiembrie 2015
55. Loredana Dărescu, 29 de ani, Din Brăila; a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania
16 noiembrie 2015
56. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani, Din orașul Mizil, a absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu din Mizil și a promovat bacalaureatul cu media 9.51, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan
19 noiembrie 2015
57. Ana Albu, 37 de ani, A murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan
20 noiembrie 2015
58. Andreea Ștefan, 28 de ani, Din Râmnicu Vâlcea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un spital din Germania
21 noiembrie 2015
59. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani, Din București, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), era pasionat de muzică și cânta la chitară, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală
22 noiembrie 2015
60. Alexandru Hogea, 19 ani, Din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena
13 decembrie 2015
61. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani, Psiholog. A murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni
15 decembrie 2015
62. Roxana Boghian, 26 de ani, A murit la Spitalul de Arși
21 decembrie 2015
63. Cristian Mitroi, 30 de ani, Artist grafic. A murit într-un spital din Marea Britanie
14 martie 2016
64. Radu Sienerth, 22 de ani, Student la Facultatea de Marketing a ASE București. A murit la Spitalul Floreasca din București.
183 notes · View notes
barsand · 3 years
Text
Vasile Motrescu, o istorie care nu se învață la școală
Vasile Motrescu, o istorie care nu se învață la școală
VASILE MOTRESCU (n. 11 octombrie 1920, Vicovu de Jos, Suceava – d. 29 iulie 1958, Botoșani) a fost un luptător anticomunist bucovinean. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A făcut parte din mai multe grupări anticomuniste, acționând în Bucovina. Vasile Motrescu, singurul partizan care a ținut un jurnal în perioada pribegiei, a povestit cum și-a petrecut Paștele anului 1953. În dosarul…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
smartseo4you · 7 years
Text
New Post has been published on Ziarul tau online
6 fotografi români, printre finaliştii celui mai mare concurs fotografic din lume
Vezi galeria foto
Şase fotografi români se numără printre finaliştii top 10 în lume la trei dintre categoriile celui mai mare concurs de profil la nivel mondial, organizat de World Photography Organisation şi ai cărui laureaţi vor fi anunţaţi la 28 martie şi 22 aprilie, potrivit unui comunicat al organizatorului competiţiei. Adi Bulboacă a fost nominalizat ca finalist la categoria Arhitectură din cadrul competiţiei Professional, iar Ioana Moldovan la categoria Viaţă Cotidiană din cadrul aceleiaşi competiţii, ambii înscriind în concurs un portofoliu de lucrări alcătuit din 5-10 imagini. Lista finaliştilor competiţiei Open îi include pe Alex Andrieşi, la categoria Enhanced, Radu Dumitrescu-Elian la categoria Cultură şi Sorin Rechitan la categoria Natură. De asemenea, Rareş Taciu a fost nominalizat ca finalist cu o singură fotografie, care a răspuns temei impuse – ''Beauty'' – din cadrul competiţiei Youth. Adrian Bulboacă a fost nominalizat la categoria Arhitectură din competiţia Professional pentru seria de fotografii intitulată ''Silver Beach Hotel'' (''Hotelul Silver Beach''), care reflectă arhitectura distinctivă a hotelului Silver Beach, cu vedere la Lacul Balaton din Ungaria. ''Am avut ocazia să fiu cazat pentru patru zile la hotelul Silver Beach, în luna noiembrie 2016. Hotelul a fost construit între 1978 – 1983. Toate camerele erau libere, astfel că am putut să explorez întreaga staţiune pe cont propriu. Locul are un stil retro şi patină pe care sper că am fost în stare să o capturez. Am fost fascinat de cât de dezolant, dar în acelaşi timp primitor vizual, putea fi acest hotel 'anacronic' '', a descris Adrian Bulboacă creaţiile sale.
Adi Bulboacă – Facebook page Ioana Moldovan a fost nominalizată la categoria Viaţă cotidiană din competiţia Professional pentru seria de fotografii intitulată ''A country doctor and her calling'' (''Vocaţia unui medic de ţară'') care prezintă povestea medicului Floarea Ciupitu, care profesează de peste trei decenii în satul Gângiova, din sud-vestul României. 'Sunt profund onorată şi copleşită de faptul că am fost inclusă pe lista finaliştilor. Însă nu e vorba despre mine, ci despre această femeie incredibilă, un medic de ţară, care într-un sistem sanitar românesc profund viciat găseşte cumva mijloacele de a se devota pacienţilor ei şi de a-şi realiza vocaţia', a spus Ioana Moldovan, fotojurnalist liber profesionist, fotograf documentarist şi scriitoare, cu lucrări publicate în New YorkTimes, Al Jazeera, Huffington Post, LensCulture, Radio France Internationale şi Vice, distinstă cu premiul Bill Eppridge Memorial pentru Excelenţă şi adevăr în jurnalism foto şi a cărei contribuţie remarcabilă la evidenţierea adevărului prin intermediul fotojurnalismului a fost recunoscută de Ambasada SUA la Bucureşti, după cum se menţionează în comunicat.
Ioana Moldovan – Facebook page Alex Andrieşi a fost inclus pe lista finaliştilor în categoria Enhanced din competiţia Open cu fotografia ''Far from gravity'' (''Departe de gravitaţie''), realizată în Grenoble, Franţa, o imagine ce ''reflectă blândeţea, inocenţa şi fragilitatea copilului'', după cum se arată în comunicat. Născut în România, Alex Andrieşi s-a mutat în Franţa pe când era copil. Acolo i-a crescut pasiunea pentru cinema şi bricolaj şi aşa a început să creeze propriile sale imagini. La 16 ani s-a mutat în Paris în căutarea inspiraţiei. Lucrările sale au fost expuse în Montepellier. ''Să fiu selectat ca finalist e ca şi cum aş avea o cheie mică, dar care deschide o uşă mare'', a spus fotograful.
Alex Andriesi – Facebook page
Radu Dumitrescu-Elian este pe lista scurtă la categoria Cultură a competiţiei Open cu imaginea ''The Prayer'' (''Rugăciunea''), obţinută în Bucovina, ce descrie viaţa frumoasă şi simplă a Paraschivei, o femeie de 76 de ani, care locuieşte într-o casă fără electricitate şi care îşi citeşte rugăciunile la lumina lumânărilor. ''Am fost extrem de bucuros când am citit e-mail-ul încât a trebuit să-l parcurg de câteva ori pentru a mă asigura că e adevărat'', a comentat fotograful. Sorin Rechitan a fost nominalizat la categoria Natură, în competiţia Open, pentru imaginea intitulată ''Altai Wanderer'' (''Călătorul din Altai''), o fotografie spectaculoasă alb-negru, a unui alpinist care escaladează Muntele Belukha, cel mai înalt vârf al Munţilor Altai din Rusia.
Sorin Rechitan – Facebook page Rareş Taciu a ajuns cu fotografia ''Remember'' (''Aducere aminte'') pe lista scurtă în competiţia Youth, care le-a cerut tinerilor fotografi, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, să înscrie o singură imagine care să răspundă unor cerinţe impuse şi temei ''beauty'' (''frumuseţe''). Fotografia lui Rareş Taciu ''este un frumos portret al prietenei fotografului, Mara, realizat cu lumină naturală'', menţionează comunicatul. Nu mai puţin de 227.596 de fotografii din 183 de ţări au fost înscrise în competiţia Sony World Photography Awards 2017. Câştigătorii categoriei Open vor fi anunţaţi la 28 martie, iar cei ai competiţiilor Professional şi Youth în cadrul ceremoniei de premiere care va avea loc la Londra, la 20 aprilie. Lucrările tuturor finaliştilor vor fi expuse alături de fotografiile câştigătoare în cadrul expoziţiei Sony World Photography Awards & Martin Parr – 2017 de la Londra, între 21 aprilie şi 7 mai. Organizată de World Photography Organisation, competiţia Sony World Photography Awards aniversează în 2017 cea de-a zecea ediţie. Premiile, care constau în echipament foto de ultimă generaţie, o excursie la ceremonia de premiere de la Londra şi premii în bani în valoare de 30.000 de dolari, recunosc şi recompensează cele mai bune fotografii contemporane realizate anul trecut şi înscrise în cele patru competiţii – Professional, Open, Youth şi Student Focus, jurizate anonim de profesionişti recunoscuţi în industria fotografică, atent selecţionaţi de World Photography Organisation, o platformă globală de comunicare pentru industria foto, cu o prezenţă în peste 180 de ţări, adaugă Agerpres.
Sursa articol jurnalul.ro
, sursa articol http://blogville.ro/6-fotografi-romani-printre-finalistii-celui-mai-mare-concurs-fotografic-din-lume/
0 notes
news24hrou · 7 years
Text
Șase fotografi români, finaliști la cea mai mare competiție de fotografie din lume
Șase fotografi români se numără printre finaliștii top 10 în lume la trei dintre categoriile celui mai mare concurs de profil la nivel mondial, organizat de World Photography Organisation și ai cărui laureați vor fi anunțați la 28 martie și 22 aprilie, potrivit unui comunicat al organizatorului competiției.
Adi Bulboacă a fost nominalizat ca finalist la categoria Arhitectură din cadrul competiției Professional, iar Ioana Moldovan la categoria Viață Cotidiană din cadrul aceleiași competiții, ambii înscriind în concurs un portofoliu de lucrări alcătuit din 5-10 imagini. Lista finaliștilor competiției Open îi include pe Alex Andrieși, la categoria Enhanced, Radu Dumitrescu-Elian la categoria Cultură și Sorin Rechitan la categoria Natură. De asemenea, Rareș Taciu a fost nominalizat ca finalist cu o singură fotografie, care a răspuns temei impuse — ”Beauty” — din cadrul competiției Youth.
Adrian Bulboacă a fost nominalizat la categoria Arhitectură din competiția Professional pentru seria de fotografii intitulată ”Silver Beach Hotel” (”Hotelul Silver Beach”), care reflectă arhitectura distinctivă a hotelului Silver Beach, cu vedere la Lacul Balaton din Ungaria. ”Am avut ocazia să fiu cazat pentru patru zile la hotelul Silver Beach, în luna noiembrie 2016. Hotelul a fost construit între 1978 — 1983. Toate camerele erau libere, astfel că am putut să explorez întreaga stațiune pe cont propriu. Locul are un stil retro și patină pe care sper că am fost în stare să o capturez. Am fost fascinat de cât de dezolant, dar în același timp primitor vizual, putea fi acest hotel ‘anacronic’ ”, a descris Adrian Bulboacă creațiile sale.
Ioana Moldovan a fost nominalizată la categoria Viață cotidiană din competiția Professional pentru seria de fotografii intitulată ”A country doctor and her calling” (”Vocația unui medic de țară”) care prezintă povestea medicului Floarea Ciupitu, care profesează de peste trei decenii în satul Gângiova, din sud-vestul României. ‘Sunt profund onorată și copleșită de faptul că am fost inclusă pe lista finaliștilor. Însă nu e vorba despre mine, ci despre această femeie incredibilă, un medic de țară, care într-un sistem sanitar românesc profund viciat găsește cumva mijloacele de a se devota pacienților ei și de a-și realiza vocația’, a spus Ioana Moldovan, fotojurnalist liber profesionist, fotograf documentarist și scriitoare, cu lucrări publicate în New YorkTimes, Al Jazeera, Huffington Post, LensCulture, Radio France Internationale și Vice, distinstă cu premiul Bill Eppridge Memorial pentru Excelență și adevăr în jurnalism foto și a cărei contribuție remarcabilă la evidențierea adevărului prin intermediul fotojurnalismului a fost recunoscută de Ambasada SUA la București, după cum se menționează în comunicat.
Alex Andrieși a fost inclus pe lista finaliștilor în categoria Enhanced din competiția Open cu fotografia ”Far from gravity” (”Departe de gravitație”), realizată în Grenoble, Franța, o imagine ce ”reflectă blândețea, inocența și fragilitatea copilului”, după cum se arată în comunicat. Născut în România, Alex Andrieși s-a mutat în Franța pe când era copil. Acolo i-a crescut pasiunea pentru cinema și bricolaj și așa a început să creeze propriile sale imagini. La 16 ani s-a mutat în Paris în căutarea inspirației. Lucrările sale au fost expuse în Montepellier. ”Să fiu selectat ca finalist e ca și cum aș avea o cheie mică, dar care deschide o ușă mare”, a spus fotograful.
Radu Dumitrescu-Elian este pe lista scurtă la categoria Cultură a competiției Open cu imaginea ”The Prayer” (”Rugăciunea”), obținută în Bucovina, ce descrie viața frumoasă și simplă a Paraschivei, o femeie de 76 de ani, care locuiește într-o casă fără electricitate și care își citește rugăciunile la lumina lumânărilor. ”Am fost extrem de bucuros când am citit e-mail-ul încât a trebuit să-l parcurg de câteva ori pentru a mă asigura că e adevărat”, a comentat fotograful.
Sorin Rechitan a fost nominalizat la categoria Natură, în competiția Open, pentru imaginea intitulată ”Altai Wanderer” (”Călătorul din Altai”), o fotografie spectaculoasă alb-negru, a unui alpinist care escaladează Muntele Belukha, cel mai înalt vârf al Munților Altai din Rusia.
Rareș Taciu a ajuns cu fotografia ”Remember” (”Aducere aminte”) pe lista scurtă în competiția Youth, care le-a cerut tinerilor fotografi, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, să înscrie o singură imagine care să răspundă unor cerințe impuse și temei ”beauty” (”frumusețe”). Fotografia lui Rareș Taciu ”este un frumos portret al prietenei fotografului, Mara, realizat cu lumină naturală”, menționează comunicatul.
Nu mai puțin de 227.596 de fotografii din 183 de țări au fost înscrise în competiția Sony World Photography Awards 2017.
Câștigătorii categoriei Open vor fi anunțați la 28 martie, iar cei ai competițiilor Professional și Youth în cadrul ceremoniei de premiere care va avea loc la Londra, la 20 aprilie.
Lucrările tuturor finaliștilor vor fi expuse alături de fotografiile câștigătoare în cadrul expoziției Sony World Photography Awards & Martin Parr — 2017 de la Londra, între 21 aprilie și 7 mai.
Organizată de World Photography Organisation, competiția Sony World Photography Awards aniversează în 2017 cea de-a zecea ediție.
Premiile, care constau în echipament foto de ultimă generație, o excursie la ceremonia de premiere de la Londra și premii în bani în valoare de 30.000 de dolari, recunosc și recompensează cele mai bune fotografii contemporane realizate anul trecut și înscrise în cele patru competiții — Professional, Open, Youth și Student Focus, jurizate anonim de profesioniști recunoscuți în industria fotografică, atent selecționați de World Photography Organisation, o platformă globală de comunicare pentru industria foto, cu o prezență în peste 180 de țări.
http://ift.tt/2lbHAj8 http://ift.tt/2lbSSUC
0 notes
jurnaldebucovina · 19 hours
Text
Preotul Alexandru Lungu: Minune de Florii
La începutul acestui post mi-a scris o mămică disperată. Băiatul ei pe care îl crescuse cât de bine s-a putut, trecuse printr-o decepție în dragoste la finalul anului 1 de facultate și ușor ușor a alunecat în patima beției. Mai mult decât atât pe lângă pahar a deprins și patima jocurilor de noroc, iar asta l-a pus în situația de a împrumuta la un moment dat mulți bani. Neavând cu ce să plătească…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 6 days
Text
Ovidiu Huţuleac: CEAȚA
O ceață groasă se înstăpânise pe șesuri. Căruțașii își traseră carele spre un pâlc stingher de copaci si aprinseră degrabă un foc la care sa se încălzească. Grijiră de animale și puseră un ceaun cu fiertură, fără să uite să scoată la iveală și un ulcior de vin, ca să meargă vorba bine și să treacă timpul cu folos. Că vorba îi deosebește pe oameni de dobitoace, iar masa fără vorbă e doar o iesle…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 10 days
Text
David Croitor: BUNICA ŞI FERICIREA
Ce este fericirea? Eram copil, aveam unsprezece sau poate doisprezece ani când am auzit pentru prima dată acest cuvânt, fericire. L-am găsit într-o carte sub forma întrebării de mai sus. Nu mai ţin minte care era contextul, cine pe cine întreba şi de ce o făcea. Am reţinut întrebarea tocmai pentru că nu avea un răspuns clar, sau cel puţin nu găsisem eu un răspuns clar, iar treaba asta m-a…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 13 days
Text
Elevă a Şcolii Gimnaziale Vereşti, calificată la Olimpiada Naţionala de Limbi Romanice
Eleva Florea Cristina-Elena, de la Şcoala Gimnazială Vereşti, coordonată de dna profesoară Purice Maria, s-a calificat la Olimpiada Naţională de Limbi Romanice, secţiunea franceză, ce se va desfăşura în perioada 26-30 aprilie 2024 la Iaşi. Eleva a participat şi anii trecuţi la consursuri şi olimpiade şcolare, anul trecut obţinând locul al III-lea, la faza judeţeană, în cadrul aceleiaşi…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 19 days
Text
Lilioara-Mariana Popescu: DARUL CROITORESEI (recenzie)
DARUL CROITORESEI este o lectură captivantă despre istorie, război și dragoste de viață. Romanul prezintă povestea a trei croitorese tinere și curajoase. Claire, Mireille și Vivienne au făcut parte din Mișcarea de Rezistență Franceză, au luptat și au suferit în lagărele naziste, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în Franța anilor 1940-1945.      Este înspăimântător să conștientizăm cum…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 1 month
Text
Rugăciunea...
Rugăciunea te ajută să-ți pui ordine în gânduri, să-ti cunoști prioritățile, să-ți cunoști limitele. Practicată zilnic, te așează pe cale. Îți găsești menirea, rostul și pacea care vine odată cu această revelație. Pentru că rugăciunea nu-i o succesiune de cuvinte goale, ci reprezintă așezarea în cuvânt a ceea ce este menit să fie dacă avem curajul sa fin noi înșine în fața lui Dumnezeu și a…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 3 months
Text
 Lilioara-Mariana Popescu: ADEVĂRUL ASCUNS ÎN TINE (recenzie)
Cum ar fi să ne putem scrie povestea de viață în propria carte? O carte în care să ne însemnăm trăirile reale, fără a fi alterate de judecata celor din jur. Poate am dedica mai mult timp procesului de autocunoaștere și vindecare a propriilor vulnerabilități. De multe ori nu știm singuri ce ne bucură și ce ne întristează, ce ne mobilizează sau ce ne face să stagnăm, ce muzică ne place să ascultăm…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 3 months
Text
 Psiholog Anichitei Biatrice Ioana: "Există oameni care te ajută să te schimbi"
Există oameni care te ajută să te schimbi.Din oricine în cineva.Există oameni care doar privind înspre tine îţi dau curaj, inspiraţie, sclipire şi şansă.Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială ireversibilă şi irepetabilă.Oameni cu aceeaşi vibraţie cu a ta, oameni care îţi dau emoţii puternice încât intri în panică doar dacă îi ai în preajmă.Există oameni care-ţi taie răsuflarea…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 4 months
Text
Psiholog Anichitei Biatrice Ioana: "Omul se naste doar ca samanta, nu ca o floare"
Omul se naste doar ca samanta, nu ca o floare. Fenomenul infloririi trebuie realizat prin efort propriu. Nasterea reprezinta oportunitatea de a fi viu, nu este viata insasi. Viata o poti irosi foarte usor-si milioane de oameni si-o irosesc, deoarece ei cred ca pentru a fi vii este suficient ca s-au nascut. Este un miracol ! Clipa de clipa se petrec in jurul tau atat de multe miracole-insa…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 4 months
Text
Ilaria Puşcă: "Disprii Moșâca Boboteaza o auzât ciniva?"
După Crăciun, cu asta ni amenința mama, la câtii nisaratii ticluiem:-,,Lasî, c- a vinii ie, Moșâca Boboteaza, crapchi afurisâț’ ci sânteț’ voi, ș-oi vide eu atunci, pi unii scoteț’ mânica la cojoc! “În închipuirea noastră era exact inversul lui Moș Crăciun, cel bun și blând. De fapt, chiar așa era…. Hâdă și rea, cu un cojoc întors pe dos, cu o buhă mare și albă, ce semăna , cu caierul mamei, din…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes
jurnaldebucovina · 4 months
Text
Dragoş Huţuleac: Despre importanta alegerii numelui potrivit...
Am avut o scurtă perioadă de timp o pisicuţă, luată de pe stradă, pe care am numit-o “Puţulica”. Pentru că stăteam la parter şi geamul era semi-deschis tot timpul, Puţulica putea ieşi şi veni acasă după bunul plac. Era cuminţică, curaţică şi cu zgardă anti-purici roşie. Că era fetiţă! Totul era bine, totul era frumos, totul era vis, totul era armonie până într-o zi când o vecina s-a jucat cu ea…
Tumblr media
View On WordPress
0 notes