#balea lac | Explore Tumblr Posts and Blogs

bartholomaus · 6 months

Text

Din punctul meu de vedere, Platoul Breite si rezervatia de stejari seculari de acolo, e cel mai frumos loc in care am fost pana acum.

Sa te plimbi printre cei 600 de stejari multiseculari (inclusiv “bunicul” de peste 800 de ani), raspanditi pe 130 de hectare si sa te gandesti la cate au fost martori, prin cate au trecut (unii au apucat si prima invazie mongola, pe vremea comunistilor, in anii 80, vrand sa faca aerodrom, au sapat santuri de desecare si au afectat grav ecosistemul, dupa comunisti asta e locul unde politicieni au vrut sa faca un parc tematic Dracula, 80% din stejari au fost incendiati de-a lungul timpului, unii se obstineaza sa traiasca ca prin minune si tot asa. Toata rautatea si prostia oamenilor s-a revarsat asupra lor si ei sunt tot acolo, martori tacuti ai istoriei), e o experienta care trebuie traita neaparat.

Orice profesor de istorie, biologie sau geografie, care nu se zbate sa duca elevii in excursie in locul asta, pierde o oportunitate uriasa de a tine cea mai frumoasa lectie a carierei.

Cand vizitati Sighisoara, nu uitati sa faceti o plimbare in rezervatia de stejari seculari de la Breite.

Unica in Europa, pasunea cu stejari se intinde pe 74 de hectare si cuprinde 500 de stejari cu varste cuprinse intre 200 si 800 de ani.

Cel mai batran exemplar, cel de aproximativ 800 de ani se afla acolo din secolul XIII (anii 1200).

De sute de ani, turisti din toate colturile lumii vin sa admire minunea asta pe care oamenii locului au stiut sa o pastreze si sa o ingrijeasca.

Desenul atasat arata modul de dezvoltare al radacinilor de stejar, ca sa intelegem mai bine rolul regelui padurilor.

Rezervatia se afla in sudul judetului Mures, in apropiere de limita cu judetul Sibiu.

Ca fapt divers, stejarul cel mai batran e de-o varsta Sighisoara. ---

Deasupra Gârbovei, in capatul vaii Dobârcii, pe versantul Dobârcean, ne clatim ochiul cu o pasune arhetipala, cu carpen si paltin.

Spre surprinderea si bucuria mea, carpenii, unii cu diametrul impresionant, par a fi trecut in vremurile de demult, prin taierea pe care o practicau sasii, taierea in scaun. Practic, se taiau pomii la o inaltime de circa 2 metri. Astfel se recolta lemnul dar nu se omora arborele pentru ca sasii stiau ca pasunile cu arbori nu numai ca sunt mult mai productive, ca permit vitelor sa stea la umbra si ca oricat de seceta ar fi, iarba e mai verde la umbra, dar si pentru rolul esential in fixarea solului si mentinerea panzei freatice.

Pasunea se invecineaza cu un corp de padure seculara (si multiseculara) de stejar, cu parcele exploatate dupa tehnicile “moderne”, adica la ras (in plin proces de regenerare).

Acum, n-am zis nimic despre speciile de carpen si artar (paltin) de pe pasune, pentru ca am niste nelamuriri. Oricum, absolut superbe exemplarele iar toaletarea facuta de capre e foarte eleganta.

Oricum, Valea Dobarcii, mai devreme sau mai tarziu, intr-o lume ideala, va trebui sa devina arie protejata. Cu uriasele beneficii pentru ambele sate, atit ca obiectiv turistic cat si pentru cercetare.

Nu stiu daca apuc io vremurile alea dar sper sa apuce copiii mei.

Se naste un nou “Trans”, Transapuseni mai exact. Ma rog, nu se naste, se asfalteaza. Peisajul e absolut superb.

Din pacate, deja sunt in constructie multe imobile, A-frame, cotet cu tabla “tip lindab”, cabana din bustean rotund, “vile” cu decorativa, orice numai casele tipice din caferi si “caciula” din fân nu. Alea sunt lasate in parasire si se descompun.

Cine vrea sa-si clateasca ochiul, sa o faca la anul ca pe urma, incet-incet, ajungem la balciul de la Balea Lac sau de pe Transalpina, intotdeauna in cele mai frumoase locuri ca doar acolo opreste turistul sa faca poze.

Asta ca tot se intreba lumea ce rol are prefectul pe lumea asta. Exact asta, sa incurajeze cocalareala.

-- De manual. Stanga, teren pasunat cu oi, dreapta, teren pasunat cu vaci. Gârbova, august 2023

Bine că n-au păscut și capre pe acolo! Arbuștii ăia nu ar mai fi existat. Nu prea înțeleg limita aia clară dintre zone. Ce anume ține oile sau vacile să între în cealaltă zonă? De aia pe vremuri se transhumau oile pe distanțe mari. Ca să pască în trecere. Îi ia un ciclu anual terenului să își revină după oi, dar își revine. Și eu am permis unui cioban să îmi tranziteze terenul ca să facă iarba să dispară, altfel ar trebui cosită. Dacă iarba apucă să crească mare oile nu o mai pot paște, trebuie "intrat" cu vacile. Iar pentru lăstăriș și "toaletare" arbori se acționează cu caprele! -- R>>Sunt si capre in partea cu oi, aia nu/s arbusti, sunt peri salbatici si daca te uiti atent vezi cum i-au “toaletat” caprele in partea de jos.

E un gard electric intre pasuni.

Diferenta de culoare vine exact de la ce-ai spus, oile cauta doar iarba proaspata si nu se ating de cea mare, vacile o pasc pe cea mare si ramane cea mica si verde. -- In fiecare an tot mai putine, din pacate.

Asa cum tratam natura, tratam si istoria. Cine crede ca turismul o sa se dezvolte numai din stranduri si tarabe cu gratare si gogosi, se insala.

Satele in care se pastreaza (si intretin) caracteristicile originale, unde natura nu-i sufocata de gunoi, au un viitor. --

The most underrated. Dragostea mea secreta, in Transilvania, e Podisul Tarnavelor. Poate pentru ca-mi aduce aminte de alte vremuri si locuri, poate pentru natura sau drumurile pustii sau poate pentru ca imi doresc sa-mi intiparesc bine in minte locurile astea cat timp mai arata asa.

Podisul Tarnavelor face parte din ariile aflate in pericol de desertificare din cauza modificarilor climatice.

Cert e ca nu ma mai satur sa o explorez. --

Spre bucuria mea, dupa ce au plecat utilajele, s-au intors prigoriile si chiar au inceput sa-si faca cuiburi noi.

Candva o sa fie atractie turistica, locul, ca indeplineste mai multe criterii:

- geologic, trovantii sunt formatiuni interesante, pentru iubitorii de stiri de tabloid, “singurele pietre care cresc”.

- belvedere cu priveliste asupra Garbovei si a vaii Garbovei

- zoologic, prigoriile, vulpile si iepurii

Deocamdata nu e. >>Erau și în Dobrogea extraordinar de multe, își făceau cuiburi în malurile de loess compactat dar de câțiva ani au dispărut pur și simplu. Cred că din cauza extinderii agriculturii. Nu prea mai sunt zone sălbatice iar terenurile agricole sunt tratate cu ierbicide, insecticide, pesticide și îngrășăminte ceea ce cred că a dus la extincția celor mai multe dintre insectele cu care se hrăneau prigoriile. Prin urmare au plecat undeva unde găsesc de mâncare, eu cam așa cred. Mâncare și liniște. >>>>

insectele si mai exact albinele si viespile sunt hrana favorita a prigoriilor.

In Baragan si Dobrogea, cu derogare, se folosesc pesticide care omoara tot, inclusiv albine. Dar sunt mai ieftine si asa a ales statul asta de specialisti sa protejeze fermierii. -------

In principiu o lectura usora ce incearca sa explice mai pe intelesul tuturor de ce si cum se face managementul de mediu in Romania.

Pe scurt, desi exista metode precise, ministerul mediului ia de buna doar numaratoarea facuta de asociatiile de vanatoare(ca la prosti) dupa care, desi se cheama minister al mediului, alege cea mai simpla(si cea mai proasta) metoda de management, adica aloca cote de vanatoare tocmai celor care au numarat ursii si au zis ca-s prea multi.

La asta, ca sa avem si sprijinul opiniei publice adaugam:

- obisnuitul ursilor cu hrana pusa de om in anumite locuri

- hranirea lor in apropierea asezarilor

- mesajele Ro-Alert care sa induca impresie si panica

- raspandirea prin mass-media a cat mai multor reportaje senzationale

Asta ca sa nu credem ca doar propaganda rusa si conspiratiile manipuleaza opinia publica, o fac si reprezentantii statului, din interese meschine sau de grup, in nici un caz in interesul public. Getting the numbers right to better protect the brown bear in Romania WWF PANDA. -----

Apoldul de Sus, Großpold, unul dintre, daca nu cel mai frumos si bine conservat sat din Transilvania.

Cred ca administrativ tine de Miercurea Sibiului si stiu ca in Miercurea primaria e foarte strica in privinta urbanismului si conservarii patrimoniului.

Ce il face special e faptul ca e unul dintre cele trei sate in care etnici austriaci au fost deportati din motive religioase in secolul XVIII si si-au pus amprenta atat asupra culturii cat si arhitecturii. Landlerii.

Exista si un muzeu care merita vizitat. In Miercurea Sibiului tocmai s-a incheiat restaurarea bisericii fortificate si se va deschide publicului cat de curand.

Merita vizitate ambele localitati, abia asa o sa ne dam seama, trecand prin multe altele, cum am reusit in cateva zeci de ani sa distrugem sau sa uratim un patrimoniu de cateva(multe) sute de ani. >===>>==>>

Comentariile ne arata cat amar de drum mai avem de parcurs pana sa intelegem ceva din lumea in care traim.

Marele pacat e ca atunci cand o sa intelegem, o sa fie prea tarziu si Romania o sa fie un desert acoperit de asazise “case moderne”, fara suflet si fara istorie.

Strada asta din Aciliu e o bijuterie iar oamenii de pe strada aia, români si sasi, isi iubesc satul, strada si traditia.

Cumva sunt gelos ca au ajuns si altii pe strada aia, o tineam cumva doar pentru sufletele noastre si ale apropiatilor nostri.

La fel ca unele parti din Amnas, satul alaturat si unit de Aciliu printr-un drum de vis peste deal, prin padure si pasuni. --

Apoldul de Sus (Großpold), unul din satele noastre preferate pentru plimbare si admirat case. Ce-l face deosebit? Faptul ca e unul din cele trei sate in care au fost deportati, in secolul XVIII, din ordinul Imparatesei, etnici austrieci, asanumitii “landleri”.

Statuia din zidul gardului ce inconjoara Biserica Evanghelica, scoala veche si casa parohiala ne intriga si nu reusim sa aflam mare lucru despre ea.

Daca ar fi sa speculez si sa-mi las imaginatia (bolnava) sa zburde, i-as lega originile de perioada Romana, avand in vedere vestigiile(doua “villa” adica ferme ale colonistilor romani, un castru si altele), dar probabil ca originile sunt de prin secolul XIII.

Bonus cateva fatade din Apoldul de Sus, nici pe departe cele mai frumoase, doar ca astea ne-au iesit in cale la ultima plimbare.

Apoldul de Sus tine de oraselul Miercurea Sibiului, la fel de frumos si plin de istorie, meritul primariei din Miercurea e ca a impus reguli stricte de pastrare a arhitecturii originale, a culorilor, a tiglei, etc.

Cu siguranta viitorul, atat turistic cat si valoarea fondului imobiliar o sa-i rasplateasca pe locuitorii care au inteles ca daca nu-ti bati joc de istorie, poti trai bine-mersi de pe urma ei, din turism.

Se renoveaza foarte frumos multe case, se respecta arhitectura, materialele si culorile originale, o sa fie o perla peste cativa ani. Se vede deja din pretul imobilelor scoase la vânzare.

-----

Cand treci muntele dinspre Jina si incepi sa cobori spre Dobra si Sugag, pe marginea drumului se afla o cariera de piatra.

Merita oprit putin ca o cariera e ca o felie de tort si poti, in acelasi timp, sa inveti si ceva geologie si geomorfologie urmarind stratele contorsionate si sa-ti aduci aminte cum s-au format muntii de incretire dar si o lectie de ecologie cand vezi cat de fragil e echilibrul naturii, cat de subtire e stratul vegetal si cum, totusi, pe un strat fertil de numai 30-40 de centimetri, s-au dezvoltat pasuni, tufarisuri si paduri.

Opriti si aratati-le copiilor ce sacrificii face natura pentru bunastarea oamenilor, invatati-i ca, pentru fiecare casa, drum, pavela pe care calca, a fost smulsa o bucata dintr-o stanca de undeva. Dispar munti care sunt transformati in ciment sau alte materiale, dispar albii de rau pe sute de km pentru obtinerea de balastru, dispar paduri intregi ca sa ne incalzim si sa ne facem case si mobila. Macar sa avem grija sa nu risipim si sa nu ne batem joc de resurse, ca atunci cand indindem copita, definitiv, sa o facem cu gandul ca am lasat ceva copiilor si nepotilor. --

Ce ma fascineaza in Transilvania e cat de repede se schimba totul in cateva zeci de kilometri.

Arhitectura, peisaje, culori si mirosuri, pâna si materialele de constructie si gardurile difera radical.

Cand mergi de-a lungul Muresului, dinspre Alba Iulia spre Geoagiu, treci prin Blandiana (de unde urci pe forestiere pana la niste catune pierdute in munte, cu doar cativa locuitori, Racatau, Poieni, Ibru), Bacainti (de unde urci sustinut spre Ceru-Bacainti, Cucuta, Bolovanesti, Grosi, cu casele rasfirate fiecare pe cate un deal, cu privelisti care-ti taie rasuflarea), ca sa ajungi apoi in Geoagiu de unde o cotesti spre Geoagiu-Bai cu biserica rotunda, cea mai veche din Romania si poti continua si trece muntii spre Zlatna si cvadrilaterul aurifer.

Garduri joase din piatra cioplita, suri si case din acelasi material, pajisti si rauri care curg vioi si mai presus de toate o curatenie absolut exemplara. N-am văzut pet in nici in rau, n-am vazut nici un fel de gunoi, nimic.

1 note · View note