#urlau | Explore Tumblr Posts and Blogs

bartholomaus · 1 year

Text

Doi copii de 15-16 ani, cu iPhone-uri scumpe în mâini și slipi “de firmă”, în fața tejghelei unui fast food din Therme, adresându-se unor angajați din Asia de Sud-Est care trebăluiau în bucătăria deschisă, pregătind comenzile clienților.

Băiat 1 (către un angajat care întorcea burgerii pe plită): “Hai odată, fmm dă cioară, mișcă-te că leșin de foame aici!”

Angajatul: “Sorry, can you repeat please?”

Băiat 2 (ignorând complet angajatul care aștepta să i se spună ce anume doresc): “Dă-i mă-n plm, ăștia așa-s de nație, abia se mișcă!”

Acum aproape 20 de ani, din cauza lipsurilor și a unui context de tot rahatul am fost nevoit ”să plec la muncă” in Italia. Am ajuns într-un orășel din Sicilia, în Mazaarrone, Catania, la cules de struguri. Dar prima mea slujba acolo a fost cea de grataragiu la Sărbătoarea Strugurilor, un fel de bâlci anual. Era cam a treia zi de când ajunsesem în Italia, nu înțelegeam o boabă din ce vorbeau oamenii ăia, da’ m-am gândit că pentru a întoarce cefele și cârnații pe grătar n-am nevoie de vreun master la Sorbona . În fine, eram acolo “la platane” întorcând dedicat cârnații când de nicăieri au apărut vreo patru puști pe două scutere, învârtindu-se în jurul grătarelor și urlând la mine: “Spicciati, zingaro, spicciati c’amma manciari!”

Habar nu aveam ce dracu’ ziceau, da’ din felul în care mă priveau și îmi urlau acele cuvinte mi-am dat seama că e ceva urât. Și dintr-o dată am conștientizat pe deplin condiția mea acolo: imigrant, singur printre străini, plătit să fac muncile pe care italienii nu mai voiau să le facă. Sigur, era o chestie asumată, nu-mi imaginasem niciodată că mă vor pune italienii rege, și cu toate astea m-am simțit mai neputincios și mai umilit decât fusesem vreodată în viața mea de până atunci. M-au podidit lacrimile instantaneu, voiam să sar peste grătarele alea și să îi iau de guler pe copiii ăia, să arunc cât colo șorțul ăla soios cu care mă echipase “patronul”, să-l dau dracu’ cu tot cu crevuștii lui de rahat lui și să plec!

Da’ unde era să mă duc? “Patronul” grătarului era și stăpânul casei pe care o închiriasem. Și aveam nevoie de bani, că d-aia plecasem de acasă, de sărăcie, nu de bine!

M-am făcut că nu-i mai văd, am continuat să întorc cârnații și fripturile ălea plângând, încercând să devin invizibil și explicându-le italienilor care se apropiau de grătare (în romană) că îmi curgeau lacrimile de la fum. Am îndurat și celelalte două seri “de festă”, iar la sfârșit mi-am primit cei 150 de euro pentru care “mă angajasem”. Primii bani pe care i-am câștigat “afară”.

Nu le-am zis nimic copiilor ălora, oricum nu ar fi priceput și, oricum, nu era vina lor. M-am uitat în ochii acelui băiat, i-am văzut tristețea, indignarea și neputința, m-am văzut pe mine acum aproape 20 de ani și aș fi vrut să îi spun că proștii sunt aceiași peste tot în lume, ca sunt doar niște copiii fără minte si fără educație, că munca lor e importantă și că apreciem tot ceea ce fac pentru noi, da’ îmi dăduseră lacrimile deja și tot ce am mai putut bâgui a fost (în romană) “îți mulțumesc eu în numele lor”.

M-am întors la masă pregatit să mă scuz Ralucăi pentru ochii roșii: “nu plâng, e de la fumul de la grătar!” --- Aici e vorba pur și simplu de un comportament balcano-dâmbovițean, de lipsa de educație/civilizație.Dacă persoanele din spatele tejghelei erau români neaoși, tot ar fi găsit ceva de comentat gibonii aia, probabil nu cu voce tare,că ar fi fost înțeleși. --- E vorba de sentimentul de putere asupra altora. De unde se vede ca omul tinde intotdeauna sa faca rost de sclavi/sclaveti din orice amarat neajutorat venit de peste mari sa-si faca un rost sau sa castige mai bine. Nu e neaparat rasism aici. E vorba de dorinta de dominare, combinata cu aroganta si incultura. Aceasta stare se va manifesta asupra oricui amarat fara stare sociala sau educatie. -- Nu cred ca puteai interveni decat daca erai dispus sa invinetesti un ochi, un nas si sa spargi vreo 3 dinti. Preferabil ar fi sa nimeresti ficat umerii si bratele ca nu lasa urme vizibile. Vorbim de creaturi care se manifesta asa cum le vine, fara nici un fel autocontrol. Daca interveneai pe "pacifist mode" si "educational mode" ei isi indreptau agresiunea spre tine. In plus, creaturile astea cateodata umbla in grupuri mai mari de 2, numite haite, si ar fi putut degenera. Si nu, nu ar fi priceput nimic, cel mult ar fi priceput de la o alta creatura similara cu eu considerata "smechera". si care candva a lucrat cam acelasi lucru. Ai facut bine ca ti-ai ascultat instinctul. SI FELICITARI ca ai avut putere sa treci peste ce a fost in trecut si ai ajuns ce esti acum. -- tiganii tinuti sclavi acum vreo 300 de ani inclusiv pe domeniile manastiresti? Dar super sclavagista societata daca? Cred ca ne am descurcat destul de bine mereu pe tema asta, a exploatarii celor slabi. Tigani, femei, chiar proprii copii. Iar in ce priveste greseala, nu importul de forta de munca e gresit, ci neintegrarea lui in societate si lipsa de respect. -- Mie imi creste inima de fiecare data cand dau de un strain care vine cu mancarea de la tazz sau care debaraseaza mesele de la restaurant. Si mereu am grija sa le zambesc si sa le multumesc si sa ma asigur ca au priceput ca munca lor e apreciata. Tocmai pentru ca stiu cum se simte un strain departe de tara. Si pentru ca vreau ca peste cativa ani, oamenii aia sa-si aduca in Romania si familia, sa-si dea copiii la noi la scoala si sa inceapa sa se simta ca acasa. -- Toate pădurile au uscături. La Rompetrol din Corbeanca, acolo unde-mi spăl mașina pe repede-nainte, au angajat doi băieți din Tibet. Aceeași privire neajutorată, care mă duce cu gândul la toți românii care au plecat pe alte meleaguri pentru o viață mai bună. Mă cam seacă la lungurică. Plus că au aterizat într-o țară cu o cultură total diferită. Îmi închipui ce greu trebuie să le fie. Stau amândoi cu cârpele în mână și-mi arată, zâmbind trist, dacă vreau să-mi șteargă mașina. -- Nu te supăra dar la ce fauna este la therme nu știu ce așteptări ai avea! -- Acei sicilieni rasiști ar fi fost la rândul lor tratați fix la fel, de conaționalii lor, dacă ar fi plecat la Milano. Să știi că italienii sunt foarte rasiști și între ei, din păcate... știu. Vietato l’ingresso ai cani e agli …parcă noi nu suntem chiar așa, adică avem bancuri cu moldoveni, ardeleni și olteni, dar la ei e mult mai dur și fragmentat rasismul între italieni, ei se urăsc crunt pe regiuni, orașe și sate...bine, și limba, dialectele, "ajută " mult la diferențele astea.

0 notes

meet-roots · 2 years

Text

Micul Cioclu

Pe el il inzestrase natura cu un talent unic: putea citi amintirile unui mort, in totalitate. Atat ca mortul trebuia sa fie proaspat - daca un astfel de oximoron poate fi acceptat. Oamenii veneau la el si il plateau pentru a scoate amintirile din mortii lor. Uneori era chemat la morga sa citeasca amintirile vreunei victime. Era un copil imbatranit. Chipul lui era de copil - insa ceva din interiorul lui te facea sa simti ca are peste o suta de ani. N-avea prieteni. Normal… cine naiba-si baga-n card cu unul ce are de-a face cu mortii. Homeless prin alegere - spunea destul de des ca nu poate sta cu nimeni intr-o casa , ca nu ar putea respira. Paradoxal insa lumea-l iubea. N-a suferit vreodata de frig sau de foame. Hainele se-nfasurau pe el ca si cum ar fi fost din frunze, mergea descult si iarna si spunea ca nu-i e frig. Piciorutele slabe si osoase ieseau de sub nenumaratele straturi de haine atarnande si fulgerau in pasi micuti. Din cand in cand il auzeai fredonand:

Ptiu’ Luna, da’ frumoasa esti

Cin’ te-o deochea pe tine

Sa ma iubeasca doar pe mine,

Tu pe ea si ea pe tine

Voi dup-aia doar pe mine…

Cate unu-l mai intreba de unde e cantecelul, de la cine l-a invatat - el baga capul intre umeri, isi tragea gluga pe ochi si pleca.

Spunea ca prima oara a “citit”amintirile unei fetite, la Santimbru, in fata portii unui grof. Era una din cele aduse cu trenurile de refugiati din fata foametei. Murise incercand sa scoata dintr-o balega de vaca niste boabe de porumb nedigerate. Era frumusica foc, asa slaba cum murise. Parul lung se raspandise in jurul capului cu ochi sticlosi si el a vrut sa-l mangaie. A vazut cum parul i se incolaceste pe mana, cum pielea paraseste oasele , infasurandu-se pe el, intrand in adancurile lui si iaca incepe a vedea cu ochii ei...Vedea cum se nascuse prematur intr-o iarna apriga, putin inainte de Craciun,era mititica de-o tineau intr-o caciula din blana de oaie. Crestea alaturi de o mama care era mereu gravida, in scurt timp a mai avut 7 frati si a venit razboiul , si dinspre apus veneau soldati verzi, apoi dinspre rasarit veneau soldati maronii...si se ucideau fara mila, cu cruzime, si fetele din sat urlau despletite ca ramaneau grele in urma tuturor soldatilor..Familia-i era instarita, putea cere zahar kandel cand voia, si smochine uscate, si lapte si-apoi a venit urgia, seceta , si nu mai stia cum sa se ascunda sa n-o manace vreunul dintre vecini… Au urcat-o in bou vagon, habar nu avea unde erau ai ei. A coborat in Alba Iulia, autoritatile i-au dat un codru de paine si o cana de apa. A plecat fără să stie incotro - cand a obosit, fara apa, infometata, timida si slabita, ajunsese in Santimbru, se asezase langa balega de vaca in care inca se vedeau cateva boabe galben-verzui de porumb, le numara, le alegea, le baga in gura, visand la poale-n brau, si murea…

Insa n-a fost doar atat. Doar ca lumea nu stia si acest lucru despre el. Ii vazuse amintirile dar ii vedea si un posibil viitor… Cum ar fi ajuns sa faca un copil cu un barbat care ar fi parasit-o cand ar fi aflat ca e gravida. Cu durerea singuratatii si-ar fi crescut copilul si si-ar fi invatat importanta independentei. Ar fi muncit sa-si creasca copilul barbat, sa-nvete , sa se poarte frumos, sa se descurce-n viata. Pe copil viata l-ar fi purtat in lume , departe de mama. Dar ea ar fi intalnit intr-o zi un barbat dezorientat, cu burta si betiv in care ar fi vazut o scanteie care ar fi putut fi reaprinsa. L-ar fi gasit iesind dintr-o carciuma din vecinatatea unei gari, l-ar fi luat de mana si i-ar fi zis ca singuratatea e un cancer. Si-ar fi fost la mare, amandoi. Si i-ar fi facut un baietel, ca ar fi fost inca tanara, cu pantecul inca roditor. Si l-ar fi iubit. L-ar fi iubit. A tinut minte asta , mereu. Doar pentru ca fusese prima oara cand a “citit”. Pe ceilalti i-a uitat - indiferent cat de impresionanta le fusese viata.

Nu s-a intrebat niciodata de ce el, ce i sa-ntamplat, cum sa numeasca ceea ce putea face. Mergea la pomeni si la inmormantari si ii uimea pe toti povestind lucruri din viata celor morti. Uneori popii mai habotnici il goneau, piei Satana, Dumnezeu a gresit ingaduind unul ca tine… Le zicea in zeflemea: Uite unul mai al dracului ca Dumnezeu...de unde stii ma, tu, daca Dumnezeu greseste sau ba?

Lumea-si facea cruci, popii zbierau “blasfemieee!” si el fugea in vartejul lui de zdrente…

Trecusera ani de zile, el nu crestea si nici nu imbatranea…

Nu insemna ca nu avea si dusmani. Uneori dormea in gari si se gasea cate-un grup de navetisti, bine afumati, sa-l sacaie si sa-l goneasca. Asa si azi, in gara din Ploiesti, voiau sa-l puna sa cante dar o zbughi rapid prin gardul de beton al garii. Din fuga fu oprit de-o mana tremuranda.

Stai un pic aici, cu mine…

Pe moloz, cazut pe caramizile destramate ale unei clădiri pe jumatate daramata, un om ghemuit si in adanca suferinta. Praf, caldura si uscaciune. Cladirea nu apucase sa fie revendicata de cineva, era suferinda dupa marele cutremur. Cel ce-i prinsese mana isi traia ultimile clipe. Nu era sarac, era clar ca inima i se oprea cu mult inaintea vremii lui. Gras, intr-un costum “sare si piper” cu o camasa crapandu-i pe burta, mirosea a slanina afumata, ceapa si tuica. Cazuse pe molozul din totuar si lumea il credea beat…

Mai rasuflu cat pot si dup-aia ma duc. Stiu ca ma duc. Si stiu ce stii sa faci. Sa ma povestesti cui te-o-ntreba de mine. Sa le spui adevarul, dac-am fost om bun sau rau, sa nu ascunzi. Numa’ ca n-o sa ma duc repede. Si cat mai stau as vrea sa-mi spui...cum ar fi putut sa fie?

Pantofii negri si ascutiti, din piele lucitoare sub praful din moloz, incepura sa tremure dimpreună cu picioarele. Ofta scurt si se duse. Micul cioclu ii puse mana pe frunte si-i simti prezenta… Amintirile incepura sa curga, de la nastere la momentul mortii. Vazu cum iesea din mama lui in lume inr-o casa de om bogat. Anul ala fusese un an bun pentru negustorul tanar caruia i se nastea un baietel durduliu. Mama il iubea nebuneste, ii facea baita zilnic in copaie cu apa calda, ii dadea din sanul rotund si rozaliu ori de cat ori cerea. Tatal il crestea barbat, il ajuta sa mearga, il invata sa fluiere, il lua dupa el in curtea din spate unde aveau animale, cateodata ii dadea pe furis o ingititura de cognac fin. Crestea barbat, crestea frumos. Amintirile incepeau sa se intunece...o vazuse pe mama lui cum il lasa pe laptarul tanar sa-i framante tatele din care doar el supsese, sa-i pupe gura cu care doar pe el il dezmierdase cu cuvinte dragi. Si nu dupa multa vreme si tatal lui vazuse cum in patul in care dormeau doar ei, pulpele mamei erau saltate ritmic de laptarul tanar si gol. Pistolul tuna si laptarul cazu insangerat peste mama. In urletele ei ingrozite tatal se apropie si isi goli pistolul si in ea. Sangele ce inunda asternuturile crea in mintea copilului un tipar Rohrschach ce nu avea sa mai dispara vreodata. Ramase singur, tatal era la puscarie. Negotul s-a pierdut, pravalia s-a inchis , el crestea sub ochii unei matusi , fata batrana, ce crescuse-n pension, in Montmartre ,la Paris. Crestea barbat puternic si invata de toate, insetat. Matusa il astepta in fiecare zi sa faca teme impreuna. Cum si ea se apropia de varsta la care Christos murise, sanii o dureau si pantecul o ardea. O auzea din cand in cand gemand in dormitorul ei. Si uite azi venea de la scoala, un pic infometat, cu gandul sa iasa-n strada la un joc cu mingea dupa teme, mai avea doi ani pana la bacalaureat si-o gasi pe matusica cu poalele ridicate, frecand cu frenezie un smoc de par dintre picioare si cu ochii dati peste cap, in camera lui, tinand camasa lui la nas… Barbatelul din el luase foc, matusica i-a vazut ochii in flacari , si-l trase de

ceafa cu nasu-n micul smoc de par. Mirosul l-a ingretosat profund, ii venea sa verse dar simtea ca ar fi trebuit sa faca ceva si nu stia ce. Se simti tras de parul de dupa ceafa, fu privit in ochi si simti lichid pe gura, si-auzi “naparstocule, nu stii inca ce-i asta, nu?” Fu trantit in pat, pantalonii trasi cu salbaticie de pe el si toata arsura din pantec se scurgea acum in gura matusii.

A plecat din oras. Terminase liceul si razboiul se terminase de ani de zile. Tatal sau murise-n puscarie. Fusese negustor si noua oranduire il categorisise ca fiind detinut politic. Nu cedase avansurilor unui supravegehtor si acesta a avut grija sa nu mai ajunga liber. Incerca sa-si uite matusa, o ura pentru mirosurile ei si pentru faptul ca il facuse dependent de ea in ultimii doi ani. Cunoscuse sexul si cu alte femei. Crescuse barbat puternic. Ii placea sa le faca pe femei sa urle de placere. Iar ele nu se dadeau in laturi de la a-l satisface in orice fel. Intrase la facultate, lumea uita incet incet ca tatal lui fusese negustor. Trecea prin femei precum cutitul prin unt. Si cu cat mai multe cu atat i se adancea un gol in cosul pieptului. Lucra la o autobaza - contabil sef. Isi luase aparatment in centru, se casatorise si femeia pe care o luase indura aventurile lui zilnice cu stoicism. Nu-i putea face un copil dar il iubea si nu l-ar fi lasat. Impreuna mobilasera, impreuna se gospodarisera si in plus era destul de dificil sa divorteze. Stia ca sotiei lui ii era rusine cu el. Dar daca tot nu simtea ceva pentru ea de ce l-ar fi deranjat…? Autobaza era pe soseaua ce venea de la gara catre soseaua de centura. La gara ar fi mancat doi mici si-ar fi luat si-o bere ca tuica de mai devreme, pe care o bause dupa ce mancase doi dumicati de slanina cu ceapa, il cam ardea pe suflet. Mergand spre gara simti golul ala din torace cum incepe sa-i stranga coastele din ce in ce mai mult, pana ramase fara respiratie...cand incepu sa vada simtea gura plina de praf si viata scurgandu-i-se prim mana ce-o intindea catre micul cioclu:

Stai un pic aici, cu mine…

Micul cioclu simtea venind si posibilul viitor . Undeva in ceafa auzi vocea fiului de negustor:

Știi ce vreau sa stiu?

Nu i se mai intaplase...de frica se urca pe movila de moloz, desupra cadavrului ce incepea sa intre-n rigor mortis. Cand se linisti a intrebat , in gand:

Ce?

Să-mi spui ce era golul ala din piept. De cand tata a impuscat-o pe mama n-am putut respira cum trebuie din pricina lui. N-am luat o gura de aer fără amareala lui.Si de ce-l simteam ca fiind un gol? De ce nu era ca o nicovala? De ce-am carat ceva ce nu a existat?

Tu inca-ti mai simti trupul?

Nu. Nici nu stiu ce simt. Daca simt…

Bine. Sa lasam sa curga…

Si iar vartejul ala de imagini…

Nu cred ca pot s-o fac… te simt aici, e ca si cum mi te-ai uita in ceafa.

Ba poti. Stiu ca poti, daca n-o faci raman pe-aici cu golul ala in mine...Uite ca golul ala il simt. Nu pot spune ce insemna “in mine” dar simt golul ala…

N-ai cum sa ramai pe-aici...o sa dispari ca toti ceilalti.

Isi stranse zdrentele pe el si se ridica, bombanind: ai fost o scarba, ai adunat in tine si n-ai dat nimănui…

Ce vrea sa insemne asta?

Se întoarse spre cadavrul in jurul caruia deja se aduna un roi de muste negre si zise limpede:

Ai avut o viata goala. Ai tras tare sa ai femei, sa ai mancare si bautura, case si de toate. N-ai dat nimic, la nimeni. Spune-mi macar o fiinta pentru care ai suferit… ?

Liniste. Soarele ardea si gura i se uscase. Suvoiul de imagini al posibilului viitor se blocase pe undeva, nu mai voia sa vina.

Nu pleca! Daca pleci, ma pierd si nu voi afla niciodata ce ar fi putut fi golul ala.

De ce ar trebui sa-mi pese? Esti mort. Nu ma poti bate. Nu mai poti face nimic. De ce ar trebui sa-mi pese?

...din mila, macar?

Mila? Stii tu ce-i aia mila?

Iar liniste. In coltul strazii sub un dud cu dude negre si mari, stralucind ca niste omizi gigantice, era o cismea. Ii apasa manerul din spate de cateva ori pana incepu sa curga jet puternic si prelung. Isi spala fata si inghiti sa se sature.

Macar as fi putut fi fericit?

Micul cioclu se sperie rau… Nu se-ntamplase niciodata ca un suflet sa fie atat de departe de trupul pe care il parasise.

Eu credeam ca toti oamenii cauta fericirea , cumva. Tu ar fi trebuit sa fii mai fericit ca mulți. Ia-ma ca exemplu: sunt slab, am mancat ieri o para, si azi am baut apa. N-am acoperis, n-am haine… dar am zambete. Lumea imi zambeste, eu zambesc lumii… Cumva n-am nevoie de mai mult ca sa fiu fericit. Cum faci de vii dupa mine? Cum de te-ai rupt de tine?

Nu stiu...n-am mai fost mort, de unde naiba sa stiu cum fac? Si nu vin dupa tine, sunt asa...peste tot si stiu ca doar cu tine pot vorbi. Am vazut mustele de pe mine si n-am simtit nimic - probabil nu mai am nici o legătură cu mine. Si-acu nici eu nu mai sunt gras. Nu mai sunt deloc. Si fericirea nu stiu ce-i. Nu prea înțeleg conceptul. Sa razi? Am ras. Sa te bucuri… M-am si bucurat, m-am si intristat..

Mda...e clar ca nu stii. Nu mi-e clar de ce nu ramai mort, acolo , la tine…

Pai daca tot pot face asta o sa te sacai sa-mi arati. Ce ar fi urmat? Cum as fi ajuns? Ce ar fi trebuit să fac? As fi scapat de neghiobia aia de gol din cosul pieptului?

Nu cred ca mai pot face ceva pentru tine. Nu mai sunt langa tine, nu mai am mainile pe tine…

Nu fi smecher..

Nu sunt, chiar nu sunt. Si nici nu am de ce ma teme de tine ca nu-mi poti face nimic

Nu stiu cum dar am vazut...cand era gata-gata sa vina ceea ce ar fi trebuit sa fie cu mine, ai pus un dop. Nu stiu cum, dar ai pus un dop. Lucrurile alea au ramas acolo si le vreau, ar fi trebuit sa fie ale mele…

Ar fi trebuit si nu te ajuta cu nimic daca ti le spun.

Te rog… ai ajutat atatia oameni, ajuta-ma si pe mine. Nu te mai pot rasplati. De-as fi stiut iti lasam tot ce-am avut, tie… De unde sa stiu eu ca azi mor? Fir-ar a dracului de tuica numai aia m-a ars in piept toata ziua...

Micul ciocu se aseza la umbra dudului. Un caine caruia-i lipsea jumatate din blana, plin de capuse, veni si se aseza in lungul pulpei lui. Dintre miile de zdrente ce-i alcatuiau vestmantul scoase o bucatica de pâine unsuroasa.

Ia Vasile, ia si haleste. Dup-aia-ti curat capusele.

Cainele era ori prea obosit, ori prea secatuit ca sa se ridice sa manance - inspiră profund si ofta caineste imprastiind praful din fata narilor lui de pe trotuar.

Isi plimba mana pe pielea lipsita de par a cainelui si acesta din urma se intinse cat era de lung.

Inchise ochii si se lasa prada toropelii. Va veni noaptea. Va trebui sa-si caute un loc prin vreun vagon cu paie. O sa il ia si pe Vasile sa-l tina-n brate toata noaptea. N-o sa stea, c-o sa-i miroase a catele dar sta cat o vrea el…

Nici macar nu trebuie sa-mi vorbesti

Frate...ma sperii de ma cac pe mine…

Nu aud si nu vad, simt pur si simplu ceea ce trece prin tine. Asa ca nu e un efort prea mare...si avem si toata ziua, pana maine… Maine-as vrea sa nu mai fiu deloc. Simt asa ca mi-ar aduce impacare si n-as mai fi stafie-n mintea ta…

Bine. Sa-mi gasesc intai un loc sa dorm c-o sa fiu obosit frant dup-aia…

Triaj, linia 3, al saselea vagon,miroase un pic a cal dar nu-s usi si o sa bata vand caldut la noapte...

Micul cioclu se ridica sa plece, cainele se uita mirat in urma lui, dar el nu se ridica, isi trase painea unsuroasa mai aproape si adormi.

Ajunse in triaj, la linia 3 , urca in al saselea vagon si se cuibari in paie.

Acu’ sa vad daca ma pricep sa scot dopul...

Si il scoase. In seara aia si-ar fi gasit nevasta spanzurata de cuiul becului din bucatarie. Ar fi anuntat in lehamite militia, ar fi fost chiar beat bine, militia l-ar fi luat la intrebari toata noaptea si i-ar fi tras si o mama de bataie. De-a doua zi ar fi fost un pic derutat, trezit singur si dezorientarea s-ar fi adancit pe masura ce ar fi trecut timpul. Intr-o zi ar fi fost pe punctul de-a lovi o fetita, pe o tricicletă, impiedicandu-se de ea. Zulufii ei blonzi i-ar fi spanzurat sufletul in stele. Dorinta de-a avea un copil l-ar fi prins atat de tare , incat in fiecare zi ar fi facut cereri in casatorie. Femeile l-ar fi luat in ras, nu stim noi cine esti si cine-ai fost? Esti bun de-o partida-doua dar nu te-as tine nici pe presul de la usa… Si anii-ar fi trecut, si visul s-ar fi atenuat. Pana-ntr-o zi cand ar fi intalnit-o pe ea, frumoasa, slabuta si cam fara tate. Parca nici solduri de-o sarcina n-ar fi avut. Dar cu ochii limpezi si cu sufletul pe limba. L-ar fi luat de mana si i-ar fi spus ” Singuratatea e un cancer”. Inca tanara, cu un fiu ce plecase deja in lume, i-ar fi aprins ceva ce nu existase pana atunci in el, in inima lui. Cu ea ar fi fost la mare. Ea i-ar fi soptit mici cantece-n ureche, cu o voce asemanatoare cu fosnitul valurilor linistite. Ea i-ar fi refuzat sexul prea indraznet, cu gura asta o sa-ti pup copilul, prostovane. Si uite-asa cu nesigurantele ei, l-ar fi incatusat intr-o iubire dureros-placuta. O iubire din care nu ar mai fi simtit nevoia sa se rupa. Era femeia care i-ar fi creat caminul si nu casa… Pentru ea s-ar fi urcat pe toate gardurile sa-i culeaga zarzare si corcoduse, i-ar fi spalat voma de pe closet , cand ar fi avut greturile sarcinii Atat de draga i-ar fi fost ca in fiecare seara i-ar fi citit, cu intonatie, ca un actor desavarsit pe scena. Si-apoi ar fi venit copilul, asa cum si l-ar fi imaginat: baietel, blondut, zulufi aurii, carne tare, sa-l creasca tatal lui barbat. Nu s-ar fi putut abtine sa nu lacrimeze de drag cand ar fi vazut-o pe ea cum l-ar fi alaptat la sanul ei mic si rotund. Si copilul ar fi crescut , barbat. Si l-ar fi iubit asa cum se iubeste un tata care-ti sta mereu aproape. Si l-ar fi imbratisat si cu motiv si fara motiv. Pentru ca ar fi invatat atat de bine sa iubească așa cum tatăl lui ar fi iubit-o pe mama lui. Si i-ar fi venit si vremea mortii.

Iti multumesc...As plange dac-as avea cu ce… Oare as putea s-o iau de la capat? Sau sa ma intorc cumva pe unde am gresit?

Da, dar va trebui sa-ti retraiesti suferintele..

Pai as trai de la suferinta la extaz.

Nu e chiar asa...durerea de la sfarsitul suferintei ar fi la inceput - crezi ca e suportabil?

Se pare ca plec...ma trage golul ala. Acum stiu ce era…

Ce era?

Fara sa-l vada stia ca tot ceea ce reprezentase se scurgea ca apa-ntr-o palnie...si pentru prima oara vazu cum acel suflet se incheaga intr-un nou copil.

Pe masura ce imaginea se pierdea ganduri furise incepeau sa-l bantuie:

Eu oare cu ce gresesc? Sau cu ce am gresit? gandi micul cioclu. Nici nu stiu cand am venit sau cum am venit pe lume. Nu-mi stiu mama, nu-mi stiu copilaria, Fiecare zi din viata mea e prima. Stiu doar ca sunt unde sunt pentru ca trebuie sa fiu acolo. Trebuie. E ca o sclavie fara stapan, Nu mi-am dorit sa fie altfel si ma intreb: de ce nu imi doresc sa fie altfel? De ce oare nu imi doresc ceva vreodata? De ce nu pot sa-mi amintesc? Pot sa vad ce-si amintesc mortii si cum le-ar fi fost viata daca mai aveau o sansa. Pot sa-mi amintesc impreuna cu ei prin cate am trecut dar pe masura ce ei sunt uitati , uit si eu. Vasile… Vasile dulaul rapanos ar trebui sa stie.

Dar nu putea sa-si doreasca moartea lui Vasile. Nu mai pusese mana pe vreun animal mort, sa vada daca ar putea vedea ceva. Adormi in paiele aromate, cu mana pe ceafa lui Vasile stiind ca maine va fi iar o prima zi. Macar de si-ar aminti sa “citeasca” un animal mort...oricare.

0 notes

tuerkeilife · 2 years

Text

Die 9 besten Ferienorte in Alanya Alanya hat viele Orte, um Ihren Urlaub perfekt zu machen. Es gibt viele Resorts in Alanya, die ausgezeichnete Hotel- und Aktivitätsmöglichkeiten bieten. Wie viele Ferienorte gibt es in Alanya? Alanya hat 9 Ferien und Urlaubsziele in der Umgebung. Welcher Ort ist das beliebteste Reiseziel in Alanya?Der beliebteste Ort in Alanya ist zweifellos Cleopatra Beach. Welches ist der beliebteste Strand in Alanya?Der Kleopatra-Strand ist einer der beliebtesten Strände in Alanya. Welche Urlau... #Alanya https://tuerkeilife.de/die-9-besten-ferienorte-in-alanya/?feed_id=7470&_unique_id=62e57a2b40b97 Werbung #Travel #Turkey #Blog #TravelBlogger #Blogger

#Alanya #Orte

0 notes

breathtakingdestinations · 3 years

Photo

Marseille - France (by Alin Boboiciov)

#Marseille #France #Frankreich #Europe #Building #Church #City #Cityscape #Photography #Travelling #Traveling #Travel #Tourism #Holiday #urlau #Reisen

458 notes · View notes

annajewelsphotography · 4 years

Photo

Sveti Stefan - Montenegro (by Anna Jewels @earthpeek))

https://www.instagram.com/earthpeek/

#Sveti Stefan #Montenegro #Europe #Ocean #Sea #Seascape #Nature #Landscape #Outdoor #View #Photography #Travel Photography #Travelling #Traveling #Travel #Tourism #Holiday #urlau #Reisen

493 notes · View notes

best4yousite · 3 years

Link

Wir sind an das azurblaue Meer gewöhnt, aber wenn wir ein wenig in Griechenland erkunden, in das wir so verliebt sind, wer weiß, welche versteckten Himmel Wir treffen werden. Meteora Reise Durch Die Magische Natur Griechenlands

#eise griechenland #Meteora Reise Durch Die Magische Natur Griechenlands #griechenland urlaub #urlau #travel

0 notes

lovethisturn · 4 years

Photo

#urlau

0 notes

42soul · 6 years

Photo

Wagon Lost Place Irland by Fototante

#IFTTT #500px #sky #travel #clouds #long exposure #holiday #carriage #lost place #Canon #Ireland #Europe #Urlau

1 note · View note

about-usa · 7 years

Photo

Bryce Canyon National Park - Utah - USA (by Florent Lamoureux)

340 notes · View notes

pierdutaintimpsispatiu · 2 years

Text

Vladbruarie day 17

ziua 17: e-n zori, e frig de toamnă (it's dawn, it's autumn cold) || învățăcel sub Iancu (scholar under Iancu Huneade)

@vladbruarie

E-n zori, e frig de toamnă

Un vânticel parcă și el împietrit de gravitatea momentului se zbătea peste culmi, printre frunze și se strecura atent să nu deranjeze mulțimea adunată. Cerul se descrețea din negură, rând pe rând urcând norii rozalii spre boltă, trăgând soarele de-un portocaliu aprins după ei.

Și cât cu ochii vezi

Vlad stătea nemișcat. Singur în vârf de deal. Privea-n gios la Biserica doldora de oameni. N-avu inimă să se ducă și el. Auzea cântarea preotului, dar nu făcea niciun gest cum c-ar înțelege.

Se-ncolăcește fumul

Mișca numai din mustață când fumul gros, pare-se, îi ajungea la nas și-l înțepa în ochi. De ar fi fost Paștele copilăriei, măcar să plângă de fericire! Dar era noembrie. Luminația. Prima când își îngâna toată familia în fața lumânării aprinse. Toată familia și dragostea și prietenia.

Și-i pâclă prin livezi.

Armata de lumânări din cemetir arunca peste gospodării o umbră gri, înecăcioasă. De putea s-o atingă aievea, nu alta. Precum erau și gândurile domnitorului după lunga campanie cu greu câștigată.

Răsună, trist, de glasuri,

Sătenii murmurau cântece morților și popa ținea Sfânta slujbă, răgușit, cât de tare putea. Și copii plângeau și cânii-și urlau stăpânii nevăzuți. Și Vlad, singur, nemișcat, vărsa câte o lacrimă pentru fiecare cruce din curtea Bisericii.

Câmpiile pustii –

În vale, până și iarba se închise la culoare. Să poarte și ea doliu, se cerni în verde ud, umbrit. Flăcările lumânărilor pâlpâiau sub atingerea vântului acum încrezător. Dar nu se stingeau. Miasmă de tămâie și flori perechi pe morminte se ridica în aer, dulceag și amărui.

Și pocnet lung și chiot

În vale, oamenii aduceau pomană sufletelor plecate, alinându-se cu povești și amintiri. Sus pe deal, Vlad privea distras. Nicioadată nu l-a lovit 'ntr-atât sărbătoarea. Luminația: flăcări aprinse pentru memorii și umbre trecătoare. Motiv reamintirii și îmbălsămării în totalitatea durerii. Un ecou vizual umbrind pentru o zi chiar viața.

Se aude-n deal la vii.

Totuși, oamenilor le plăcea Luminația. Să-i simtă aproape pe cei dragi din nou. Să ude pământul cu lacrimi și cu apă sa bea și ei. Să se plimbe prin trecut, cu flori și lumânări. Vlad îi vedea pe toți pierduți printre cei vii. Pe cei pe care nu i-a salvat, pe cei de-a căror pierdere e vinovat, pe cei răpuși de boală și neajuns când a eșuat în ce și-a propus. Și nu putea să se bucure de ziua cea specială. Nu voia să se lase să cadă-n visare. Ce i-ar fi zis ai lui? I-a dezamăgit?

C-un zmeu, copiii-aleargă,

Mai mult ca niciodată, în zile ca acestea îmbătrânea o oră cât alții într-un an. Era obosit de lupte, de decizii. Își dorea copilăria, s-o repete c-ar fi apreciat-o mai mult. Să nu se termine.

Copil ca ei te vezi

Ar fi stat mereu în umbra lu' tătâne-su, chiar de l-ar fi supărat. Ar fi stat la picioarele mamei când broda, jos pe covor în fața focului, și nu s-ar fi plictisit. Ar fi insistat mereu să se joace afară, fie el și bolnav de friguri sau fierbând a febră.

Și plângi... și-i frig de toamnă

S-au dus toate și cu toții. Doar el a mai rămas la sfârșit. Singur, cu un singur scop greu de-ndeplinit.

Și-i pâclă prin livezi.

Fumul lumânărilor îl deranja din nou. Vlad ridică mâinile-napre față și-și împunse ochii cu podul palmelor. Ofta. Ei, ei, ei, ce-i viața!

#angst is coming #no but really #give me Bacovia's lines like that and i'll gladly jump to angst #not that i have any other option but still #vlad țepeș #vlad the impaler #vlad tepes #vlandom #vladbruarie #day 17 #ziua 17 #prompts #prompturi #george bacovia #poetry #alean #romanisme

6 notes · View notes