#de ale mele

[goodeviilgirlintentions]

Gura i s-a năpustit asupra buzelor mele umede, trecând cu limba peste mugurele atât de sensibil, făcându-mă să tremur din toate încheieturile. Spatele mi s-a arcuit, iar mâinile s-au încleștat în părul lui, ținându-l prizonier. Sub gura lui nesătulă eram și eu prizonieră, a lui și a plăcerii ce curgea în valuri nestăvilite. Vârful limbii căuta intrarea, forțând-o uşor. Dinții zgâriau cu blândețe clitorisul, mușcând labiile umflate de atâta plăcere. Un deget şi-a făcut, tiptil, loc printre ele, urmat de un altul. M-am trezit cu strâmtoarea forțată și umplută, și un val de senzații m-a lovit în plin. Gemeam tare, plină, gâdilată peste tot de fiori. Degetele i s-au arcuit în mine, cutreierând o vreme până la găsirea comorii. M-am trezit spulberată de un val nesimțit cu nimeni altcineva până atunci. Avusesem primul orgasm, care îmi adusese o secundă de orbire și mă făcuse să slobozesc un sunet gutural, al leului satisfăcut dincolo de limitele cunoscute.

#goodevilgirlintentions 😈❤️ #sexy content #cumforme #lick my pussy #love me again

[sayitalianolearns]

Diary entry 252 Sentences cause I am tired

I told my mother to wait for me outside the bank. Ho detto a mia madre di aspettarmi fuori dalla banca. 저는 우리 엄마에게 은행 밖에서 저를 기다리라고 했어요 J'ai dit à ma mère de m'attendre dehors de la banque devant la banque. Le dije a mi mamá d'esperarme afuera del banco

They say it will rain later. Dicono che più tardi pioverà. 나중에 비가 올 것 같다고 해요. Ils disent/On dit que plus tard il va pleuvoir. Dicen que más tarde lloverá.

The things that I do now, are important for my future. Le cose che faccio ora, sono importanti per il mio futuro. 지금 제가 하는 것을 제 미래에 중요할 거예요. Ce que je fais en ce moment, c'est important pour mon avenir Lo que hago ahora, es muy importante para mi futuro

I think you look like an angel. Credo che tu assomigli ad/sembri un angelo. 저는 너를 천사처럼 것 같아요. (너는 천사같아요) Je pense que tu ressembles à un ange. Yo creo que tu pareces un ángel.

I decided to go to the store to buy apples. Ho deciso di andare al negozio per comprare delle mele. 가게에 사과들을 사러 가기로 했어요 J'ai décidé d'aller à la boutique le magasin pour acheter des pommes Decidí de irme a la tienda para comprar unas manzanas.

Even if I am tired, I won't give up. Anche se sono stanca, non mi arrenderò. 아무리 피곤해도, 포기하지 않을 거예요. Même si je suis fatiguée, je n'abandonnerai pas. Aunque estoy cansada, no me rendiré

Since it will rain, bring an umbrella. Siccome/Visto che pioverà, prendi un ombrello. 비가 올테니까 우산을 가져가라. Puisque il va pleuvoir, porte prends un parapluie Puesto que lloverá, trae un paraguas

#diary #polyglot #languages #korean #learning korean #italian #english #multilingual #french #spanish

[simonastefania]

– Îmi ești mult prea costisitor emoțional, îmi măturiseai în timp ce o urmă de tristețe ți se prelingea pe buze.

Ți-am îmbrățișat privirea în palmele mele și aș vrea să îți străpung durerea într-un geamăt apăsat. Capacitatea ta de mă devora fără emoții mă înnebunește și o știi mult prea bine pe cât mi-aș dori. Însă nu ți-ai alungat emoțiile pe de-a-ntregul niciodată, doar le ascunzi adesea în miezul pieptului tău, în umbrele pătate de lanțuri pe care nu le-am cunoscut niciodată. Mă sperie puterea ta de a iubi și a de păstra suflete moarte în miezul existenței tale post-iubire. Pare că îmi citești gândurile căci îți simt suspinul..

– Ești primul om ce nu vreau să îl păstrez în mine..

Mă privești aproape lipsită de iubire și ochii tăi sunt îmbrățișați de gustul dulce al regretului cu care mi-ai îmbrăcat întreaga existență.

– Tu nu vrei să îți fiu printre emoții, căci nu aș avea loc de durere, vrei să îți fiu prin așternutul rece, să îți mângâi obrajii hipnotizat de steluțele ce par că se prăbușesc pe pielea ta atunci când zâmbești.

– Însă îmi ești un prezent absent, un suflet ce-mi străbate pieptul fără permisiune și un trup ale cărui atingeri mă costă prea multe emoții.

– O să rămâi într-un târziu fără mine.. iar durerea o să moară sublim..

– În prima întâlnire a privirilor noastre am rămas fără tine. Ți-am mărturisit că nu mă sperie durerea, voiam doar să mă dori poetic, să îmi sugrumi dorul în gemete, să îți simt absența în cuvinte ce se sărută pe ascuns și privirea cum își plimbă degetele pe pielea mea..

– De ce refuzi să mă scrii?

– Am preferat să te trăiesc, iartă-mă căci am îndrăznit să te iubesc fără să îmi oferi permisiunea.

– Însă acum nici nu mă mai trăiești..

Privirea ta profundă pare că îmi strânge în lanțuri fiecare cuvânt ce urmează să îl rostesc, deci mă opresc subit în puncte de suspensie ce au gust a gura ta pătată de fum de țigară. Te sărut puternic, ca și cum singura mea dorință ar fi să îți las gustul meu pe buze pentru clipele în care nu o să îți mai fiu, să mă guști când mă dorești dar nu mă vrei să îți fiu, să mă regreți mai domol..

FRÂNTURI DIN TINE..

#me #simonastefania #iubire #romania #wordpress #dragoste #blog #dor #love #el

[audioletter]

please elaborate on your statement yesterday that Control is a Cozy Game (or just talk about Control)

"Cozy games" are usually seen as farming sims such as the Story of Seasons series or generally games marketed towards women like Fashion Dreamer - basically games that aren't FPS or RPGs, aka "boy games" or those with battle elements. Of course, farming sims like Stardew Valley and Coral Island include battle, and the pool of those playing these games are most definitely NOT entirely women (see: Josh's Gaming Garden on YouTube), but a "cozy game" essentially is one that you can imagine yourself snuggled up, playing happily without the stress of high stakes battle et al.

But! I consider Control 2019 a cozy game, because, well, it de-stresses me, and makes me feel cozy and comforted. Yes, a game about a mysterious organisation infiltrated by a hideous entity known as The Hiss where you have to solve infuriating puzzles, shoot everything, get lost like a mothereffer and melee through shit like it's no business. It's a cozy game to me, because I love the world built (it is a part of the Remedyverse, which includes Alan Wake and Quantum Break [and sort of Remedy's other games like Max Payne]), Jesse's characterisation, the story, the lore, the gameplay, the aesthetics and the fact it takes me away from the world. I have played it three times and just bought it for Steam Deck - in fact, I started a fourth time before my Deck went "no bueno" and shut it down 😂 So I literally can now be cozy whilst playing it.

The point I'm trying to make is that ANYTHING can be a "cozy game" to you. BG3 is a good one - it has a huge fandom and I know people love discussing the lore as much as the battle and have found comfort characters in it. FF, CoD, Doom, Cyberpunk - whatever gives you that comfy, cozy feeling is a cozy game in my opinion. It doesn't need cows and romance - although they are a plus. So Control is one of my cozy games (along with Genshin, tbh) - and Remedy? Feel free to make a Faden Siblings and Dr. Darling farming DLC any day.

#control game #control 2019 #remedyverse #cozy games #asks #mah wyfe

[strainaprintredemoni]

Încă mă caut..

În adâncurile mele trăiește o oboseală apăsătoare, ca și cum aș fi cumpărat-o în rate de la suferință, plătind taxe în plus pentru a ascunde un zâmbet obosit și sfâșiat.

În zilele din urmă, fericirea mi-a scăpat din mână ca nisipul ce alunecă printre degete! Indiferent din ce unghi aș privi, fie că e vorba de relație sau de mine însămi, lumina fericirii s-a stins. Aleg să mă refugiez în singurătatea mea, fără să gust emoțiile sau să mă bucur de plăceri. Simt doar un fior uman, un impuls de tristețe și deznădejde. Parcă pandemia a revărsat în sufletul meu vechi răni pe care le credeam vindecate demult. Am cunoscut fericirea, și totuși, e ca și cum s-a evaporat, iar drumul înapoi pare îndepărtat și nesigur. Cât va dura acest vid? Nu știu! Uneori parcă trec luni întregi, alteori ani și ani.

Îmi doresc să strig, să îmi eliberez durerea, să scot la lumină toate frânturile sufletului meu! Să mă simt bine, să mă umplu din nou de încredere, să radieze iubire din fiecare privire. Dar adevărul e că mă sufoc într-un întuneric înspăimântător și durerea mea nu pare să aibă sfârșit, nici astăzi, nici mâine, niciodată sau cel puțin nu acum.În ciuda tuturor acestor furtuni interioare, încă există un răzvrătit foc al dragostei care arde în mine, chiar și în mijlocul acestei pustietăți sufletești.

Jurnalul lui Gi.

14.03.2024 @strainaprintredemoni

#iubire #suflet #dezamagire #confesiune #viata #dragoste #quotes #durere

[mioritic]

Ion Pillat (1891–1945)

"Scrisoare", 1925

Se lasă iar amurgul pe parcul din Miorcani, Și sgomotul pe care l-am auzit de ani, Cu pulberea luminii sosește pân’ la mine: E mugetul cirezii ce 'ncet cu seara vine, Sunt scârțâiri de care pe drumul greu de rod, E tunetul căruții ce trece peste pod, Sunt chiote de oameni... Ce stranie prelungire Le face să se piardă deodată'n amintire! O toacă bate tainic, un clopot sună lung — Sânta Măria mică e mâine; să te-ajung Nu pot decât cu scrisul, cu gândul și cu dorul. Pe chipul tău, pe timpul ce fuge, trag zăvorul Să mi te prind aicea, tu, cea de eri, de azi, Tu, pururea aceeași la cuget, la obraz. În parcul vechi și unde nimica nu se schimbă, Ci numai anotimpul cu pas pustiu se plimbă, Cum vrei să măsor ziua cu bietul nostru ceas!... De ce apuc condeiul să-ți scriu, când mi-ai rămas! Întâia frunză cade, întâia barză pleacă. Vor da alți muguri mâine și păsări noi pe cracă S'or legăna. Tu singură vei sta când ele s'or fi dus. În juru-mi înserarea pe țarini a apus, Cenușă înoptării pe mâna mea se lasă, O lampă c'o privire a luminat în casă, Că sufletul tău darnic, deschis și liniștit. În drumul vieții mele Miorcanii m'au oprit.... Am fost bolnav de setea de-a fi și eu om mare, Am sîngerat zadarnic svârlindu-mă 'n vâltoare, M'au vindecat copacii. Acuma sunt în stare Cu frunza cea mai mică să mă anin de cer. A înnoptat: orașul și-aprinde cafeneaua; Aici la câmp sting lampa să se apropie steaua Ce-a licărit stingheră la margine de sat. Pe-aleea nevăzută se-aude apăsat Unitul pas al tatii și-al mamii mele; pasul Ce 'l auzeam pe vremuri, copil, când suna ceasul Culcării, așteptându-i să mă sărute 'n pat... O rază albă ramul din geam l'a desgropat: Din umbră mii de ramuri misterios se lasă Cu crengi catifelate pe pajiști de mătasă, Și bolți de întunerec se farmă și se frâng. Ce-a fost adânc în noapte, se face mai adânc Sub arcuri nesfârșite ce tremură 'n lumină, Când se revarsă luna ca o fântână plină... Deschid fereastra: pace, părere și pustiu — Doar inima mi-o roade ceva ca un burghiu Și o fărâmițează cu fie-care clipă. Pe iarbă cade-o poamă, prin frunză-o aripă. Și mă gândesc departe, la tine, la copii, La moartea tuturora ce vine când nu știi, La viața care curge, cu murmure de apă...

#ion pillat #poetry #romania #romanisme

[goodeevilgirlintentions]

Ma faci sa-mi dau drumul doar privindu-te aici sub mine." Ochii mei se maresc la vocabularul sau vulgar. Si stiu ca tie iti place asta. Ranjeste privindu-mi pieptul. Am incercat sa il acopar dar mi-a prins bratele deasupra capului. "Spune-mi pisicuta, ai mai fost sarutata?" Ma priveste in ochi, facand din nou acea senzatie sa fie simtita tare acolo jos "Da. O data" Admit cu roseata in obraji. Tin minte ca Louis m-a sarutat in clasa a 8a pe holul scolii primare. A fost o secunda in care buzele lui le-au atins pe ale mele. Si totusi, a fost un sarut nu?" "Cine?" Intreaba incruntat. Nu cred ca s-a asteptat la asta. Louis, amicul meu." Aproape ca ma bat la cat de stupid a sunat. Harry se incrunta, cuta dintre sprancene aratandu-l periculos si dur dar sexy si frumos. Ochii sai cad pentru o secunda pe buzele mele apoi inapoi pe ochii mei albastrii "Pot sa te sarut?" Clipesc des. Interiorul meu striga din toata fiinta DA insa aleg sa ma holbez si eu la buzele lui.

#goodeevilgirlintentions 😈❤️‍🔥

[ccristine]

în palmele mele

au început să crească,

la fel ca mușchiul

pe o scoarță

de copac

necunoscută de soare,

doruri de tine —

străine și ilegale.

un dor

al palmelor tale,

al degetelor care

ni s-au cusut

împreună

în amintirea

ținutului de mână.

un dor

al privirilor lungi

în care ascunzi

vise

fără somn

în nopțile în care

timpul crește

diform.

[…]

[diceriadelluntore]

Agrumato*

Questa foto è un particolare magnifico di una statua, l’Ercole Farnese, conservata al Museo Archeologico Nazionale di Napoli. Capolavoro di ogni tempo, è copia in marmo di un originale in bronzo di Lisippo, del III secolo a.C., copiato da Glicone di Atene nel II secolo a.C., il quale firma l’opera sulla base della statua. L’opera racconta un momento di pausa dell’eroe dopo l’ultima delle sue 12 fatiche, la raccolta dei Pomi del Giardino delle Esperidi. Appoggiato alla sua clava d’ulivo, con la leontè tolta, nella sua mano gigantesca, nascosta dietro la schiena, tiene i tre pomi del mitico Giardino.

In greco antico melon indicava un frutto sferico. Per assonanza con malum, da cui effettivamente deriverà la parola mela, si è sempre pensato che i Pomi del Giardino delle Esperidi fossero delle mele, ma la descrizione di questi frutti dorati, che sembravano figli del sole, porta ad una direzione che questi leggendari frutti fossero degli agrumi. Tant’è vero che sin dal Rinascimento, sinonimo di agrume è la parola esperidio, che indicava questi meravigliosi frutti.

Questa storia è una delle tante che Giuseppe Barbera, professore emerito di Arboricoltura all’Università di Palermo e uno dei massimi esperti di agrumicoltura in Europa, analizza in questo libro

una storia del mondo inedita, che passa attraverso la storia, la conoscenza, la coltivazioni di queste piante meravigliose, che probabilmente come nessun altra ha formato, attraverso l’intreccio tra natura, scienza, arte umana, paesaggi culturali complessi che raggiungono livelli di armonia e e di concentrazione di valori estetici, ecologici ed economici, sconosciuti alle altre specie. Dice Barbera: “La storia li ha tratti dal selvatico, li ha modificati e selezionati per piantarli in un vaso, lungo strade o piazze, in un giardino ornamentale, una campagna produttiva. I loro frutti arrivano ai mercati, alle tavole, alle industrie alimentari.  Accompagnano la nostra vita, anche trovando posto in memorie e sentimenti sollecitati da apparenze, profumi e sapori che nessun altro genere fruttifero presenta così numerosi e differenziati. Li Incontriamo nei romanzi, nelle poesie e nelle canzoni, nelle pitture, nella fotografia d’autore, nel teatro e nei film, anche nella musica” (pag. 17).

Questo è un libro che racchiude il paesaggio agrumicolo in ogni senso: dalla storia botanica delle piante e delle varietà, al loro uso in cucina, nell’arte profumiera, ma soprattutto al valore simbolico ed estetico che queste piante meravigliose (una delle poche varietà legnose che può avere i fiori, i frutti acerbi e quelli maturi contemporaneamente sulle piante) hanno avuto come status symbol, presenti in tutti i giardini delle residenze nobiliari d’Europa (e il concetto stesso di coltivazione in serra nasce per conservare gli agrumi nei rigidi climi dell‘Europa centrale) e poi negli ultimi centocinquanta anni come immensa industria agricola, essendo gli agrumi la specie arborea fruttifera più coltivata al mondo.

Barbera ha il meraviglioso dono di affrontare con maestria il racconto, che spiega bene tante cose: come una peculiarità del nostro paese, “il paese dove nascono i limoni” nella famosa e fortunata descrizione goethiana, sia frutto di una serie di intrecci di dominazioni, di scambi culturali, anche di puro caso (gli agrumi non nascono nel mediterraneo, ma hanno trovato qui un habitat che conferisce loro caratteristiche uniche). È anche una storia, ben poco conosciuta, di colonialismo: le più grandi piantagioni moderne di agrumi sono tutte nelle Americhe, il frutto fu portato lì sin dai tempi di Cristoforo Colombo. Ma è soprattutto la storia di profumi, luoghi, sapori indimenticabili, alcuni dei quali modificati per coltivare questi frutti magnifici, che continueranno ad affascinare sempre. Vi lascio un quadro che non conoscevo, che ritengo bellissimo:

opera di Francisco De Zurbaran, Natura morta con limoni, arance e una rosa, del 1663, conservato al Norton Simon Museum di Pasadena, che nasce dalla filantropia di Norton Simon, uno dei più ricchi uomini della California, che deve la sua fortuna al commercio del succo di arance.

*Agrumato è un aggettivo recentissimo, che deriva dall’uso che i sommelier  propongono di un vino che ha sentori di agrumi. Non esisteva ai tempi di Ercole, che probabilmente aveva un sentore agrumato sulle sue gigantesche mani.

[goodeviilgirlintentions]

Două mâini hotărâre îmi imobilizează șoldurile și simt un fior rece. Se uită la mine cu ochii aceea... și coboară mai jos. Linge și suge toata pielea excitata care-i iese în întâmpinare și coboară cu gura până ajunge acolo... Imi trage chiloții peste picioare și lipsa lor este înlocuită de o respirație fierbinte

- Cati au fost pe aici Ema?

Felul în care vorbește, gros, excitat și irezistibil mă innebunesc.

- N-a fost nimeni iubitule. Doar tu...

Îmi desface picioarele în fața lui și mă mai întreabă odată...

-Cati?

- Tu.

Se lasă în jos, respiră profund și mă atacă. Doamne mor. Imediat ce-i simt limba cum face cerculețe peste miezul meu fierbinte, explodez. Explodez într-un curcubeu de culori și sunete. Sunt în lumea mea, doar eu si limba lui iscusită care mă curăță până mă liniștesc.

- Sebastian...

- Da iubita mea?

Se ridica deasupra mea și-și uneste buzele cu ale mele în timp ce pătrunde. Își dă capul pe spare și ce mă scoate sunete chinuite, din adâncul sufletului.Îl iau în brațe și-l trag cu totul deasupra mea. Îmi incolăcesc picioarele în jurul mijlocului său și acum, când sunt sigură că nu mă va părăsi, respir. Respir și încerc să mă acomodez cu mărimea care ma umple

- Esti tare strâmtă

- Doar tu...

Doar el a fost vreodată între picioarele mele și 5 ani de abstinență își spun cuvantul. Si eu as putea să spun că e mare rău.. Începe să se miște ușor deasupra mea, cu aceeași grijă și priceperea cu care a făcut-o și prima dată. Îmi oferă un sărut cald, intens, pasional și lung... Mă sufocă și mă excită în același timp cu limba lui pacatoasa care face aceleasi mișcări ca și...jos..

- Sebastian.

- Inca putin iubito...

- Nu mai pot... simt ca ma sparg în bucățele din cauza plăcerii, dar brusc îmi bagă mâna în păr și-mi trage capul pe spate.

#goodevilgirlintentions 😈❤️

[libero-de-mente]

IL SABATO DEL VILLAGGIO AL TEMPO DELLE MELE

Nel pomeriggio di ieri mi trovavo sull'ultimo tratto di strada che mi avrebbe di lì a poco portato a casa.

Una strada che fino a qualche tempo fa aveva degli incroci, con dei semafori, che regolavano il traffico.

Oggi questa strada è molto più rapida, la creazione di alcune rotatorie agevolano il traffico e se sei fortunato puoi filare dritto senza soste.

Appena impegnata la strada noto una mela, si un frutto del melo che rotola per strada. Poi un'altra posta vicino al marciapiede sulla mia destra.

Ne noto un'altra che rotolando invade la corsia di sinistra dove procedono auto in senso opposto.

Guardo gli alberi innalzarsi al di là di un muro sulla mia destra, penso ingenuamente al fatto che ci siano dei meli (?) che stiano perdendo i loro frutti. Manco fossimo nella Val di Non.

Cerco di darmi una spiegazione in questo modo, ma la soluzione al mistero non tarda ad arrivare.

Auto dopo auto, quelle davanti a me, superano un tizio a bordo di una Vespa; legate sul portaoggetti posteriore ci sono due cassette di mele che, mal legate, si sono inclinate sulla sua destra e stanno seminando il contenuto.

Arriva il mio turno, ho pochi chilometri prima di lasciare la strada principale per entrare in quella dove abito, così decido di passare subito all'azione.

Comincio con dei piccoli colpi di clacson, mentre le mele aumentano e rotolando rimbalzano anche sull'asfalto.

Non devo indugiare troppo, mi dico, così i colpi di clacson si fanno sempre più decisi. A quel punto, avendomi sentito, il tipo sulla Vespa comincia ad alzare il braccio sinistro nel classico gesto di mandarmi a quel paese. Accelera, convinto che gli suonassi per la velocità, le mele aumentano le cadute, io aumento i colpi di clacson, lui aumenta i paesi che a cui devo andare.

Il tutto si svolge per circa tre chilometri con una progressione esponenziale.

+ colpi di clacson = più mele che rotolano = più improperi che volano.

Le rotatorie non agevolano la possibilità di affiancarlo, si piazza in mezzo alla corsia e tira dritto.

Arrivo all'ultima rotatoria, quella dove io dovrò prendere la prima uscita... mi gioco tutto:

- Mi attacco al clacson dando fiato a tutto quello che posso, deciso e senza pietà.

- Il tizio sulla Vespa alza steso dritto verso il cielo il braccio sinistro, con alla fine un dito medio degno de "Il Dito", la scultura dell'artista italiano Maurizio Cattelan collocata di fronte a palazzo Mezzanotte, sede della Borsa milanese.

- Il tizio sulla Vespa da mi dà una dimostrazione delle sue capacità da tenore con un "MavadavialculooooH!" di notevole potenza con un Do di petto degno del compianto Luciano Pavarotti.

- Le mele volano, sono tante per la sterzata durante la rotatoria.

Io prendo la prima uscita, do un'ultima occhiata alla scena... il motociclista che sfreccia piegato in piena rotatoria contento di avermi seminato, la gente che gli fa segni che lui ignora, le mele che rimbalzano, volano e rotolano.

Rotolano a terra.

Come spesso accade ai miei cogli0ni quando ho a che fare con alcuni esemplari del mio prossimo.

#libero de mente #racconto #vita #mee #gente #ironia #vaffanculo #frasi #pensieri

[arhitectul]

așteptări

vreau să-ți ating sufletul

să-ți simt pielea buburuzată

cum tremură

sub atingerea păcatelor mele.

iar ochii mei tulburi

se limpezesc când îți afunzi mâinile

în părul și universul meu

amestecând liniștea

câteva jumătăți de oră.

și vreau să-ți simt trupul

cum se lipește de al meu

fără haine

doar un sincron nescris, neegalabil

doar nebunie

atunci când depășim miezul nopții

și nu mai contează nimeni

nimic

doar ce avem

în prezentul nostru.

@arhitectul

#poemul meu #writers

[nparadox]

1 octombrie 2023, 17:27

Mi-am gătit azi niște orez obosit și piept de pui cu ardei. Doar orezul e obosit, aparent încă mai am de învățat la capitolul gătit. Credeam că știu să fierb un orez. Nu a ieșit extraordinar, dar din greșeli învăț. Mai ales dacă e vorba de gătit.

Începe toamna, încet încet. Acum ceva timp fiecare dintre noi intra pe porțile facultății și pășea sfios, confuz, neștiind ce îl așteaptă. E și vremea frunzelor, iar din păcate, temperaturile scăzând, nu o să te mai văd purtând rochiile tale frumoase, colorate, în care ador să te văd.

Ție îți stă bine oricum, indiferent de cum te îmbraci, dar în rochie ești magnifică. Elegantă, simplă și cuceritoare. Și da, m-ai cucerit. Sunt complet cucerit, să știi.

Ți-am luat o rochie, e mai de vară și îți stă foarte bine. Abia aștept ca soarele să pună din nou stăpânire pe țara noastră și să te văd în ea, să te țin de mână în curtea ta și să sărim pe trambulină. Atunci când mă ții de mână, lumea devine mai liniștită, mai bună. Chiar dacă genunchiul meu nu prea îmi permite asta, atunci când sunt cu tine pe trambulină, parcă Pământul nu se mai învârte. Nimic nu mai contează. Suntem doar noi doi, vântul ce bate prin copaci și din când în când Gin care vine să ne cheme la joacă.

Ești frumoasă în rochie. Și cele elegante, și cele de noapte, dar și cele de zi. Ești frumoasă ca om, să știi. Reușești să mă supra-motivezi, cumva, nu știu cum. Sunt motivat de mine însumi să devin o versiune mai bună a mea, iar alături de tine, ca partener, simt că am loc unde să cresc, unde să mă cunosc și unde să te cunosc.

Te văd și cred că se întâmplă ceva cu tine. Te întreb cum ești și parcă nu-mi răspunzi. Dar sunt aici. Sunt aici să te ajut, să fiu stâlpul tău necondiționat. Chiar dacă nu-mi ceri asta. Sunt dispus și sunt aici să te ajut cu orice element cu care te pot ajuta, indiferent de natura lui. Nu fug, nu plec nicăieri. De câteva luni, știi bine, ai atenția mea, inima mea și pot să spun că și o parte din sufletul meu angrenat în această furmoasă călătorie. Dacă din momentul acesta simți că te pot ajuta într-o anumită direcție, las totul baltă și trag de tot și toate ca să fie bine, să ne fie nouă bine.

Lucrez la mine, săptămână de săptămână, zi de zi. Pot da 400% în fiecare zi, pentru că indiferent de toate, tu ești partenera mea. Am ajuns departe singur, sunt într-un punct bun. E timpul tău să strălucești, iar eu sunt aici. Cu toate armele mele, de partea ta.

Ceea ce vreau să-ți spun, fără să te sperii, e că eu te iubesc, țin la tine. Nu spun ceea ce spun ca să te schimb, ci spun doar ca să fim noi înșine o versiune mai bună.

P.S: În curând vei citi tot ce am pus aici. M-am apucat să le pun într-un word, dar mai am de scris. Și cred că voi lega într-un fel de jurnal. Ca să îmi ai gândurile printate, scrise, nu doar într-un calculator. Ca o Cutie a Pandorei.

[notasfilosoficas]

“Ni el hombre más bravo puede luchar más allá de lo que le permiten sus fuerzas”

Homero

Homero fue un poeta griego al que se le atribuye la autoría de la Ilíada y la Odisea, los dos grandes poemas épicos de la antigua Grecia.

Desde el periodo helenístico, se ha cuestionado la autoría de los principales poemas épicos sin embargo no solo no existen estas dudas sino que la Iliana y la Odisea eran considerados relatos históricos reales.

Muchos historiadores y arqueólogos no han llegado a la conclusión sobre si Homero realmente existió o se trata de un personaje legendario, pues no hay pruebas concretas de su existencia, Algunos piensan que sus obras pudieron haber sido escritas por otros autores antiguos o tal vez son recopilaciones de tradiciones orales del periodo de la antigua Grecia.

Primeros años

El mas remoto testimonio de Homero fue adjudicado falsamente a Herodoto en el siglo V a.C. y en ella es presentado como el hijo de una huérfana seducida de nombre Creteidas, que lo dió a luz en Esmirna en la desembocadura del río Meles y que le puso por nombre Melesígenes. 

Se dice que pronto destacó por sus cualidades artísticas, y que tuvo una vida libre y poco convencional. Se cuenta que una enfermedad lo dejó ciego, y desde entonces pasó a llamarse Homero.

Aunque la tradición lo presenta como ciego y errante, es probable que estas características sean falsas, ya que se le atribuían la mayoría de las rapsodas, cuya visión no es la que proporcionan los ojos, sino que serían poseedores de una visión espiritual.

Legado

A Homero se le atribuyeron gran cantidad de poemas pero, ya en la época alejandrina, algunos críticos como Zenódoto de Éfeso, Aristófanes de Bizancio y Aristarco de Samocracia eliminaron de la lista de muchas de las pretendidas obras y le concedieron solamente los dos grandes poemas épicos de la literatura griega antigua.

La Iliada relata un episodio del décimo año de la guerra de Troya, entre Aqueos y troyanos, mientras que la Odisea cuenta las peripecias del viaje por mar de Odiseo y Ulises.

Muchos filósofos griegos combatieron a Homero por su antropomorfismo y de ello se quejan Jenófanes, y Heráclito, aunque el mas crítico de todos fue el mismo Platón criticándolo por ser un mero imitador de una falsa realidad.

Por otra parte, los filósofos estoicos y los neoplatónicos interpretaron los poemas homéricos como relatos alegóricos para evitar así el antropomorfismo literal de sus poemas.

Muerte

Sobre la muerte de Homero también hay mucho misterio, Según documentos históricos del siglo V a.C. Homero habría muerto en la isla de Íos. Aunque los investigadores modernos afirman que no hay ningún dato seguro de ello. De acuerdo con estos historiadores, en caso de que haya existido, se afirma que pudo haber nacido y muerto en la zona colonial griega de Asia menor.

Fuentes: Wikipedia,  encyclopaedia.herdereditorial.com, elresumen.com, biografiasyvidas.com

#Homero #grecia #poetas #iliada #odisea #frases de escritores #citas de escritores #citas de la vida #citas de reflexion #frases de reflexion

[confesiunianonime]

Am încercat să nu beau alcool pentru ceva vreme, azi m-am trezit mahmur, câteva julituri, cam asta se întâmplă când am contact cu el, nu mă pot opri. Și chiar mă întreb, de ce m-aș opri. Îmi place cum totul e distorsionat, absența focusului și mai ales că nu trebuie să mă gândesc la banalitatea a tot ce e în jurul meu. Deși am pierdut prieteni din cauza lui, nu ma o problemă cu asta, am ajuns să fiu interesat doar de 2 lucruri: când beau și facultatea. Am ajuns să tratez cu atâta irelvanța omenii din jur, mă simt deconectat, chiar și în cadrul ieșirilor și interacțiunii cu ei. Văd cum cad în aceeași problemă la fel ca taică-meu și început să înțeleg de ce era cum eram. Nu-mi pasă în ce context mă aflu, singur sau nu, trebuie să beau, asta e a cincea zi în care beau la rând și nu știu dacă mă pot opri azi, încerc să-mi spun că n-am un motiv pentru care ar trebui să-l consum, dar probabil încerc să-mi găsesc unul doar pentru că e miercuri și am ajuns cumva să n-am măcar cu cine vorbi despre cum mă simt și să-mi repet continuu faptul că emoțiile mele sunt irelevante, încrederea e doar o credință bazată pe absența datelor fiind o naivitate. Probabil voi continua să bea și să încerc să-mi găsesc pacea pe azi în ce am de studiat pentru facultate, chiar să-mi fac un program mai eficient pentru că mi-am neglijat lecturile și mersul la sală suficient. La finalul zilei mă voi simți mizerabil, dar măcar le am în ordine și poate voi încerca să beau mâine, poate.

La un moment dat o prietenă cu care nu mai vorbesc din cauza stilului în care beau, mi-a recomandat locul ăsta, un colț* de cyberspațiu cu oameni faini, well nu pot fi încă sigur de asta, dar mă simt un pic mai bine să pot să expun gândurile astea undeva.

#confesiunianonime

[un-suflet-anonim]

Draga mea,

    Îți scriu aceste rânduri din egoista mea iubire ce încă eu ți-o port, și la fel ca și ieri, îmi înec amarul și dezamăgirea prin cântecul nostru preferat, și în fiecare zi închin în cinstea ta un pahar plin de amintiri, sperând că undeva acolo cel care te are acum în brațele lui, te va face mai fericită decât am făcut-o eu, cel care ți-a ucis acea strălucire și căldură, cel care ți-a distrus visele, speranțele și sufletul odată cu ele.

Îți scriu căci dorul și durerea m-au năpădit de îndată ce am realizat că am pierdut totul: iubirea ta, căldura și grija ta, brațele tale în care mă țineai, privirea cu care mă mângâiai, și nu în ultimul rând, te-am pierdut pe tine. Tu erai căldura din frigul ce mă înconjura.

Nu-ți scriu aceste rânduri pentru a te opri din drumul tău doar ca să-ți arunci privirea în trecut acolo unde sunt eu prins așteptându-te, ci îți scriu pentru a-ți mulțumi pentru tot acest trecut frumos și plin de amintiri strălucitoare și călduroase pe care mi le-ai oferit, lăsându-le apoi în urma ta ca pe un bagaj prea dureros și greu de târât pentru tine. Dar nu te judec pentru asta și nici scuze nu-mi caut, ci am să car eu acum acel bagaj dureros, greu și sufocant.

Nu-ți voi blestema iubirea ce încă ți-o port adânc în mine, și nici alegerea ta din acea zi când, fără milă, m-ai abandonat în mijlocul camerei în timp ce eu priveam la spatele tău ce continua să se depărteze tot mai mult de mine, și la ușa care rămăsese încă deschisă mult timp după ce ai plecat. Știi, nici acum nu am reușit să o închid, și încă te aștept în pragul ei în fiecare zi, privind în zare până când lacrimile încep să-mi umple ochii încețoșându-mi privirea. Și nici n-am să-ți doresc tot răul din lume, și nici să suferi la nesfârșit din cauza egoismului meu, nu voi arunca în tine cu vorbe jignitoare, și nici nu te voi lovi cu ele peste suflet satisfăcându-mi orgoliul bărbătesc.

Nu-ți voi spune cât de mult îmi plâng durerea în timp ce scriu aceste rânduri, și nici cât de mult aș vrea să pot șterge tot ce-am trăit cu tine, toată suferința pe care ți-am provocat-o, toată durerea cu care ți-am amărât sufletul, doar ca să nu mă fi întâlnit niciodată pe mine, cel care n-a știut să te prețuiască, să te protejeze și să te iubească așa cum meritai.  Nici nu știu dacă mai am dreptul să plâng, dacă mai am dreptul să te aștept, așa că doar îmi voi lăsa regretele să-mi atârne de inimă, să mă sufoce și să mă chinuie pentru că am fost prea orb, prea nătâng în fața iubirii tale și te-am târât prin grădina cu spini ai nemerniciei mele.

Te-am avut și te-am pierdut, și nici măcar un singur cuvânt sau gând nu poate descrie ceea ce simt acum, căci dacă aș putea, te-aș picta pe fiecare nor de pe cer, pe fiecare zid, pe fiecare frunză ce se desprinde din copaci, și te-aș expune neîncetat în galeria sufletului meu, scriind eseuri întregi despre tine pe foile gândurilor mele. Te-aș îmbrăca în flori nemuritoare și ți-aș uda petalele cu picăturile de rouă ale iubirii mele, te-aș îmbrăca în zâmbete și-n parfum de fericire, te-aș zugrăvii pe pereții acestei case și te-aș admira pururea și neîncetat, și te-aș strivii sub ochii mei plini de afecțiune și iubire, iar dorul meu te-ar strânge în brațe până te-ar imprima pe pielea mea fierbinte ca un tatuaj.

Dacă aș putea te-aș cânta ca pe o odă, te-aș înălța la cer să strălucești mai puternic decât orice altă stea, și te-aș venera ca pe-o zeiță oferindu-ți în fiecare zi drept ofrandă inima și trupul meu, așezându-te pe altarul existenței mele.

Nu am să te urăsc pe tine cea care m-a abandonat, căci ar însemna să îmi urăsc alegerea pe care am făcut-o atunci când ți-am întins prima dată mâna și-am sărutat-o, și nici nu aș încerca măcar să te blestem. Nu aș putea ucide ce-a mai rămas din noi, și nici nu-mi voi dori sfârșitul tău, căci tu mi-ai fost și încă-mi ești ființa cea mai dragă, alinare și pansament. Și aș minți dacă aș spune că am uitat tot ce am trăit cu tine, că am uitat de noi. Am îndesat în acel bagaj dureros, greu și sufocant toate scrisorile pe care ți le-am scris de când ne-am despărțit. Vor exista acolo pe vecie, vor fi doar niște file de jurnal, niște măzgâlituri ale unui suflet stângaci, egoist și rece, vor fi ca niște amintiri fără destinatar, ca niște lacrimi pline de regrete și fierbinți ce-mi ard pielea lăsând dâre sângerii pe care tu nu ai să le vezi niciodată căzând pentru tine, căci draga mea, tu acum ai ajuns într-un loc unde nu te mai pot ajunge decât cu privirea și cu gândul. Acum ești mult prea strălucitoare și prea caldă pentru lumea mea rece și întunecată.

Draga mea, nu fii tristă și nu plânge, pentru că eu acum sunt fericit rătăcind prin grădina aceea plină cu spini ai nemerniciei mele, simțind ce ai simțit și tu atunci, în timp ce orgoliul meu încă îmi mai bate-n piept.

Cu stimă și iubire,

De la un bărbat ce nu a știut să iubească!

@un-suflet-anonim

#un suflet anonim #draga mea #scrisoare #actualizare tumblr #actualizare blog #frânturi #gânduri #măzgălituri