#frânturi de gând | Explore Tumblr Posts and Blogs

cocosdiary · 1 year

Text

Ce s a întâmplat?

Ne am fost alături unul celuilalt in perioade grele din viața fiecăruia, așa cum am putut, cu bune, cu rele.

Poate consideri că nu te respect, de fapt, știu că asta crezi, tocmai de aceea nu îți arăt ție, ci mie, că o fac. Că te respect și te apreciez. Nu am de gând să îmi îndrept gândurile negative către persoana care a însemnat într-un anumit punct al vieții parte din mine. Și am pierdut acea parte din mine. Nu am de gând să mă pierd și pe mine cu totul, deja am pierdut prea multe frânturi atunci când te-ai rupt din mine. Nu am de gând să mă las devorată de durerea și dezamăgirea pe care ai lăsat-o în urma ta.

Vreau să îmi amintesc și să îmi reclădesc iubirea și empatia din care eram construită odată. Să încerc să mă lupt cu toată umbra care am devenit.

Vreau să cred că am dezvoltat o maturitate care mă va lăsa să iert, și pe tine, și pe mine.

Nu am de gând să îmi mai mint orgoliul cu postări care mă fac să mă simt puternică, sa simt că dețin dreptatea. Dreptatea poate fi subiectivă, se poate afla in ochiul, sufletul său gândul privitorului. Dar nu sunt puternică, sunt vulnerabilă. Și în toată vulnerabilitatea care ma definește, aleg sa mă gândesc la lucrurile bune care s-au întâmplat, la cele care mă făceau fericită. Se întâmplă prea multe lucruri rele acum, ca să îmi aglomerez sufletul și așa aproape mort, cu frustrările și durerile trecutului.

De ce toate astea? Pentru că te iubesc. Pentru că învăț să mă iubesc. Am spus-o de multe ori, iubirea nu e suficientă. Și chiar nu e. Dar cred că sentimentele cele mai pure construiesc cele mai strașnice lucruri în viață.

Nu m-aș fi gândit că o să ducem o luptă tacită. Nu e nevoie sa auzi unele cuvinte, nici măcar să vezi o persoană, ca să simți că există o interacțiune, când cea spirituală e atât de puternică. Dar aceasta interacțiune consider că nu mă definește, că nu ne definește. Am fost puternici împreună, știu că putem fi și separat. Și în acest caz, de ce ne luptăm? Ce demonstrăm, când nu e nimic de demonstrat? Lucrurile bune ne-au legat mereu. Lucrurile rele ne-au îndepărtat mereu. Aleg sa îmi alin sufletul cu armonie. Deci...

Ce s a întâmplat?

1 note · View note

rudyroth79 · 7 years

Text

Vineri, 5 mai 2017, la ora 16.00, la Centrul Socio-Cultural ”Jean Louis Calderon�� din București (str. Jean Louis Calderon nr. 39, sector 2) va avea loc lansarea volumelor ”Trecea un cântec peste veacuri”, antologie de poezie franceză (selecţie de poeme şi traducere în limba română de Paula Romanescu) și ”Et si l’amour avait raison?”, selecție din lirica originală a Paulei Romanescu, ambele apărute la Editura Tipo Moldova. Prezintă: George Corbu.

Antologia de poezia franceză cuprinde traduceri din Guillaume Apollinaire, Louis Aragon, Felix Arvers, Aliette Audra, Henri Bachou, Georges Bataille, Charles Baudelaire, Pierre Bearn, Joachim Du Bellay, Yves Bonnefoy, Georges Brassens, Jacques Brel, Paul Celan, André Chénier, Paul Claudel, Jean Cocteau, Pierre Corneille, Robert Desnos, Paul Éluard, Benjamine Fondane (Barbu Fundoianu), Théophile Gautier, Iulia Hașdeu, Victor Hugo, Jean de La Fontaine, François de Malherbe, Stéphane Mallarmé, Henri Michaud, Molière, Gérard de Nerval, Anna de Noailles, Charles d’Orléans, Charles Péguy, Jacques Prévert, Sully Prudhomme, Henri de Regnier, Arthur Rimbaud, Pierre de Ronsard, Léopold Sédar Senghor, Jules Supervielle, Tristan Tzara, Elena Văcărescu, Paul Valéry, Emile Verhaeren, Paul Verlaine, Boris Vian, Alfred de Vigny, Voltaire, Ilarie Voronca ș.a., aforisme de Martha Bibescu, Constantin Brâncuși, Emil Cioran.

”[…] Pe vremea când, copil îndrăgostit de hărţi şi stampe cum am fost, transcriam într-un «jurnal» frânturi de poeme descoperite în acea foarte de folos zăbavă care-mi era cetitul cărţilor, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez că acela va fi fost grăuntele primei mele antologii, azvârlit în câmpul fertil al tăcerii, în aşteptarea vremii de cules. Mă mulţumeam cu bucuria fără nume de a mai fi adăugat micilor mele comori de gând o frumuseţe nouă. Uneori nu păstram dintr-un poem decât un vers, o frântură de zicere ca un tăiş de fulger pe care-ai vrea să-l prinzi în palmă, nebănuindu-i dulcea arsură. Împărţeam cu cei de-o cale spre împlinire într-un mâine al vieţii de adult (vai, cât de grăbiţi copiii să devină oameni mari de ani, ignorând capcana de a se trezi bătrâni chiar fără a fi fost vreodată adulţi!) noua bogăţie şi, prin acest gest simplu am înţeles că a dărui frumuseţe înseamnă a te îmbogăţi, îmbogăţindu-i şi pe ceilalţi.

Aceasta mi-a fost porunca: Să realizez din iubire de cuvânt prezenta antologie în limba română.

Cuvintele ard uneori. Chiar sângeră. Alteori capătă adâncimi în care, de te afunzi, «dai de stele-n apă», cum zice lancrămeanul poet din Valea Frumoasei. Dar numai astfel sufletul se preschimbă-n armonie, bucuria în lumină şi lacrima în cânt.

Selectând şi traducând poeme din literatura franceză, apărute de prin secolul al paisprezecelea până în zilele noastre, am vrut prin aceasta să aduc un omagiu culturii unei ţări de la care au luat lumină de-a lungul timpului şi «ai noştri tineri» care vor fi învăţat pe la Paris nu doar «la gât cravatei cum se face nodul», ci şi cum se poate înnobila prin cunoaştere mintea şi sufletul omenesc.

Dacă nu am ocolit nici poeţi anonimi din nu se mai ştie care timp, nici poeţi-interpreţi de muzică dintre cei care s-au impus în conştiinţa publicului şi care au fost percepuţi de cititori drept creatori de poezie adevărată – Brel, Brassens, Ferré –, cum aş fi putut ocoli pe acei poeţi români sau trăitori un timp în România, cărora limba română le-a rămas patria din suflet şi, care au adus prin scrisul lor în limba franceză o contribuţie deloc neglijabilă ba chiar de o excepţională originalitate şi valoare – Emil Cioran, Gherasim Luca, Iulia Hașdeu, Anna de Noailles (prinţesă Brâncoveanu), Paul Celan, Martha Bibesco, Barbu Fundoianu (Benjamin Fondane), Elena Văcărescu, Tristan Tzara, Ilarie Voronca dar şi un Brâncuşi, acest sculptor de aforisme şi poet al pietrei, al lemnului, al metalului…

Am credinţa că doar astfel «sporim a lumii taină» ori de câte ori un poem care va fi traversat veacurile se amestecă în cântul nostru luminându-ne cu o frumuseţe nouă.” – Paula Romanescu, ”Mărturie”, prefață la vol. ”Trecea un cântec peste veacuri”.

#gallery-0-5 { margin: auto; } #gallery-0-5 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-5 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-5 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Ilustrații coperți: Adina Romanescu

Arhur Rimbaud

Cel ce-odihneşte-n vad (Le dormeur du val)

E un vad de verdeaţă unde un râu subţire Cântă aninând prin ierburi de-argint străluminări, Unde un soare mândru îşi cerne peste fire Din crestele muntoase luminile din zări.

Un soldat tânăr doarme cu gura-ntredeschisă, Cu capul gol, cu ceafa scăldată-n reci undiri, Doarme întins în iarbă sub bolta necuprinsă, Palid în patu-i verde sub ploaia de lumini.

Doarme şi gladiole picioarele-i cuprind, Surâde-n somn cum face copilul suferind. Leagănă-l cu blândeţe, natură, îi e frig.

Întreaga-nmiresmare nu-l tulbură ca alt’ dată, Tihnit doarme sub soare cu mâna aşezată Pe piept; în coasta-i dreaptă două răni se deschid.

Traducere de Paula Romanescu

Paula Romanescu

Je n’aime pas les statues

Je n’aime pas les statues, Néron non plus d’ailleurs ; Il les décapita Puis sa tête roula Et le jeu continue: Un tyran est tombé De son socle rougi, L’oiseau dans la forêt Chante et l’herbe refleurit.

Un nouveau jour se lève, D’autres pas sur la grève, Et moi je rêve D’un Paradis perdu Au goût de bonheur.

Je n’aime pas les statues: La vie non plus d’ailleurs.

Știri: Dublă lansare de carte Paula Romanescu (5 mai 2017, București) Vineri, 5 mai 2017, la ora 16.00, la Centrul Socio-Cultural ”Jean Louis Calderon” din București (str. Jean Louis Calderon nr.

2 notes · View notes

altar-of-oblivion · 7 years

Quote

Sunt frânturi de mine peste tot, dar, dincolo de asta, este acel «Call me Ishmael» pe care numai Melville l-a stăpânit cu desăvârşire, convenţia aceea care-ţi face bucăţi un gând şi ţi-l pune în zece capete.

IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU

1 note · View note

11-october-blog1 · 7 years

Text

Sus,iubire .Eu te iubesc !

Vrei să îți spun ceva ?Tu stai și te stresezi.Tu stai și plângi în hohote noapte de noapte.Tu stai și îți lași mintea să putrezească sub îndemnul autoritar și crud al întrebărilor și gândurilor.Tu stai și implori cerul pentru o minune.Tu stai și te înfometezi.Tu stai și parcă aștepți o dată să crapi de atâta suferință și dor. AJUNGE ! Ridică-te de jos,iubire !! Cât timp mai ai de gând să zaci în balta de sânge produsă din atâtea răni ? Ridică-te,poți mai mult de atât. Mult mai mult. Tu poți avea orice dorești. Tu poți fi orice dorești,însă tot ceea ce contează cu adevărat în viață e să vrei .Cât să mai plângi si să te îmbrățișezi cu depresia? Ajunge,iubire. Ajunge. Ești un om mult prea frumos pentru a-ți strica frumusețea cu lacrimi,cu riduri pe frunte și cu ochii care abia se mai zăresc de tristețe. De zâmbet nici nu mai spun,este perfect.. De ce nu vrei să îl lași să strălucească ? .. Promite-mi că mă vei face împlinită ridicându-te și spunând tare "am reușit !". Asta vreau în momentul ăsta,puiule. Ești mai puternic de atât. Omul e o lumină și ca orice lumină,nu trebuie să se stingă așa ușor. Ești o persoană minunată, capabilă să aibă chiar și lumea la picioare dacă își dorește. Cât să te mai lași înjunghiat de cuvintele celor din jurul tau sau de neajunsurile lumii ăsteia ? Aruncă-te în lupta vieții și privește-o cu ochi de învingător,la fel ca un soldat pe front ! Încetează,nu mai plânge,suflet drag.. bucurtă-te chiar și pentru micile frânturi de fericire.. Ești o minune ! Luptă, muncește,fii puternic și arată-le tuturor cine ești și ce poți ! Ești un campion,o stea ce strălucește neîncetat,iar eu,iubita ta,sunt aici să te sprijin în tot. Te iubesc ! Uite.. A fost un timp când nu mă simțeam fericită ..pentru ca nu era nimeni sa mă facă sa mă simt fericită. Brusc,o minune,a făcut ca acum ceva timp să apari tu si să se schimbe complet lucrurile. Am inceput să iubesc. Sa te iubesc. Să sper,să cred, ca pot sa fac orice si sa am incredere in mine. Ciudat,nu? Ca fericirea mea se leaga de un om.De un singur om. Azi,privindu te.. mi-am dat seama ca tu esti cel mai minunat om pe care Dumnezeu a putut să mi-l scoată in cale. Te priveam si brusc îmi reincarcam bateriile. Sunt zile in care nu vreau sa am de aface cu nimeni si totusi,te vreau pe tine.. si momente când ne ciondanim si stau si verific telefonul din 5 in 5 secunde sa vad daca imi scrii,daca o sa cadem intr-o impacare extrem de dulce care sa ne reaminteasca cat ne iubim.. Vezi dovada a tot ce ți-am spus mai sus?.. Ești un om minunat.. De-a dreptul minunat.. Te iubesc atat de mult incat nu pot sa descriu in cuvinte,nu pot spune ce simt cand stiu ca esti al meu, doar al meu. Este minunat.. Mesajul asta nu avea scopul de a te face sa citesti mult..ci de a simti ca sunt a ta..Si sunt cu tine prin orice ai trece si oricat de greu ne-ar fi. Si..nu vroiam sa amintesc de asta,dar trebuie neaparat sa stii ca plecarea ta o sa ne întărească relația. Stii vorba aia “ distanța uneste relațiile adevarate si le dezbină pe cele false” . Noi o sa avem ocazia sa demonstrăm cat de mult ne iubim. O sa fie un test..pe care il vom trece amândoi. Te iubesc foarte mult !

#myonlylove #fiiputernic #teiubesc

2 notes · View notes

atitudini · 5 years

Text

FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU, de Monahia Gavriila

FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU

de Monahia Gavriila

Ani de zile, în liniștitul orășel nemțean, Roman, ușa modestei case a distinsei doamne Aspazia Oțel Petrescu se deschidea larg pentru tot sufletul care voia să-i treacă pragul și înseta să soarbă nectarul cuvintelor celei care a urcat fără vreo umbră de șovăire Golgota temnițelor românești.

Odată intrat în salonul de…

View On WordPress

#Aspazia Oțel Petrescu #atitudini #doamna aspazia #mănăstirea Paltin Petru-Vodă #monahia gavriila

0 notes

loredanaadrianam · 7 years

Text

Dacă îmi urmăriţi blogul de ceva timp, atunci v-aţi cam dat seama probabil care sunt gusturile mele în materie de cărţi şi că prefer, în general, să-mi îndrept atenţia spre romanele contemporane sau istorice. Dar asta nu înseamnă că nu pot gusta, din când în când, şi câte un fantasy bine construit şi imaginat! Recunosc, n-am citit prea multe fantasy-uri la viaţa mea, dar cele pe care am pus mâna… OMG, m-au terminat!! E de ajuns să menţionez seria „Angelfall” pe care am devorat-o în doar 3 zile, sau „An Amber in the Ashes” („Elias și spioana Cărturarilor”) ca să vă daţi seama de ce experienţe am avut eu parte cu acest gen.

Iar acum… vă spun cu mâna pe inimă că am întâlnit un alt fantasy care a intrat în hall of fame-ul meu personal! Am stat cu inima cât un purice pe tot parcursul cărţii, am ţinut cu personajele (ambele! ceea ce rar păţesc…), iar sfârşitul mi s-a părut perfect pentru acest prim volum al duologiei. Doamnelor şi domnilor, vedeta din centrul atenţiei de astăzi este „Acest cântec neîmblânzit” (Editura HERG BENET, 2017) de Victoria Schwab!

This slideshow requires JavaScript.

Odată ce am menţionat „Angelfall”, nu e greu de ghicit ce tip de fantasy-uri îmi „apasă” toate butoanele. IUBESC această combinaţie letală de acţiune, horror, suspans şi (semi)-romance, precum iubesc şi personajele puternice, dar vulnerabile în acelaşi timp, care sunt multidimensionale şi suferă transformări pe parcursul cărţii. Îmi place evoluţia, indiferent de care fel este ea, şi-mi place să văd „scheletul” realităţii noastre de zi cu zi transpus într-o lume cotropită de diverse fiinţe care au pus gând rău omenirii. Îmi place la nebunie să-mi închipui ce aş face eu în astfel de situaţii, şi vreau să trăiesc alături de personaje absolut fiecare eveniment din vieţile lor, fie bun, fie rău. Pentru aceasta, un ingredient important îl reprezintă cu siguranţă imaginaţia autorului, DAR nu trebuie niciodată să uităm că şi scriitura sa îşi poate lăsa amprenta de durată asupra cititorului. Din acest motiv, mai ales, pot spune că Victoria Schwab m-a făcut K.O. şi m-a lăsat într-o stare de pură adoraţie! De ce? Pun pariu că nici nu vă închipuiţi, dar citiţi în continuare.

„Acest cântec neîmblânzit” este o fiară în sine, pe care V. Schwab reuşeşte cumva s-o îmblânzească. Ritmul romanului este un crescendo care te lasă fără suflu la sfârşit, dorindu-ţi mai mult, tot mai mult. Am rămas impresionată, culmea, nu de lirismul cărţii, fiindcă nu prea are aşa ceva, ci de scenele de acţiune cinematografice, de interacţiunile dintre personaje, de dialogurile când amuzante, când cumplit de tăioase. Bineînţeles, i-am acordat câteva puncte bonus pentru scenele horror, care mi s-au părut delirant de bine scrise! Ce mai, am citit romanul acesta cu inima bătându-mi să-mi iasă din piept, şi nu regret nici măcar o secundă! Partea cea mai frumoasă? Victoria Schwab a reuşit acest lucru fără să-şi concentreze inutil atenţia asupra unei poveşti de dragoste clişeice, ci mai degrabă pe construirea unei prietenii solide, cu mult mai rezistente, care bănuiesc că va evolua în ceva mai mult (şi mult mai trainic) în partea a doua a seriei. Sunt extrem de curioasă cum a ales V. Schwab să încheie acest rollercoaster de emoţii şi de trăiri! Cum a doua carte din duologie, „Our Dark Duet”, a apărut deja în State, să ţinem pumnii strânşi să apară şi la noi cât mai repejor! Pentru că NU.MAI.AM.RĂBDARE!!

Victoria Schwab

Acum că am încheiat porţiunea de fangirling a recenziei 😁, să vă spun câteva cuvinte şi despre lumea din „Acest cântec neîmblânzit”. Plasată într-un viitor incert, dar pe teritoriul unei părţi a fostelor State Unite ale Americii, acţiunea din cartea Victoriei Schwab este concentrată în jurul unei singure teme: violenţa. Mai precis, fiecare act de violenţă, totul culminând cu crima, are o consecinţă, iar acea consecinţă este un monstru. La propriu! Naşterea unui monstru are loc din umbre, când acestea se adună şi formează creaturi cu dinţi ascuţiţi ca de rechin, cu gheare şi colţi. Creaturi care se hrănesc apoi cu oameni. Premiza este deja interesantă, dar ce este şi mai interesant este faptul că monştrii se împart în trei categorii: Corsai (treapta de jos, stau numai în întuneric şi fug de lumină), Malchai (treapta de mijloc, pot sta în lumină, deşi nu le place în mod deosebit, se aseamănă unor vampiri) şi Sunai (treapta de sus, se hrănesc cu sufletele oamenilor, nu cu carnea lor, şi fac acest lucru cântându-le). În timp ce Corsaii şi Malchaii sunt numeroşi în această lume distopico-fantastică, Sunaii nu sunt decât în număr de trei, iar fiecare dintre ei s-a născut dintr-un eveniment absolut terifiant. Nu ofer spoilere, şi veţi vedea voi de ce. 😉 Iar dintre aceştia trei, August Flynn, „mezinul”, este personajul nostru masculin principal şi „fiul” cel mai mic al omului care conduce partea de sud a oraşului Verity, locul principal al acţiunii.

De cealaltă parte a baricadei o avem pe Kate Harker, fiica celui mai puternic om din partea de nord a oraşului Verity, iar dacă tonul cărţii nu ar fi atât de dark, aţi crede că avem de-a face cu o reinterpretare a lui „Romeo şi Julieta”. Însă V. Schwab nu este atât de previzibilă cum v-aţi putea închipui! Nici pe departe! Îi va plimba pe August şi pe Kate prin tot felul de situaţii limită, îi va pune să-şi confrunte cele mai întunecate temeri, iar la sfârşit îi va îmbrăţişa virtual cu scriitura ei şi le va da cale liberă să-şi aleagă singuri destinele. Fiara pe care Victoria Schwab a eliberat-o din lanţurile imaginaţiei ei este un lucru cu adevărat spectaculos şi fascinant!

Kate și August (de aici)

La fel cum am mai păţit şi în trecut, cu alte cărţi, de fiecare dată când citesc ceva ce-mi place la nebunie, cuvintele mă părăsesc. Vreau să scriu o recenzie inspirată, dar ajung să bat câmpii. Vreau să transmit toate emoţiile pe care le-am resimţit, dar ajung să povestesc lucruri irelevante. Dar de data asta vreau să reţineţi atât: „Acest cântec neîmblânzit” este un adevărat rollercoaster de trăiri şi de frânturi de imaginaţie care îţi taie răsuflarea, care eliberează în lume o melodie proprie, nu cu mult diferită de cea a lui August, şi care te face să-ţi doreşti mai mult, mereu mai mult! Nu voi rezista niciodată unei combinaţii reuşite de horror, umor, acţiune, suspans, prietenie/romance, iar lumii create de Victoria Schwab cu atât mai puţin!

Mulţumesc din suflet editurii HERG BENET că a avut bunăvoinţa să-mi trimită acest exemplar spre recenzie, dar mai ales le mulţumesc că au ales să publice această autoare şi în ţara noastră!! Victoria Schwab merită citită la orice oră din zi sau din noapte! Nu mă credeţi? E pe încercate. 😎

***

FRAGMENTE PREFERATE:

Unde eşti, Kate? se întrebă. Era un joc pe care îl juca uneori, de când aflase despre teoria paralelelor infinite, acea idee că drumul unei persoane prin viaţă nu era de fapt o linie, ci un copac, fiecare decizie o ramură divergentă, rezultând un tu divergent. Îi plăcea ideea că existau o sută de Kate diferite, trăind o sută de vieţi diferite. Poate că într-una dintre ele nu existau monştri. Poate că familia ei încă mai era întreagă. Poate că ea şi mama ei nu au plecat niciodată de acasă. Poate că nu s-au întors niciodată. Poate, poate, poate – şi, dacă existau o sută de vieţi, o sută de Kate, atunci ea nu era decât una dintre ele, exact cea care trebuia să fie. Şi, până la urmă, era mai uşor să facă ce avea de făcut, dacă putea crede că, undeva, altă versiune a ei avea şansa să aleagă altfel. Avea să poată trăi o viaţă mai bună — sau măcar mai simplă. Poate că de fapt le cruţa, permiţând altei Kate să fie sănătoasă şi în siguranţă.

Apoi fata începu să cânte. —Monştri, monştri mici şi mari, cânta cu voioşie. Vor veni şi vă vor mânca. Îl trecu un fior. — Corsai, Corsai, dinţi şi gheare, Umbre şi os, vă vor roade cruzi. Malchai, Malchai isteţi şi vicleni, Zâmbind şi muşcând şi sugând din voi tot. August înghiţi cu durere, ştiind ce avea să urmeze Sunai, Sunai, ochii ca tăciunele, Îţi vor cânta şi-ţi vor lua sufletul. Zâmbetul fetiţei se lărgi şi mai mult. Monştri, monştri mici şi mari Vor veni şi vă vor mânca Ea mai chicoti scurt, împăcată, iar pe August îl cuprinse greaţa şi făcu un pas într-o parte. Când metroul trase la peron, preferă să intre în alt vagon.

Era o teorie nebună, ştia, şi trecu prin poze aşteptându-se să nu vadă nimic altceva în afară de faţa lui Freddie holbându-se la ea. În primele fotografii, băiatul deja privise în altă parte, iar ea trecu prin album cu degetele emoţionate, până în clipa în care capul lui era întors spre ea suficient de mult pentru a-i vedea chipul. Ochii ei se plimbau peste imagine, trecând peste pantalonii uniformei şi tricoul de la Colton, până la geanta de pe umăr şi la părul negru ce îi atârna peste obraji şi ochi… dar acolo iluzia luă sfârşit. Pentru că ochii nu aveau acel gri obişnuit. Nu erau decât o pată neagră, o dâră de beznă pe care aparatul nu reuşi să o prindă. Ai văzut vreodată un monstru de aproape? Kate se lăsă pe spate. Freddie Gallagher nu era un elev obişnuit. Nu era nici măcar om.

Recenzie „Acest cântec neîmblânzit” de Victoria Schwab Dacă îmi urmăriţi blogul de ceva timp, atunci v-aţi cam dat seama probabil care sunt gusturile mele în materie de cărţi şi că prefer, în general, să-mi îndrept atenţia spre romanele contemporane sau istorice.

#acest cantec neimblanzit #carti #cartile arven #herg benet #recenzie #review #teen fiction #this savage song #victoria schwab

0 notes