#exponat | Explore Tumblr Posts and Blogs

techniktagebuch · 1 year

Text

März 2023

Boomers meet VR

In Tübingen besuchen meine Frau und ich das Museum im Hölderlinturm, ein hübsches altes Haus am Neckar, in dem Friedrich Hölderlin die letzten Jahrzehnte seines Lebens gewohnt und gedichtet hat (naja, fast jedenfalls – es ist zwischenzeitlich mal abgebrannt und so ähnlich wieder aufgebaut worden). Es enthält viele Gedichte und Dokumente, teils als papierne Faksimiles, teils interaktiv auf Touchscreens. Das einzige so richtig dreidimensionale Exponat scheint ein Tisch zu sein, an dem Hölderlin gedichtet und mit der linken Hand die Gedichtrhythmen geschlagen haben soll.

Aber sieh an, als wir das oberste Turmzimmer betreten, finden wir doch noch etwas Dreidimensionales: mit Hilfe einer VR-Brille kann man dieses Zimmer erleben, wie es zu Hölderlins Zeiten ausgesehen haben mag. Die Benutzung ist nur unter Anleitung und Aufsicht eines Museumsmitarbeiters erlaubt, der uns die Handhabung erklärt. Man trägt die Brille, die einem das Bild einspielt, dicke schwere Kopfhörer, und in der rechten Hand einen Stab mit einigen Bedienungstasten, mit dem man nach etwas Probieren halbwegs intuitiv eine virtuelle Hand steuern kann. Wie es so in der virtual reality ist, ist man für die wirkliche Welt blind und beinahe taub; dem Museumsmitarbeiter kommt daher neben der technischen Einführung auch die Rolle der behütenden Aufsicht zu.

Abwechselnd erkunden wir das virtuelle Zimmer. Vögel zwitschern, das Häusermeer vor den Fenstern ist verschwunden und offener Landschaft gewichen. Man kann die Fenster öffnen und sich hinauslehnen, und es gibt einige Möbelstücke und Gegenstände, die man in die Hand nehmen kann. Insgesamt eine recht zahme und beschauliche Art, zum ersten Mal die Freuden der virtual reality zu entdecken. Während ich ein Fenster öffnen und mich hinauslehnen will, höre ich, gedämpft durch die Kopfhörer, plötzliche eilige Schritte, meine Frau, die sich für mich entschuldigt, und den Museumsmitarbeiter, der versichert, es mache gar nichts – offenbar habe ich ihn auf der Suche nach dem Fenstergriff in die Ecke getrieben und war drauf und dran, ihn zu begrapschen.

Deutlich ungnädiger reagiert er, als später meine Frau die verschiedenen Tasten der “Hand” ausprobiert und dabei unversehens einen Rechnerneustart auslöst. Da fühlen wir uns aber wirklich unschuldig – bei einem Gerät, das dem Publikum zur Verfügung steht und zum Herumprobieren gemacht ist, sollte man doch eigentlich die Bedienungstasten laiensicher konfigurieren. Finden wir.

(Tilman Otter)

#Museum #Virtual Reality #Tilman Otter #erstes Mal #VR-Brille #VR

6 notes · View notes

marianne-haas-ad · 1 year

Text

Exponat der Heli Erlebnis Welt fürs Modell

3 notes · View notes

urbanewelt · 2 years

Photo

Museumsankauf meiner Arbeit "Urbane Welt - Weißes Schloss Heroldsberg" durch Eberhard Brunel-Geuder, 1. Vorsitzender der Kulturfreunde Heroldsberg e.V.. Herzlichen Dank dafür! Ich freue mich sehr, dass dieses Exponat der zu Ende gegangenen Ausstellung "Schneiden als Kunst" in den Bestand des Museum Weißes Schloss Heroldsberg geht! Auch im Museumsshop sind weiterhin Postkarten, Urban Boxes und Ölminiaturen auf Staffelei erhältlich! #heroldsberg #museum #weißesschlossheroldsberg #marktheroldsberg #contemporaryart #zeitgenössischekunst #museumsausstellung #museumsshop #weißesschloss #urbanart #urbanewelten #urbanewelt #oelaufleinwand #laserart #lasercut #laserzeichnung #schneidenalskunst #oilpainting (hier: Weißes Schloss) https://www.instagram.com/p/CjhTQxeNGUU/?igshid=NGJjMDIxMWI=

#heroldsberg #museum #weißesschlossheroldsberg #marktheroldsberg #contemporaryart #zeitgenössischekunst #museumsausstellung #museumsshop #weißesschloss #urbanart #urbanewelten #urbanewelt #oelaufleinwand #laserart #lasercut #laserzeichnung #schneidenalskunst #oilpainting

2 notes · View notes

kraftwerk113 · 22 days

Text

youtube

Life´s too short for weird music Tagesempfehlung 03.04.2024

Les immer Essen / Hand=Take

Anfang 1986 habe ich mir ein ganz besonderes 7 inch Single Exponat vom Wühltisch gekauft. Damals konnten Sie Singles, die nicht mehr in den Charts platziert waren, für 99 Pfennig von Wühltischen kaufen. Und so ging mir eher zufällig einer der besten Songs der deutschen Indie Popmusik der Eighties ins Netz. Die Formation Les immer Essen mit den fantastischen Hand = Take. Les immer Essen stammten aus Köln und traten leider nur mit drei Singles und einem Album (Tally Ho!, 1985) in Erscheinung. Das Sextett setzte sich aus Victor Hansonis (Vocals, Guitar, Harmonica), Gerhard Oels (Guitar), Bernhard-Maria von Loesener (Keyboards), Jörg Burger (Bass, Vocals), Eas Hoppmann (Saxophone, Vocals) und Gerd Türke (Drums, Percussions, Vocals) zusammen. Hand = take ist eines dieser kleinen Wunder der Popmusik der Eighties, blieb aber außerhalb Deutschlands völlig unbeachtet und konnte selbst in den Deutschen Charts kaum für Aufsehen sorgen. Für einen spektakulären Auftritt bei Formel 1 – der deutschen Videoclip- Musikshow der Mittachtziger hat es doch gereicht. Für mich ein kleiner, magischer Moment. Auf You tube findet sich allerdings das rekonstruierte Originalvideo, was ich Ihnen nicht vorenthalten möchte. Auf den Streaming-Portalen suchen Sie Les immer Essen und Hand=take leider vergeblich.

#Les immer essen #Hand=take #75 years of / inch Vinyl Singles #Youtube

1 note · View note

manuverneuil · 27 days

Text

„Die goldene Schere“, Manu Verneuil, Hamburg 2024, 81x116cm, Acryl, mixedmedia, Farbgebung grau/Betonstruktur mit Sujet in gold auf Leinwand, ungerahmt 🟢

Nicht zu verwechseln mit dem „goldenen Schnitt“, verweist „Die goldene Schere“ auf die Reihe mariner Interpretationen und mithin auf die Stilrichtung der aktuellen Werkserien in unterschiedlichen Farbkombinationen. Hier handelt es sich um eine figürliche Teildarstellung eines Hummers. Werk ist bis zum Verkauf unsigniert, da Hängung sowohl im Quer- wie auch Hochformat möglich ist.

Auch dieses Exponat gehört zu den neuen Werken aus diesem Jahr und ist Teil (Masterpiece) der kommenden Ausstellung „KUNST.MACHT.SICHTBAR!“ bei @cgimmobilien (#casiniundgoerner). Die Ausstellung, vom 05.04 bis 20.06.2024, beginnt mit dem Auftaktevent am Freitag, den 05. April 2024, ab 16:30 bei Casini & Görner, in der Liebermannstrasse 44a in 22605 Hamburg. Die Auswahl der Werke soll bei dieser Austellung eine möglichst

grosse Vielfalt aufzeigen.

Neben der Kunst, Gesprächen mit interessanten Menschen, Getränke und Spass, soll aber auch der gute Zweck nicht vergessen werden und somit steht die Veranstaltung auch für die „Hamburger Sternschnuppe e.V.“, eine Initiative die Kinder und Jugendliche unterstützt.

Bei Interesse, bitte kurz eine Nachricht, ob und mit wem Ihr kommt.

Macht die Planung einfacher ;-)

Gerne DM, E-Mail an mich [email protected]

oder direkt bei den Veranstaltern E-Mail: [email protected]

Danke an Partner und Initiatoren:

@cgimmobilien

@hamburgersternschnuppe

@kikifehlauer

#art #galerie #nice06🇫🇷 #contemporary #villefranchesurmer🇫🇷 #uhlenhorst #winterhude #contemporaryart #othmarschen

#Hummer #Lobster #Ausstellung #VisualArts #HamburgArtScene #ArtInHamburg #flottbek

#HamburgerSternschnuppe #InnovativeArt #Vernissage #abstractart #acrylicpainting

#Kunstausstellung #nicecotedazur #expressionism #kunst #kultur #hamburgkultur #Charity

Eine laufende Dauerausstellung mit weiteren Werken gibt es in der @beshan_art Galerie im Mundsburg Center @mundsburg_hamburg.

#manuverneuil #art #nice06 #magnum #artpainting #artwork #hamburg #sylt art #art lobster

0 notes

aktiplan-rhein-ahr-anzeiger · 2 months

Link

#aktiplan.de

0 notes

panzedepaianjen · 3 months

Text

Explorând Arlechinada – interviu cu Cătălina Gavriliță

interviu de Teodora Săvoiu

iulie 2021

La prima vedere, elementele predominante în Arlechinada Cătălinei Gavriliță sunt bizarul, îmbinat cu statutul marginal al personajelor reprezentate. În lunga lor tradiție, atât clovnul (sau farseurul, bufonul de curte dacă mergem destul de departe în timp), cât și persoana cu diformități fizice din cadrul spectacolelor de circ au ocupat un loc incert, dar cu siguranță inferior în societate[1], atunci când ieșeau din câmpul vizual al publicului. Iar prezența lor pe scenă sau în ring a stârnit o mulțime de emoții contradictorii prin faptul că sunt atât de vizibil „altceva” în ochii privitorului: de la amuzament față de trăsăturile exagerate și numerele de comedie fizică (slapstick comedy), la curiozitate sau dezgust față de anomalia fizică – poate și sentimentul liniștitor că, spre deosebire de „exponat”, privitorul se regăsește în normalitate. Dar, la o privire mai atentă, putem recunoaște în noi ceva din aceste personaje – ceva inadecvat, ceva ridicol, înstrăinat în mod voit, ceva ascuns care cere să fie acceptat în ciuda unei presupuse diformități (fizice sau metaforice). Iar această evoluție se reflectă și în formele diferite în care arlechinul e reprezentat în artele teatrale, de la apariția sa în Europa medievală până la arta simbolistă de secol XIX și până în prezent.

Când a povestit despre Arlechinada, Cătălina a menționat rolul umorului în contextul artelor performative. Esențiale pentru că lăsau loc publicului și artiștilor să evadeze din cotidian sau să pună sub lupă anumite aspecte ale societății, teatrul de comedie (în cadrul căruia apar inițial personajul arlechinului și alte tipologii de clovni) și, ulterior, circul ofereau un spațiu în care trăirile suprimate în alte contexte sociale prindeau glas, pentru un moment. Explorând aceste teme și alte elemente din universul psihologic uman, Cătălina lucrează în diferite medii, dintre care amintim ceramica, ilustrația și fotografia, contribuind și la câteva proiecte stop-motion. Mai multe despre parcursul artistic și subiectele abordate ne spune ea, în acest interviu.

Când ai început să lucrezi în ceramică? Dar în alte medii artistice?

În ceramică lucrez din liceu – întâi am avut ore de modelaj și mai apoi am avut posibilitatea de a ne alege specializarea pe care vrem să continuăm. Dintre ceramică, artă monumentală și grafică am ales ceramica din simplul motiv că simțeam că rezonez mai bine cu profesorul care se ocupa de grupa asta decât cu ceilalți. Cred că, dacă găsești un profesor cu care poți să comunici, te poate ajuta foarte mult să te dezvolți. A ajuns să îmi placă ce fac destul de mult încât să vreau să mă dedic ceramicii și pe viitor, deși nu e un mediu bătut în cuie pentru mine. În general, eu nu cred că un anume mediu îl definește pe artist. Desenul și ilustrațiile tot din liceu am început să le fac, datorită unui alt profesor care era foarte dedicat și ne împingea mereu să ne facem caiete de schițe și să desenăm. Restul mediilor în care am început să lucrez le-am descoperit în facultate. Am lucrat foarte mult cu prietenul meu, Robert, el fiind student la foto atunci și acum la teatru și film și am făcut tot felul de video-uri împreună, am învățat de la el să lucrez cu aparate pe film, developam împreună în baie, ne lipeam saci de gunoi pe ferestre să putem să ne facem cameră obscură în dormitor, împreună am fost și plecați si cu Erasmus în Spania. Acolo am dat de o profesoară de film experimental care ne-a fascinat pe amândoi. La cursul ei am făcut un video de 3 minute pe peliculă Super 8 împreună cu o studentă din Polonia și tot la cursul ei am făcut prima animație stop motion. Atunci am mai încercat să vedem cum ne-am descurca și în gravură și modelaj 3D. Aș vrea să încerc cât mai multe medii înainte să spun că nu pot lucra în ele sau că nu sunt de mine.

Care este povestea Arlechinadei și de ce ai ales să folosești ceramica pentru acest proiect?

Pentru licență am avut de ales între a lucra în sticlă sau în ceramică, iar eu am ales ceramica pentru că se plia mai bine din punct de vedere tehnic pe ce voiam eu să fac. Am încercat să fac ceva asemănător din sticlă, frită mai exact, și am avut multe bătăi de cap, iar rezultatul nu a fost cum mi l-am imaginat eu. S-a dovedit a fi și mai bine pentru mine că am ales ceramica pentru că, o dată cu pandemia, atelierele s-au închis. Așa am mai putut modela cât de cât acasă, fie în lut, fie în pastă polimerică, dacă aș fi ales sticlă nu m-aș fi descurcat fără atelier.

Legat de povestea Arlechinadei, numele provine de la incidentele comice din viața personajelor unei pantomime, de obicei în care personajele se fugăresc haotic, cam în stilul filmelor cu Charlie Chaplin. Circul și carnavalul au fost o modalitate de a face față problemelor, atât pentru circari, cât și pentru public, care inițial era alcătuit din țărani veniți de peste tot pentru a vedea spectacolele, ziua în care circul ajungea fiind ca o zi de sărbătoare. Comicul îi ajuta pe oameni să treacă atât peste problemele minore, cât și peste situații mai grave, în sensul în care actele de circ puteau să pună anumite probleme politice sau sociale într-o manieră umoristică. Pe lângă asta, oamenii aveau parte în acest fel și de mai multă interacțiune socială, iar pentru circarii care în mod normal erau respinși, era o formă de acceptare. Pentru că știm că de prin 1800 multă lume fugea cu circul, în America având loc și freak show-urile în care oamenii care sufereau de fel de fel de anomalii sau dizabilități erau expuși publicului.

Ai explorat tema circului și a pantomimei în mai multe medii artistice și ipostaze. Ce te-a atras spre universul acesta? Spune-mi mai multe despre arhetipul bufonului și despre gemenii siamezi.

Am avut o colegă în liceu care lucra drept clovn și făcea baloane în diferite forme, numele ei de clovn fiind Nina Arlechina. Mă fascinau hainele alea colorate de arlechin și toată ideea asta, nu pot să zic exact de ce. Apoi am început să citesc despre istoria circului după ce văzusem un articol pe internet despre circul american Ringling Brothers care s-a închis după 146 de ani de activitate. Nu știam nimic despre ei, dar părea șocant pentru mine, mă gândeam că nu mai cunosc pe nimeni care să mai meargă la circ, iar eu am fost o singură dată sau de două ori când eram mică și în viitor nici nu cred că vom mai avea ocazia. Am mai văzut afișe cu circuri în România și am căutat video-uri de la spectacolele celor de la Cirque du Soleil, dar sunt foarte diferite față de video-urile pe care le-am găsit de prin anii ‘50 sau ’80, ele aveau un aer foarte misterios și o anumită încărcătură specifică. Desigur că nu pot spune exact având în vedere că nu am văzut niciunul live, dar cel puțin impresia asta mi-au format-o și m-au inspirat în lucrările pe care le-am făcut pentru licență și nu numai. Mi se pare că toți avem o mică atracție spre bizar, dar, pe lângă asta, lucrările mele fac referire la comunitatea de oameni marginalizați și respinși care se refugiau în lumea asta a circului. Le-am creat cu dorința de a înțelege ironia dintre situația acestor oameni și spectacolul vesel pe care trebuiau să-l pună în scenă. Anomalia fizică a lucrării cu siamezii nu intenționează să „arate cu degetul”, ci mai degrabă să ceară înțelegere din parte publicului. Consider că societatea noastră a evoluat destul de mult încât să se concentreze în ziua de astăzi pe integrare și adaptare, nu pe marginalizare, dezvoltându-se astfel tot felul de programe ce au ca scop integrarea persoanelor din mediile defavorizate.

Povestește-mi despre contribuția ta la animația stop-motion „O călătorie pe tărâmul interior”. Ai mai lucrat la alte proiecte de acest fel?

„O călătorie pe tărâmul interior” a fost lucrarea de licență a prietenului meu. Am mai făcut împreună tot felul de proiecte, chiar dacă nu toate au ieșit sau nu pe toate le-am făcut publice. Am mai lucrat împreună la video-ul Mazepa Neagră pentru melodia Ioanei Șelaru, ea a compus muzica și pentru animația asta. Eu m-am ocupat de decor, Robert a improvizat sistemul de prindere al setului și a construit o masă pentru el, iar eu am vopsit pereții, am lipit tapet, mușchi de copac și ce a mai fost nevoie, am făcut miniaturile și personajele care se văd în animație și Robert m-a ajutat cum a putut la ele. El monta scheletul, eu modelam plastilina peste, iar la haine ne-am chinuit amândoi, el le-a făcut pe cele ale bărbatului și eu pe cele ale fetei. De animația propriu zisă s-a ocupat el, iar eu interveneam cum puteam când obosea sau când trebuia remodelată o mână sau o parte din personaj care se strica.

Lucrezi la ceva în prezent?

Momentan lucrez la o temă pentru facultate care îmi ia o bună parte din timp, fac o piesă sculpturală asamblată din mai multe obiecte utilitare ceramice, vase, în mare parte. E ușor diferită față de ce fac de obicei pentru că e lipsită de elemente figurative.

Ce teme sau lucruri te inspiră în munca artistică?

Mă inspiră foarte mult starea de confuzie și aș vrea să fac în viitor o serie de lucrări pe tema asta. Cred că e starea predominantă a tinerilor adulți care nu știu în ce direcție o ia viața lor, mai ales a celor din domeniul artei, dar nu numai, cred că oricine se simte confuz la un moment dat, mai ales când se termină o perioadă importantă din viața sa. Chiar și după ceva banal cum ar fi după o sesiune sau după ce ai terminat un serial lung de care te atașaseși, iar la final ai sentimentul ăla de „Și acum ce fac?”. Când sunt în pană de idei, mă mai inspiră filmele, mai ales cele ale lui Lynch, care mă șochează mereu prin câtă creativitate conțin.

Ce faci când simți că nu te poți concentra sau când nu poți lucra la ceva?

Dacă nu mă mai pot concentra la ceea ce fac, încerc să fac total altceva pentru o perioadă și apoi, când revin la ce aveam de făcut, mi-e mult mai ușor. Obișnuiam să lucrez fără pauză înainte și să-mi stric lucrările la final din cauza oboselii, dar mi-am dat seama că pauzele dese chiar ajută mult. Uneori și un sitcom care e ușor și la care nu trebuie să mă concentrez prea mult e o pauză bună de la ceva solicitant. Asta, sau mă pun să dorm și după ce mă trezesc simt că am mai multă energie. Dacă simt că nu pot lucra pe o perioadă mai îndelungată de timp, mă ajută să diversific ce fac. De exemplu, să desenez pe tableta grafică câteva zile și, după ce mă plictisesc și de asta, îmi revine cheful de modelat.

Dacă cititorul vrea să-ți vadă lucrările în lumea fizică, unde poate merge? Și unde vrei să te găsim pe net?

Momentan nu sunt expuse nicăieri fizic, iar pe net postez ce fac pe Instagram și Behance cel mai des.

-------------------------------------------------------------------------

[1]Disclaimer: Atât felul în care sunt machiați clovnii tradiționali, cât și rolul ambivalent al circului în viața persoanelor cu diformități și influența colonială asupra circului american sunt teme care necesită atenție, dar nu fac obiectul acestui interviu.

Fotografii din arhiva personală a Cătălinei

-------------------------------------------------------------------------

Interviul a fost publicat inițial în revista online Samizdat în iulie 2021 și puteți găsi pagina arhivată aici.

#interview #ceramic art #harlequin #samizdat

0 notes

weeh78 · 1 year

Photo

#exponat #10 „Matadores perplejos“ 30x80 #kuhmistkunst auf #leinwand bis 6.4 zu sehen @raibaholzkirchenotterfing #marktplatz 11 #holzkirchen #malerei #kunst #ausstellung https://www.instagram.com/p/Cp9mCrCoP_n/?igshid=NGJjMDIxMWI=

#exponat #10 #kuhmistkunst #leinwand #marktplatz #holzkirchen #malerei #kunst #ausstellung

1 note · View note

atheistmediablog · 5 months

Text

Gutenberg-Museum schafft Bibel für 1,85 Millionen Euro an

Das ist ganz schön viel Geld für eine einzige Bibel: 1,85 Millionen Euro nimmt das Mainzer Gutenberg-Museum in die Hand, um seine Sammlung zu erweitern. Es handelt sich um ein einmaliges Exponat aus den frühesten Zeiten des Buchdrucks. weiterlesen: [https://www.pro-medienmagazin.de/gutenberg-museum-schafft-bibel-fuer-185-millionen-euro-an/

View On WordPress

0 notes

musikblog · 7 months

Photo

Devendra Banhart - Flying Wig Wenn einer, wie Devendra Banhart, ein neues Album ankündigt, zieht so manche versierte Musikhörerin los, um dem Equipment für die Wiedergabe ein Upgrade zu verpassen. Ein neuer Vorverstärker vielleicht? Oder direkt ein audiophiles Kopfhörer Exponat? Beides böte sich da an, wo „Flying Wig“ vollumfänglich genossen werden möchte. Es ist einerseits ein Kopfhöreralbum für Overear-Muscheln, weil […] https://www.musikblog.de/2023/09/devendra-banhart-flying-wig/ #DevendraBanhart #Album #ArtPop #DreamPop

#Album #Art-Pop #Dream-Pop

1 note · View note

korrektheiten · 1 year

Text

Zündhölzer - Ein globales Produkt, lokal in Allenstein hergestellt

Aus der PAZ: »Vortragsreihe „Exponat des Monats“ im Museum der Moderne – Vom Phosphorhölzchen zur Streichholzschachtel http://dlvr.it/SnvZR3 «

0 notes

gesavertes1 · 1 year

Text

Gesa Vertes: Was die Einrichtung über die menschliche Psychologie aussagt

Jeder Mensch hat seinen eigenen Charakter, der sich in seinem persönlichen Stil widerspiegelt. Dieser Stil bezieht sich nicht nur auf die Kleidung oder die Frisur, also äußerliche Merkmale die man schnell erkennen kann, sondern auch auf die Art und Weise, wie man seine Wohnräume gestaltet. Gesa Vertes ist von Beruf Innenarchitektin und hat durch ihren Job im Laufe der Jahre gelernt, welche Rückschlüsse sich bei einem Blick auf die Wohnvorstellungen auf die Persönlichkeit ihrerKunden ziehen lassen.

BÜCHERWÄNDE ALS SCHUTZMAUER

Deckenhohe Regale voller Bücher sind laut Gesa Vertes für viele Menschen der Inbegriff der Gemütlichkeit. Die literarischen Sammlungen zeigen der Innenarchitektin allerdings nicht nur, dass es sich bei ihrem Kunden um eine Leseratte handelt. Bücherregale können aus psychologischer Sicht gesehen auch eine Art Schutzmauer darstellen, eine Abgrenzung zur Hektik und dem Stress der Außenwelt. Jeder kennt die beruhigende Wirkung von Bibliotheken und Lesesälen. Natürlich können Bücherregale aber auch einen rein praktischen Zweck erfüllen und lediglich als Aufbewahrungsort für Bücher und weitere schöne Accessoires dienen, so Gesa Vertes.

ERINNERUNGSSTÜCKE SIND ZEICHEN VON NOSTALGIE UND VERBUNDENHEIT

Gesa Vertes erklärt, dass es in Bezug auf Deko-Elemente und Erinnerungsstücke verschiedene Menschentypen gibt. So unterscheidet die Innenarchitektin zum Beispiel zwischen denjenigen, die ihre Büros und Wohnräume clean gestalten und Erinnerungsstücke eventuell nur gut verborgen in Schränken aufbewahren und denjenigen, die ihre Andenken und Mitbringsel öffentlich zur Schau stellen. Im Laufe des Lebens gesammeltes und erworbenes zu zeigen, kann darauf hindeuten, dass die Menschen gern an ihre Kindheit, Familie und schöne Erinnerungen zurückdenken und sich gerne an die Unbeschwertheit und schönen Momente der vergangenen Jahre erinnern. Das bedeutet allerdings nicht, dass die Menschen, die ihre Erinnerungsstücke lieber in Schubladen aufbewahren, darin keine tiefere Bedeutung sehen — letztendlich ist es schließlich immer noch Geschmackssache, ob man seine Wohnung mit Andenken dekorieren möchte oder nicht, erklärt Gesa Vertes.

SELTENE FUNDSTÜCKE ZEIGEN INDIVIDUALITÄT

In manchen Wohnungen oder Geschäftsräumen türmen sich Möbel und seltene Kunstgegenstände, deren Auswahl und Vielfalt findet Gesa Vertes oft sehr spannend. Kann man doch an all den Exponaten, die Interessen und Sammelleidenschaft der Bewohner ablesen. Schließlich zeigen sie sehr deutlich, dass ihre Besitzer die Freude und das Interesse besitzen, sich mit spannenden Themen zu beschäftigen, die außerhalb Ihres sonstigen Alltags stehen. Gesa Vertes, weiß, dass hinter jeder Einrichtung, jedem Exponat oft eine besondere Geschichte steht.

FARBEN STEHEN FÜR ELEGANZ, SICHERHEIT ODER FREIHEIT

Als Innenarchitektin ist Gesa Vertes dafür zuständig, Räume so zu konzipieren, dass sie ihren geplanten Nutzen bestmöglich erfüllen können. Das bedeutet, dass nicht nur auf die Einrichtung wertgelegt wird, sondern auch auf Elemente wie Licht und Farben. Farben spielen hierbei eine besonders große Rolle, denn dadurch kann ein Raum bestimmte Gefühle erzeugen. So stehen dunkle Farben zum Beispiel für Eleganz und Ruhe, während helle Farben für ein Gefühl der Freiheit und Klarheit sorgen. Sowohl die falsche Farbe als auch das falsche Licht können demzufolge allerdings auch dafür sorgen, dass der Raum seinen Daseinszweck verfehlt, so Gesa Vertes Erfahrung.

Homepage: https://gesa-v.de/

#Gesavertes

1 note · View note