326. DESPRE TĂCERE [Eclesiastul 3.7 I Levitic 10.1–3 I Luca 20.20–26]
326. DESPRE TĂCERE [Eclesiastul 3.7 I Levitic 10.1–3 I Luca 20.20–26]
326. DESPRE TĂCERE
I Podcast I Pasaje Biblice : Eclesiastul 3 : 7 I Levitic 10 : 1 – 3 I Luca 20 : 20 – 26 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 22 Noiembrie 2022 I
A tăcea înseamnă în principal : „1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă ; a amuți. 3. A nu răspunde, a nu riposta”. (DEX, 2009) (more…)
Sărutul pe frunte este un act atât de intim încât depășește chiar și sărutul pe gură. Este ca și cum ai spune : “ voi avea grijă de tine “ sau, mai degrabă, ca și cum ai promite că o faci vorbind în tăcere cu sufletul. Oriunde vei merge, oriunde vom merge, voi avea grija de tine. Și nu există o declarație mai frumoasă decât aceasta.
în ciuda aparențelor lugubre ale orizontului,
îmi croiesc cărări cu aripile,
și în urma mea, trasez alte linii
pe care alții să le vadă
și să cunoască pe unde să nu-și înalțe visele.
să cânte despre cum m-am luptat cu cuvintele
și cum le-am lăsat să mă poarte în vârtejul lor.
despre cum am reușit să le îmblânzesc
și mai apoi să le arunc într-un abis de tăcere absolută.
despre cum am reușit să plec și să rămân în același timp.
despre cum m-a înghițit noaptea și m-a aruncat dezgolit în brațele zorilor
iar eu am zâmbit sardonic în tot acest timp.
www.cuvantul.tumblr.com // căci, în fond, eu sunt creatorul propriului meu dezastru.
Când vrei să cunoști o persoană pentru prima dată, încearcă sa lași gentilomul din tine să iasă la lumină.
Nu totul se reduce doar la contactul intim, și la plăcerile carnale. O persoană nu o cunoști prin experiența sau poziția sexuală preferată în pat. Și nici prin numărul bărbaților care i-au trecut prin pat în trecut.
Nu contează trecutul. Tu nu ai făcut parte din el!
Până să ajungi să cunoști persoana la acest nivel, încearcă întâi să-i seduci sufletul și mintea, urcă-te fără frică la nivelul la care ea este, și sparge-i barierele pe care ea le-a construit ca să-și apere sufletul, inima și egoul.
Fii bărbatul de care are ea nevoie, și ea va deveni femeia de care ai tu nevoie!
Iar dacă n-ai nimic deștept de discutat, taci. Taci și admir-o în tihnă, ia seama la toate trăsăturile faciale și corporale, dezbrac-o din priviri, și pătrunde-i până în adâncul sufletului ei dezgolindu-l, lăsându-l să se simtă vulnerabil numai prin simplul fapt că o privești adânc în ochi.
Ascult-o pe ea cum vorbește în tăcere și învață cum să-i iubești tăcerea. Iar dacă nu poți să te unești cu tăcerea ei și să o auzi, să nu te miri că va pleca. Căci nici vorbele atunci nu-și vor mai avea rostul.
Iar faptele nu vor mai avea valoare, când propriile gesturi ți se degradează!
În inima mea rămâne amintirea unei iubiri ce a strălucit ca o stea, dar s-a stins în tăcere, lăsând doar urme de dor în întunericul meu.
@unsimplubaiatnecunoscut
Dragul meu, mi-ai pășit blând prin suflet cu tălpile ce păreau că macină nori îmbrăcați în întuneric. Plângeau brazii în miezul nopții și mă priveai prin ochii lunii precum cerul gol ce oftează la dorul unei constelații. Te-am trăit aproape orb și te-am iubit cu o tăcere violentă al cărui ecou încă îmi respiră ascuțit printre coaste. Mi-ai răvășit pielea în atingeri acide cu degetele pătate de o dorință obscură și mi-ai adâncit întreaga existență dezarmată în brațele tale atât de adânc încât mi-am pierdut conturul pe pământul rece în locul în care ploaia a gemut a liniște. Efemer, timpul în care te-am gustat printre zâmbete s-a risipit într-un ghem de brumă emoțională și luna a început să îmi coase pe umeri un dor al răsăritului privit prin ochii tăi cruzi. Pășește-mi din nou prin suflet, să cerni litere în palmele tăcerii ce ai sădit-o în mine și să te consum pe de-a-ntregul într-o ultimă respirație. Te aștept în brațele nopții să îți ofer dorul în dar, să îl trăiești tu pentru amândoi..
Murmură privind la cafeaua încă aburind din ceașca pe care o ținea între mâinile ei reci.
- Știu!
Pe un ton foarte degajat îi răspunde femeii pe care până azi o iubea mai mult decât se iubea pe sine însuși. Fără ca măcar în vocea lui să se simtă vreo urmă de durere sau regret, bărbatul se ridică de la masă în timp ce ochii lui priveau pe fereastra din spatele ei. Nu avea curajul să o privească în ochi, căci îi era teamă de ceea ce avea să vadă acolo. Dar ce lupte ducea în interiorul lui, Ea nu avea să știe niciodată.
- Și doare! Iubirea mea pentru tine doare atât de tare!
Șoptește simțind cum puterile o slăbesc. El dă din cap aprobator fără a-i mai adresa nici un cuvânt. Ridicându-se de pe locul său, El își pune mâinile în buzunarele pantalonilor și înainte de a intra în fosta lor cameră printre amintirile încă proaspete închise acolo, el se oprește în tocul ușii replicând.
- Poți să stai cât de mult ai nevoie. Nu mă va deranja pentru că eu voi fi cel de care va părăsi apartamentul.
Incapabilă de a mai vorbi, fata începe să plângă în tăcere înghițindu-și din când în când suspinele și durerea, dar de fiecare dată părea sa fie tot mai rău, simțea că se sufocă și nu poate să respire. O durea pieptul și o ardea, de parcă cineva o zgâria și se juca cu focul acolo. Nu înțelegea de ce iubirea lor s-a sfârșit peste noapte, și de ce comportamentul lui s-a schimbat așa de brusc. Ce avea ea să facă acum cu toate aceste dureri și resturi de iubire? Cum avea să se debaraseze de ele, când ele o ucideau încet?
Deodată simțea că nu-și mai găsește locul. Încerca din răspunderi să se abțină ca să nu pară jalnică, dar își dăduse seama că nu mai avea puterea să se și prefacă, așa că lăsă toată durerea să iasă afară nepăsându-i că El o va auzi. Pentru prima dată în viața ei nu o interesa că arăta patetică și demnă de milă în fața unui bărbat care nu a știut cum să o iubească. Ce vină avea Ea că El fusese infirm sentimental și emoțional?
Voia să-și desfacă pieptul și să-și scoată inima. Voia sa o pună în palmele lui și să simtă cum bate pentru el. Voia să-l vadă cu lacrimi pe obraji și îngenunchi. Acum cum va învăța Ea să trăiască fără el? Cum?!
Între timp, El închide ușa în urma lui lăsând lacrimile să-i cadă pe față. Se așeză pe podeaua rece lipindu-și spatele de ușă. Se simțea epuizat și totuși nu înțelegea de ce sentimentul de ușurare se transformase brusc într-un sentiment de regret. Auzindu-i plânsetele dureroase, El își închide ochii și lăsă câteva lacrimi să-i spele obrajii.
El mormăie rămânând în aceeași poziție până când razele roșiatice ale soarelui îmbrăcaseră întreaga casă. Apusul începuse să-și țese pânza peste întreaga natură scufundând sufletele lor în valuri de dor și tristețe. Atunci când Ea reușise să se calmeze, își revigorase fața cu apa rece de la robinet și-și șterse chipul pe prosop ;i apoi privind către fosta lor cameră.
- Ai dreptate! Acesta este sfârșitul nostru... chiar dacă doare!
Ea aruncă prosopul pe masă, își îmbrăcă haina care zăcea pe canapeaua din camera de zi părăsind casa ce începuse să se afunde în întunericul amintirilor rămase în urma ei.