#antirus | Explore Tumblr Posts and Blogs

jurnalbucuresti-blog · 7 years

Text

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://jurnalulbucurestiului.ro/parca-spuneati-ca-i-a-omort-maresalul/

Parcă spuneaţi că i-a omorât Mareşalul

de Alexandru Moraru, Chişinău

Zilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document foarte important, cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acest document, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. Este o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a U.R.S.S. pentru R.S.S. Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. Documentrul este datat 8 aprilie 1947, adică la trei ani după sfârșitul războiului… Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră: de unde s-au mai găsit atâţia evrei în Basarabia şi Transnistria, după război? Parcă ziceau unii că i-a omorât Mareşalul?! Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este relevant! Vreți să spuneți că aceștea sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, R.S.S. Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? O astfel de explicaţie ar fi total lipsă de logică! Atunci rămâne să înțelegem că au înviat morții?

Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca „Onisifor Ghibu” (în prezența publicului și a participanților la conferință (inclusiv distinșii profesori Anatol Petrencu, Ion Coja, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Același lucru l-am scris în presa periodică de atunci: „Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; „Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005. În Arhiva Naţională a Republicii Moldova se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi separate în două părţi: – documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; – documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice.

În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României. În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului de antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, „antiromân” etc. Paradoxal, potrivit logicii, nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – n.n. Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial. Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria: „A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică”[2].

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. – secţia militară, intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile domnului Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul conţine trei părţi: – Chestiunea (sau problema – n.n. Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să luaţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17[3], după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu: „Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R.”[4]. – Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie. G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine[5]„.

Comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie român, ucrainean, evreu sau ţigan.

Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre. A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – n.n. Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii. Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al C.R. Slobodzia al U.L.C.T.M. Cei şase erau : – Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a R.S.S.M., cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; – Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – n.n. Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; – Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; – Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din oraşul Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; – Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna ; – Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici[6].

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din U.R.S.S, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita R.S.S.M. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în U.R.S.S., iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român. Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului C.C. al P.C.(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului K.G.B. a R.S.S.M., Mordoveţ[7]).

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din Republica Moldova, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român. Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii! Sursa : Secretele istoriei cu Alexandru Moraru[8]

–––––––––––––––– [1] Populaţia evreiască din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ediţie bilingvă română-engleză, Iaşi, Fundaţia culturală română,1994, pag. 6. [2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române,Filiala Iaşi. [3] Op. cit. Populaţia evreiască…, pag.12 [4] Ibidem, pag.12,14. [5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17 [6] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, F.51, inv.4, d.60 [7] Ibidem. [8] https://mazarini.wordpress.com/2016/12/11/parca-spuneati-ca-i-a-omorat-maresalul-de-unde-au-aparut-atatea-in-3-ani/

#Parcă spuneaţi că i-a omorât Mareşalul

0 notes