#fărâmă de suflet | Explore Tumblr Posts and Blogs

praf-in-ochi · 10 months

Text

Înainte să-ți înfrumusețezi fața și aspectul, înfrumusețează sufletul și mintea!

liennita.tumblr.com

18 notes · View notes

frenezie-n-poezie · 2 years

Text

Inefabil

Cum descrii într-un poem

cosmosul cel etern?

Are infinitul sens?

E-un concept, un gând, dar n-are înțeles,

doar știu că e, și tot nu e, c-a fost mereu,

ca tine, ca mine,

ca mine cu tine,

ca noi, flama față de care

e invidios și zeul-soare.

Eu sunt un cumul de absurdități

ce-mi ies din gură fragmentate, pe bucăți

și-alunecă în paralel cu alte realități,

ce-i inefabil,

ce-i intangibil.

Tu ești un cumul de vagi referințe

la vechi idealuri, antice dorințe.

Mai știi întâia noastră formă,

acum zidită șters într-o scriere cuneiformă?

Dar oare pe a zecea, o mai ții minte?

Te-am pictat în Renaștere, pe-un pat de roze, cuminte.

E timp doar de-o secundă de fiecare dată

și mai mereu rămân cu secunda blocată

între erezie și artă

între zis și făcut

între ce-i mai straniu și ce-i mai cunoscut.

Dacă închid ochii, aproape-mi amintesc.

Și totuși mi-e greu să te rescriu și să te recitesc,

că tot te-am scris și te-am creat și recreat

și tu pe mine din nimic, am fost împreună vid

și-acum suntem palpabil deopotrivă, suntem chit.

Și-acum din nou mi-ești muză, cu chipul neschimbat,

cu soare ce îți curge din creștet și ochii tăi verzui-căprui

și inima ce-o simt sub palmă cum bate-ntr-a mea cui

(nu cumva să te stingi iar și iarăși căutare

într-o viață viitoare, un august cu soare).

Eternitatea-i simplă – sunt buzele tale,

ce-au gust de mare,

gust de infinit

regăsit,

definit.

Potrivnic sensului exiști și existăm,

ce șansă minusculă să ne căutăm!

Tu, strop de înțeles al ființei, emoție surdă,

tu, ușurință-n urcușul cel greu,

tu, fărâmă de sens în lumea absurdă,

tu, suflet străin ce semeni cu-al meu,

tu, fiică de zeu,

eu, fiică de zeu,

căuta-ne-am prin solzii șarpelui ce-și mușcă coada

oriunde pe el ne-am înfige spada,

și găsi-ne-am mereu!

#poezie #versuri #românia #română #romanian poetry #romania #romanian poem #romanian poets #romana #romanian #poezie romaneasca #poeti romani #romanesc

42 notes · View notes

zusplace · 1 year

Text

Perioade...

Am trecut prin fel și fel de perioade, Aș fi vrut să îmi pui mai des mâna pe spate Priveam altcumva lucrurile la moment, Flacăra noastră ardea atât de suculent

Îmi e greu să te șterg cu buretele, Ce-aș mai vrea o clipă cu tine Să te stâng în brațe și să fie bine, Exact ca la început, exact cum am vrut

Acolo jos e întuneric acum, Suflete pereche lipite pe un perete A rămas doar urma de tablou, Ce mai arată o fărâmă de ecou

Ne uităm în spate, diferit Multe cuvinte aruncate, neferit Prin atâtea zile treceam împreună Am crezut că o să stai și după furtună.

youtube

8 notes · View notes

yesmelody18 · 3 years

Text

Ce rost au promisiunile cand nu te tii de ele? Ce rost are sa dai cuiva speranțe și sa i le spulberi doar pentru ca tu nu stii ce ti doresti de la aceea persoana? Ce importanta mai au sentimentele în ziua de azi cand toata lumea e pe numai pe interes si habar nu mai au ce înseamnă să fii îndrăgostit Unde e iubirea adevarata? Unde sunt acele emoții și sclipiri cand vedeai persoana draga? Încă mai am o fărâmă de credință ca exista un suflet pereche pentru oricine si ca intr o zi cineva te va iubi cum nu te a iubit nimeni. Ca ar face orice numai sa te vada zâmbind si râzând, dar mai mult bucurându se ca el este motivul fericirii tale.

20 notes · View notes

silviewsworld · 4 years

Text

Bați, parcă, timidă,cu pași mărunți la fel ca firul de nisip la poarta sufletului meu...Aș vrea din suflet să-ți deschid,dar înainte să fac asta trebuie să te întreb :

Ce dorești?

Nu te întreb pe ton respingător,ci te întreb cât se poate de calm, binevoitor și sincer,cu o imensă iubire în suflet dornică de a-și face simțită prezența.Te întreb pentru că dacă te voi lăsa să intri,am nevoie să știu la ce să mă aștept.Am nevoie să știu care-ți sunt intențiile.Vrei să vi doar în vizită ca pe urmă să pleci oricând ca și cum nu ne-am cunoaște decât foarte puțin,ca și cunoștințe sau vrei să intri pentru a rămâne!?Pentru că eu nu vreau să vi azi și mâine să pleci de parcă ne cunoaștem de la vreo gheretă de ziare unde amândoi am cumpăra aceeași revistă săptămânală.Iar dacă vrei să vi doar în vizită e ok,dar trebuie să știi că îți voi arăta doar atât cât am de arătat pentru vizitatori -mai nimic.

Și nici nu aș vrea să-mi spui azi că mă iubești, pentru ca mâine să mărturisești iubire altcuiva.Pentru că apoi mi-ar fi mai greu să te mai cred.În orice.Mai degrabă aș prefera să nu fie nimic,deloc, în niciun fel, decât astfel.Nu vreau să mă amăgesc singur.

Dacă te voi lăsa din nou să intri pe poarta sufletului meu o voi face cu tot sufletul deschis spre tine,dar vreau să știu că tot ceea ce ar putea urma va merita orice efort pentru că și tu îți dorești într-adevăr din tot sufletul, și nu pentru că azi îți e dor dar mâine nu ori pentru că azi simți că mă vrei în viața ta și mâine nu mai simți asta și pleci.Ori pentru că mâine "ai găsit ceva mai bun" în funcție de împrejurări și nevoile de moment iar poimâine acela nu mai e chiar atât de bun și revii.Sau pentru că te temi că vei fi uitată.Uitată nu vei fi,asta e clar,dar dacă e cazul și dacă se va ajunge acolo,e uman să vreau să o iau de la capăt cu cineva care ar vrea să rămână cel puțin atât cât vreau și eu.Chiar dacă pentru asta ar putea însemna să rupem orice legătură pentru o vreme pentru a putea clădi cu altcineva.Știu că doare,dar asta e firea naturală a lucrurilor.

Dacă nu vrei să fi vizitator, trebuie să fi conștientă că am nevoie să știu că mă vei lăsa în sufletul tău cel puțin la fel de adânc precum te voi lăsa și eu să-l explorezi pe-al meu.Vreau să știu că amândoi, și eu și tu, vom dărâma împreună neîncrederile și temerile, în același timp și în același mod - treptat, încet și sigur,unul pentru altul.

Indiferent cât de tare te-am respins, te iubesc.Nimic nu a putut schimba asta până acum iar asta pe mine chiar mă sperie,sincer.Pentru că prin asta mi se confirmă faptul că tot ce a fost între noi a avut ceva foarte aparte,diferit de orice eu am trăit cu alți oameni.A existat o unicitate anume în noi.Cel puțin pentru mine.Însă toate cele întâmplate în ultimele luni au adâncit mult temerea de a mai arăta ce simt.Pentru că de fiecare dată când simt să fac asta mă lovește o întrebare : "oare cât va dura până când ceea ce simt să fac acum se va întoarce împotriva mea într-un fel sau altul!?"

Trebuie să fim sinceri, amândoi știm că exact asta s-a întâmplat : la un moment dat iubirea mea mi s-a întors împotrivă sub diferite forme.Fie că vorbim de simple poze,cuvinte, declarații și alte asemenea ce eu le-am trimis vreodata,dar pe care le trimisesem din tot sufletul și care pentru mine însemnau ceva mai mult decât simple poze sau cuvinte și au fost folosite cu alții apoi,fie că a fost vorba doar de simplul fapt că știai că te iubesc și cât și ai folosit asta uneori pentru a mă îndepărta sau pentru alte motive.Acesta este și motivul pentru care am încetat să-ți mai arăt vreo fărâmă din ceea ce simt.Pentru că asta pe mine m-a făcut să nu mai fiu atât de deschis în fața ta cum eram și m-a făcut să fiu mult mai reținut în atât de multe lucruri prin care eu obișnuiam să îmi exprim iubirea și sentimentele față de tine și față de fete.Nu,nu te acuz de nimic, să știi,ci doar îți spun ce am simțit eu la nivel de suflet.Pentru că aș vrea să înțelegi de ce acum sunt atât de reținut în orice ține de sentimente.La un moment dat ea,iubirea mea, a fost folosită pentru a produce răni.Și vreau să știu că dacă îmi voi lăsa sentimentele să mă domine din nou dându-le frâu liber,nu se va întâmpla același lucru cu ea.

Departe de răceala ce tu o vezi și simți, sentimentele s-au menținut încă vii.În tăcere.În respingere.În rețineri.Închis.La fel cum se întâmplă și acum.

Dacă vrei să-mi fi doar vizitator,atunci îți voi prezenta,ca și până acum,doar zonele pentru vizitatori...dar dacă vrei mai mult de atât, să știi că până nu voi înțelege ce am de înțeles și până nu voi avea cel puțin o mică siguranță că sufletul meu va fi ok în mâinile tale,nu se va schimba nimic în comportamentul meu.

Deci,ce dorești?Vrei să fi vizitator sau dorești să intri și să rămâi?

https://youtu.be/4Y1RHv52PLg

youtube

5 notes · View notes

tataruoliver · 5 years

Text

"Încerc de prea multe ori să mă fac auzit, într-o lume în care auzul, e un simt ce s-a pierdut, de prea mult timp. Și știu că uneori, folosesc cuvinte, care pot suna atât de ciudat, în urechile oricui, chiar și în ale mele, pentru a descrie luptele, ce se desfășoară între mine și ei. Dar eu nu lupt pentru nimeni, nici măcar nu susțin vreo cauza specială, iar scrisul asta, nu l-am făcut niciodată pentru un număr anume de aprecieri, sau pentru știu eu ce trend în voga. Gândurile mele și ficțiunile create cu stropi de adevăr dureros, le-am lăsat mereu să curgă aici, prin paginile mele virtuale, numai de dragul oricărui suflet, ce își poate găsi o raza de alinare, sau un praf de speranță, atunci când se pornește la oricare drum spre oriunde.

Am susținut din umbra, toți oamenii adevărați, sau cel puțin pe toți cei care au ales să existe, pentru că a arăta că ai măcar o fărâmă de umanitate în tine, in zilele noastre , e mult peste puterea de înțelegere a multora." - Tătaru Oliver

- @tataruoliver

39 notes · View notes

anaaremereblog-blog · 5 years

Photo

Cine este ANA? 🍎🍎🍎🍎🍎 Ana este o simplă persoană, o persoană ca toate celelalte, un grăunte de nisip în deșertul de oameni, o picătură din oceanul de lume și o fărâmă de suflet din infinitul de trăiri... https://www.anaaremere.ro/cine-este-ana/ #anaaremere #anaaremereblog #blog https://www.instagram.com/p/B0_5AwzhI1O/?igshid=14y0n0cpwq1b3

#anaaremere #anaaremereblog #blog

1 note · View note

nicoletavlasie11 · 6 years

Text

,,Am să te aştept acolo unde şanse nu-s”

Cum ne dăm seama dacă am tânjit prea mult după o persoana?

Cred că noi oamenii, am fost înzestraţi cu o răbdare uluitoare dozată echilibrat. Avem această încăpăţânare nefondată care ne duce de cele mai multe ori la dezamăgire. Cât suntem oare dispuşi să aşteptăm pentru o persoana, sau mai bine spus câte şanse oferim în speranţa ca cel de lângă noi să apară într-un final?

Am învăţat că oamenii adoră să se lase aşteptaţi. Este o aşteptare continuă, o fugă în goană după fericire, după suflete frumoase. Fugim unii pe lângă alţii fără să ne oprim măcar o secundă să admirăm peisajul. Ne grăbim să prindem oamenii din urmă, o facem cu speranţa că poate cumva mai au o fărâmă de iubire şi pentru noi. Dar oare nu fugim după o iluzie ?

Este vorba aceea că ,, un bărbat se întoarce mereu la ceea ce iubeşte, pe când femeia pleacă pentru totdeauna” …parţial adevărat. Nu am întâlnit bărbat care să nu se întoarcă la mare lui dragoste după lungi căutari, după multe beţii, cluburi, muzică şi fete care apar în viaţa lui pe post de pansament. Bărbaţii au o capacitate extraordinară de a schimba perspective doar printr-o simpla pierdere. Compară noul cu vechiul. De cele mai multe ori nu realizează ce au lângă ei, asta până când nu se trezesc singuri, îngheţaţi şi plini de durere. Femeia pe care au iubit-o, dar au pierdut-o din diferite motive devine muza, caută în restul femeilor ceva ce să le aducă aminte de ea, poate ochii albaştrii-turcoaz.. (pe care de altfel îi şi găsesc după lungi căutări dar nu se compară cu ochii ei, acei ochi care îl priveau cu iubire, cu dorinţă şi cu naivitate de cele mai multe ori), poate buzele ei mari, poate parfumul… dar într-un final totul este doar o minciună… bărbaţii realizează ca acea fată nu este EA. Şi se întorc, se întorc fără ruşine după o luna, 1 an, 2 pentru că ştiu că mereu o să aibă la cine se întoarce.

Noi femeile nu ne întoarcem înapoi este adevărat, noi doar aşteptăm. Un telefon care întârzie să apară, o întâlnire cu destinul. Noi nu căutam, noi aşteptăm să fim căutate pentru că unde în subconştientul nostru suntem dispuse să primim cu sufletul deschis bărbatul care a trecut prin lupta cu viaţa lui, cu dorinţa şi amintirea.

Până la urmă ne căutăm o viaţă întreagă sau aşteptăm să fim căutaţi.

#am sa te astept acolo unde sanse nus el

9 notes · View notes

rudyroth79 · 2 years

Text

„«Darul» numit Prietenie” de Ana Irina Bodron

Când visuri se sparg şi lacrimi apar, ai nevoie de cineva care să asculte ce vrea inima ta în acel moment. Ai nevoie de un prieten, de prietenul tău de suflet, acel prieten care îți vorbeşte blând, care te ascultă şi te face să zâmbeşti mereu. Viaţa este fărâmă când nu ai prieteni în care să crezi cu adevărat. Prietenii adevăraţi dăruiesc cu seninătate şi îngăduinţă consolare, motivaţii, şanse,…

View On WordPress

#Ana Irina Bodron #cultură #prietenie #proză #rubrica Ana Irina Bodron #tabletă

1 note · View note

praf-in-ochi · 1 year

Text

În fiecare zi ne vindem bucăți din suflet!

liennita.tumblr.com

10 notes · View notes

bluedream116 · 6 years

Text

Te îngropi în minciuni și le târăști prin tot trupul lăsând un val de durere, nici spuma mării nu alină războiul purtat pe fronturi reci, întunecate și pline de cenușă din înăuntrul tău. Nu știi de unde începe și unde se termină, este o continuă bătălie între suflet și amintirile pe care le poartă ca pe o haină a primăverii pe timp de iarnă, le adoră și nu vrea să le lase să scape; acele amintiri sunt ultima speranță, sunt ultima Flacără din incendiul ce ți-a ars inima și te-a rupt în mii de bucăți pe care le-au aruncat în glumă, în porțile Raiului. Îți aduci aminte cu mare ardoare de clipele pe care le petreceati împreuna, totul era ceva ce intrase deja în rutină și nu v-ați gândit niciodată ca Sărutul pe care l-ai primit ieri între două guri de cafea îți poate destrăma și ultima fărâmă de bucurie de care atârni, dar era cald și soare, iar acum e frig și iarnă și tu speri la primăvară; uiți să trăiești cu un fular în plus. Nu vrei sa uiți, dar crezi cu tărie că o vei face, că acea amintire te va aduna la loc sau cel puțin, te va tine în viața.

8 notes · View notes

same-kiind-of-different · 6 years

Text

timpul și oamenii..

acum ceva timp, dar nu foarte de demult, te-am pierdut, pe tine, un suflet, un om, un extract de fericire împărțită tuturor.

Un om de la care am învățat nu doar cele elementare vieții, ci și ceva mai presus, și anume -<FERICIREA>, o împărțeai peste tot, zâmbeai când îţî era bine, atât cât și când îţî era rău.

De mic copil am observat că e o esență de viață diferită în tine, un om pe care îl iubești pur și simplu, când îţi vorbea îţi umplea golurile sufletului și colțurile minții, și deși, dacă stau bine să mă gândesc viața ta îmi era necunoscuta mie. Încă mai țin minte toate amintirile oferite de tine, absolut tot, sunt atât de vii, dar tu, tu nu mai ești.

Am încercat să mă păcălesc pe sine un timp, să mă prefac că nu e chiar atât de rău, dar realitatea e realitate. Am învățat să permit lucrurilor să fie așa cum sunt, ciclul vieții. După moartea ta, am realizat că, ACUM, e cel mai important moment, nu ieri sau maine. Trăim..

Universul ne joacă pe degete pe toți. “Trăim”, dar nu știm de ce trăim, nu știm unde trăim deși pare bizar, e adevărat, și nu ne așteptăm la timp.

Timpul e ca o ploaie de vară, nu-ţi lasă răgaz. Şi ce e cel mai trist, am ajuns cu toții să ne pierdem în detaliile futile ale vieții, preocupați de realizarea lumeasca, uităm de realizarea spirituala, uităm că trăim.

scrisoare către tine, fărâmă de amintire..

#letter #time #people

1 note · View note

doarganduri27 · 6 years

Text

Aleg să ramân…

Nu fizic…ci în sufletul tău, o amintire frumoasă, ce va radia în prăpastia amintirilor tale. Mă aștept să îmi pierd din culoare, să pălesc odata cu trecerea vremii dar știu ca o fărâmă din mine va rămâne acolo…asta mi-a spus.

Nu l-am crezut . Acum îl cred! Câteodată îmi lipsește! Câteodată îi lipsesc! E prea orgolios ca să recunoască și oricum prea departe…Da, ești orgolios! știu ca mă urmăresti, e ok

Așa e și în viața. În general. Oamenii vin și pleacă…doar că amintirea lor rămâne vie în tine….fiecare cu povestea lui și parcursul prin viața ta. Poate ca sună dur dar nu…e chiar plăcut. Pentru mine este.

Am ales să păstrez oamenii în inima mea și să îmi amintesc de bunătatea lor…văd în fiecare zi negura societății…de ce să păstrez „mizeriile” în suflet? De ce să nu zâmbesc libeă și să nu trăiesc împăcată cu mine însumi?

Poate că am crea o lume mai bună dacă ne-am aminti oamenii doar cu „bune”.

Ei nu pleacă…ei rămân părți din suflet.

Vor pleca atunci când vom pleca și noi…sau poate nici atunci!

7 notes · View notes

turistprinro · 5 years

Text

Vacanțele de vară au devenit amintire. Toamna se strecoară printre frunze, coboară pe pajiști și ne bucură sufletul cu peisajele colorate.

Vă propunem ca destinație pentru această toamnă blândă și cuminte, o zonă pe care am cunoscut-o cândva, în copilărie și am redescoperit-o acum. O așezare cu un farmec aparte, care se lipește de sufletul omului lăsând amprente colorate în amintirile vacanțelor noastre, este Poiana Mărului din județul Brașov.